Satanismul (capitolul 6… 666)

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=mE–ehEUg5I&feature=related]

(Satanismul (capitolul 1)
Satanismul (capitolul 2)
Satanismul (capitolul 3)
Satanismul (capitolul 4)
Satanismul (capitolul 5) )

„Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.” Matei 25, 32-33

satan-jesus

Simbolistica folosită în Satanism este predominant cu legătură şi referire la Creştinism. Din acest citat din Biblie înţelegem şi „eticheta” „Mâna Stângă” dar şi apariţia inocentei capre versus turma oilor (creştine).
Celelalte două simboluri majore, crucea şi pentagrama, apar întoarse, răsturnate tot ca simbol al opoziţiei faţă de „normal”, de tradiţional, de conformist.

Satanismul este simbolul rebeliunii (Lucifer) dar şi a căutării, a definirii sinelui. Conexiunea cu Alchimia, cu artele Oculte este inevitabilă.
Cum subliniam în repetate rânduri, „Satanismul” nu implică neapărat adularea Diavolului, poate fi şi ateist şi chiar şi în organizaţiile (religiile) Sataniste care au în centrul lor divinitatea, calea şi-o alege individual fiecare membru, până unde şi în ce formă explorează individul, rămâne la liberul arbitru al fiecăruia. De aici percepţia de libertate şi explorare (ştiinţă) atribuită Diavolului.

Diavolul nu este pe atât de negru cum vor unii să-l zugrăvească. Vă reamintesc remarca amuzantă al lui LaVey: „Satana a fost cel mai bun prieten pe care biserica a avut-o vreodată, pentru cum i-a păstrat în afacere toţi aceşti ani!” Ha ha ha! 😛 😛 😛
Dar se spune şi că cea mai mare scamatorie a Diavolului este că a convins lumea că nu există… 🙂
Cum şi drumul spre Iad este pavat cu bune intenţii…

Un site complex şi în limba română este Flacăra Neagră – pentru cei interesaţi de subiect. Eu am făcut doar un prospect al fenomenului… 🙂

Şi un blog dedicat: Axa Neagră.

satan_inside

O fi Diavolul în detalii, nu o fi, nu ştiu nici asta. Încă n-am căutat suficient.
Însă ştiu că suntem superficiali şi ne temem de adevăr, ne temem de noi înşine, adevărul este neconfortabil. Aruncăm vina-n exterior şi un „vinovat” perfect este unul incert.
Am mai vorbit despre asta: Diavol, terorism, masoneria, etc… duşmanii invizibili, duşmani fără faţă sau cu mii de feţe, poate toate rezultante al aceluiaşi „Război Mintal” despre care am amintit. Dacă acuzaţiile din anii ’80 asupra lui LaVey au venit să-l discrediteze, acuzaţiile aduse lui Aquino în anii ’90 au venit să-l crediteze… O fi tot “Război Mintal”?…

Adevărul – aşa incomod cum este el – cred că fiecare îl căutăm şi-l descoperim individual în măsura în care suntem capabili să-l acceptăm, să „trăim” cu el. Asta nu cred că ne face nici diabolici, nici implicit Satanişti.

Există şi „Satanism” adolescentin, cel care se manifestă prin excentricitate, dar n-are nici un fundament filozofic sau teologic. Asta explică în mare parte şi de ce mulţi abandonează după un an, doi organizaţiile Sataniste în care se înscriu. Satanismul nu se manifestă prin vandalizarea cimitirelor ci este în primul rând o căutare spirituală, un proces de auto-cunoaştere şi evaluare, o cale de dezvoltare a sinelui.
Este una din căi.
„Bună” sau „rea” este – în opinia mea – o abordare profund demagogică.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ea0CDieb4yM]

Legătura „diabolică” dintre Rock –mai ales Heavy Metal – şi Satanism are rădăcini vechi. Elvis, The Beatles sau The Rolling Stones au fost reprezentanţii Diavolului, au fost posedaţi sau au avut pact semnat cu El – se spune. 😀
AC/DC a fost „tradus” ca „After Christ Devil Comes” (între alte variante asemănătoare), KISS, WASP, etc, toate au fost „decriptate” ca purtătoare de mesaje diabolice.
Black Sabbath, Led Zeppelin, au fost etichetate Sataniste. Jimi Page a fost mereu interesat de Ocultism şi a cumpărat castelul (şi biblioteca) lui Crowley, ce a pus şi mai multe paie pe foc. Dar şi Bruce Dickinson este preocupat de Ocultism şi Magie, cu toate acestea a scăpat de astfel de acuzaţii.

