Tag Archives: Thrash

Hatriot - Heroes Of Origin (2013) This is a journey back in time. The perfect (metal) time capsule which bring the listener back to the golden age of thrash metal, somewhere between 1986 and 1992. Maybe because this is partly the music of my restless, headbanging youth, maybe because the nowadays fancy metalcore mainly sucks, Hatriot was a quite pleasant surprise. Those wicked riffs sounds familiar, the tempo it’s fast (as a shark!!) and the Hatriot machinery seems unstoppable and exhaustless. And well, who would expect anything less from a legendary singer as Steve “Zetro” Souza? And to have a real bridge over time, there are two other Souza’s involved in the band, Steve’s son, the bass player Cody Souza, and drummer Nicholas Souza. What a murderous family business!! Impact is Imminent!!! (more…)


Category: Grilled Records

Încerc să-mi răspund la o simplă întrebare: lumea s-a schimbat mult în ultimii ani sau – în fapt – nici lumea, nici omul nu prea s-a schimbat cu nimic de mii de ani? Lumea a fost îmbibată-n sânge şi-n evul mediu, aşa este şi acum. Ura, lăcomia, falsitatea poate că şi-au schimbat forma, unele expresii s-au cizelat, au luat altă formă, dar nu cred că greşesc radical dacă afirm că de schimbat, mare lucru în esenţă nu s-a schimbat.

Trei ani au trecut de la „Christ Illusion” şi Slayer ne furnizează al 10-lea album de studio „World Painted Blood”. Trupa este în formula clasică/tradiţională: Tom Araya – voce şi bas, Jeff Hanneman – chitară, Kerry King – chitară şi Dave Lombardo – tobe, veteranul întors în trupă din 2001.
Din cei patru titani: Metallica, Megadeth, Anthrax şi Slayer, cei din urmă au fost pe departe mereu cei mai brutali reprezentanţi ai Thrah-ului american.
Lucrurile nu diferă cu nimic nici de data aceasta, „World Painted Blood” are toate condimentele familiare cu care ne-am obişnuit de la „South of Heaven” încoace. 11 piese în 40 de minute impecabile de Thrash clasic cu elemente moderne, un Metal pur şi incisiv, pasaje rapide şi solo-uri schizofrenice, armoniile uneori bolnave, dar atât de colorate şi marcante combinate cu agresivitatea energică pentru care milioane de fani îi iubesc pe cei patru apocaliptici Californieni.
Slayer au furnizat încă un material corect, lipsit de compromisuri, dar şi de experimente extravagante, un disc agresiv şi dinamic care îşi merită locul în colecţie. Este un disc compact, echilibrat între clasic şi cu experimentele dozate cu mare precizie ca tot ansamblul să sune proaspăt, nou, efectul să fie maxim. Slayer uneori par zgârciţi, nu vin cu materiale lungi, nu-şi risipesc toată muniţia – şi pentru acest material au scris circa 16 piese, dar le-au selectat la sânge – dar ce scot pe piaţă este mereu de calitate.
Şi apropo colecţie, cu doar 29.9 RON albumul, 5 din cele 10 discuri ale trupei („Reign In Blood”, „South of Heaven”, „Seasons In The Abyss”, „Undisputed Attitude” şi „Diabolous In Musica”)  acum pot fi cumpărate din Metalhead Shop iar „Christ Illusion” la preţul de 39.9 RON.

SLAYER_WORLD_PAINTED_BLOOD

„World Painted Blood” începe cu un scurt intro misterios ce mi-a amintit de „Hell Awaits”, apoi piesa se aşează pe un  tempo tipic trupei, Araya scuipă textul, mesajul se înşurubează instantaneu: „World Painted Blood, No Sanctuary!” Dacă la început abordarea este minimalistă, chitara sună uşor sârmos, tobele puţin înfundate, piesa creşte în intensitate, sunetul se deschide treptat şi devine brutal. Pasajul schizofrenic de solo este mai lent, într-o notă mai modernă, aşezată între riff-uri tăioase, „povestea” spusă de Araya pe o voce umană colorează interesant piesa, dar nu taie deloc din agresivitate: cel mai mare duşman al omului este omul şi lumea o distrugem fără să clipim chiar şi pentru preamărirea egoului nostru.
„Unit 731” trece ca un glonţ, chiar dacă Slayer nu o să se mai întoarcă la masacrele ce marcau era „Hell Awaits”/”Reing in Blood”, este o piesă rapidă şi în forţă, Lombardo rupe tobele, solourile sunt schizofrenice şi sfâşie, tema – războiul – este aproape un laitmotiv al trupei, dar face parte din cotidian şi realitatea imediată, nu trece zi fără conflicte armate pe această planetă, sângele stropit pretutindeni nu mai este o imagine şocantă ci culoarea obişnuită a lumii în care trăim.
Cu un solo dezlănţuit trec direct în „Snuff”, o