Lucrurile au scăpat de sub control mai ales în anii ’90, respectiv cu al doilea val Black Metal şi în principal cu trupele Nordice.
Black Metal-ul s-a născut în 1982 cu albumul Venom ce purta acest titlu. Muzica era tot Thrash tradiţional, însă textele erau Sataniste la modul la care nu se mai întâlnise până atunci.
Mişcarea însă a luat amploare predominant în ţările Nordice unde Satanismul s-a suprapus cu Păginismul şi cu tradiţia, moştenirea Mitologică şi Mistică locală. Satanismul Nordic a fost unul direcţionat explicit împotriva Creştinismului.

satan-last-supper

De aici până la incendierea a peste 50 de biserici, majoritate monumente istorice, a fost doar un pas. Şi n-au lipsit sinuciderile şi s-a ajuns şi la crimă.
N-ar fi corect să-l învinovăţim pentru toate doar pe Varg Vikernes, dar este un exemplu emblematic cum lucrurile denaturează cu uşurinţă şi abordarea greşită – superficială şi teribilistă – uneori are ca rezultat final dezastrul.
În viaţă lucrurile scapă cu mare uşurinţă de sub control. Vorbim despre alcool, despre droguri sau… credinţă.
Nu am încercat să fac propagandă Satanismului ci dor să-l prezint cât de cât obiectiv.
Alegerile sunt în puterea noastră şi este indicat să alegem în cunoştinţă de cauză. Vorbim despre Sfântul Duh, Thelma sau Xeper, alegem rugăciunea, meditaţia, Tantra sau altă formă de apropriere, în final scopul este acelaşi, doar calea şi mijloacele diferă.

Satanismul nu este o joacă, nu există „te faci frate cu Dracu până treci puntea” cum Satanismul nu se rezumă la o cruce întoarsă şi la o pentagramă. Cu toate că pentagrama este un simbol foarte puternic şi efectele ei pot fi foarte nocive… Dar nu vreau să sperii pe nimeni.

(off topics: Şi tot incorect ar fi dacă n-aş pomenii măcar în treacă şi de White Metal sau Christian Metal – în contrast cu Black Metal-ul. Acest curent din Metal se deosebeşte tot predominant prin texte şi nu neapărat prin abordare sau stil şi textele – evident – sunt creştine. Curentul s-a format la sfârşitul anilor ’70, dar primii reprezentanţi au fost Resurrection Band-ul fondat încă în 1972. În 1975 au urmat Jerusalem din Suedia, dar probabil cei mai cunoscuţi şi apreciaţi au fost Americanii Stryper înfiinţaţi în 1983. Stryper s-au destrămat în 1992 şi s-au reînfiinţat în 2003, anul acesta scoţând încă un album de Heavy Metal de calitate “Murder By Pride”.
Lista trupelor de White (sau Christian) Metal este lungă: Tourniquet, Mortification, Underoath, Demon Hunter, As I Lay Dying, Extol, P.O.D. Skillet, etc.)

„Hotel California” a fost neoficial imnul bisericii lui LaVey… Textul este destul de…. 🙂

goatskull

„On a dark desert highway, cool wind in my hair
Warm smell of colitas, rising up through the air
Up ahead in the distance, I saw a shimmering light
My head grew heavy and my sight grew dim
I had to stop for the night
There she stood in the doorway;
I heard the mission bell
And I was thinking to myself,
this could be heaven or this could be hell
Then she lit up a candle and she showed me the way
There were voices down the corridor,
I thought I heard them say…

Welcome to the hotel california
Such a lovely place
Such a lovely face
Plenty of room at the hotel california
Any time of year, you can find it here

Her mind is tiffany-twisted, she got the mercedes bends
She got a lot of pretty, pretty boys, that she calls friends
How they dance in the courtyard, sweet summer sweat.
Some dance to remember, some dance to forget

So I called up the captain,
please bring me my wine
He said, we haven’t had that spirit here since nineteen sixty nine
And still those voices are calling from far away,
Wake you up in the middle of the night
Just to hear them say…

Welcome to the hotel california
Such a lovely place
Such a lovely face
They livin it up at the hotel california
What a nice surprise, bring your alibis

Mirrors on the ceiling,
The pink champagne on ice
And she said we are all just prisoners here, of our own device
And in the master’s chambers,
They gathered for the feast
The stab it with their steely knives,
But they just can’t kill the beast

Last thing I remember, I was
Running for the door
I had to find the passage back
To the place I was before
relax, said the night man,
We are programmed to receive.
You can checkout any time you like,
But you can never leave!”

That’s all folks! 😛 “If there is a Hell, I’ll see you there…..” Ha ha ha! 😛

Skillet – Awake

Skillet vin din Memphis, Tennessee,  America, s-au înfiinţat în 1996 şi cel mai de succes album al lor de până acum este al treilea lor material, „Invincible”-ul lansat în 2000, un disc pe care au o abordare mai Electro-Industrială, critica la momentul respectiv i-a comparat cu Nine Inch Nails, dar sunt mult mai cuminţi, au o abordare mult mai puţin zgomotoasă şi incisivă. N-au nici geniul lui Trent Reznor.
Skillet sunt o formaţie creştină şi la fiecare album şi-au modificat şi abordarea, stilul: au trecut de la Rock Alternativ, Post-Grunge la Electro, la Rock Simfonic ca în ultima vreme să se aşeze în zona Linkin Park, P.O.D.
De pe noul material, „Awake”, lansat pe 25 august 2009, al doilea extras single, „Monster” deja cucereşte topurile de peste ocean şi este foarte posibil ca noul album să depăşească succesele anterioare.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Y6obINPvZtg]

Din actuala componenţă a formaţiei fac parte: John Cooper – voce, bas (membru fondator), Korey Cooper – clape, chitară ,voce (venit în 1999), Ben Kasica – chitară (venit în 2001) şi Jen Ledger – tobe, voce (venit în 2008). „Awake” are puţin din toate abordările anterioare, oscilează în zona Rock-ului Simfonic, are nuanţe Post-Grunge şi elemente Alernetive/Nu Metal, paralela cu Linkin Park fiind cea mai evidentă.

„Hero” – primul extras single – deschide albumul într-o abordare modernă şi-n forţă, manieră tradiţională Linkin Park, dialogul vocal dintre John şi Korey este tonifiant, piesa are dinamică, balansul clapă/chitară este nimerit şi eficient, ritmul săltăreţ.
„Monster” menţine tonalitatea, este chiar mai Rock, riff-ul are prim-planul, clapa doar colorează fundalul, refrenul este mai incisiv, piesa mai cursivă, mai sudată. Este un Rock simplu, eficient, curat şi tipic American cu refren simplu, dar memorabil. Au ales bine promovarea albumului cu două piese mai Rock, mai moderne şi dintr-un punct de vedere mai incisive şi mai credibile ca multe din trupele-ciungă care populează peisajul actual.
„Don’t Wake Me” este o baladă Post-Grunge/Alternativă, cam de clişeu, prea radio-friendly pentru urechile mele, dar am ascultat şi lucruri mult mai nasoale…
„Awake And Alive” revine în tonuri mai grave, la dialogul clapă/chitară şi inevitabila paralelă Linkin Park, tema este interesantă, cele două voci se completează perfect, corurile au amplitudine, forţă, piesa dinamism. Poate că nu inventează nimic, dar ceea ce fac sună corect şi au momente foarte reuşite.
„One Day Too Late” este încă o baladă, muzica se mută uşor în registrul Nickleback, Rock şi sirop, dar cel puţin la publicul American se lipeşte ca ciunga. 😀
„It’s Not Me It’s You” are un tempo mediu, riff-uri sănătoase, vocea este mai incisivă, balansul nimerit, un refren simplu, dar lipicios. Skillet foloseşte cele mai simple şi eficiente reţete, dar reuşeşte să scoată maximul din fiecare temă.
„Should’ve When You Could’ve” este înco o piesă mai lentă, în notă mai tradiţională, are ceva din Whitesnake-ul din era „Here I Go Again”, dar e ambalat mai simplist şi într-o manieră uşor mai modernă. Armoniile sunt plăcute, cuminţi, pot cucerii adolescenţii… Teenage Rock, Bravo Rock… 😆

Skillet awake 2009 albumart

„Believe” începe cu chitare acustice, însă tonul este mai grav, tema ceva mai tensionată, este o baladă Power în manieră Americană, moştenire Heart, ambalată modern, electro-acustic.
„Forgiven” rămâne în aceeaşi zonă, este mai Electro, mai la zi ca sunet şi abordare, dar devine uşor monoton materialul, îşi pierde din energie, chiar dacă tema este nimerită, orchestraţia bine proporţionată, sunetul gras, totul este mult prea previzibil.
„Sometimes” trezeşte amintiri Heavy Metal, riff-ul tradiţional este filtrat şi distorsionat up to date, strofele în forţă construite pe chitare contrastează cu refrenul mai modern şi mai colorat, o combinaţie reuşită şi extrem de cursiv realizată, o piesă interesantă ce ne mai scoate din amorţeala baladelor anterioare. Pe alocuri aminteşte de Korn, dar sunetul este mult mai cuminte.
„Never Surrender” readuce tonul mai aşezat de Hard Rock în amestec cu Alternativul la modă, o piesă aerisită, orchestrată fin, dar nimic mai mult.
„Lucy” închide materialul cu înc-o piesă lirică, într-un ton cald, uşor epic cu puţină coloratură de Rock Simfonic.

Un disc plăcut, poate prea plăcut pe alocuri, cred că dacă se concentrau mai mult pe latura Rock/Metal erau mai interesanţi, parcă au pus alături prea multe balade şi momente lirice şi uşor plictisitoare, dar poate tocmai aceste balade le vor facilita accesul la radio şi implicit le vor aduce mai mulţi fani.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=s9xWeEtQstM&feature=related]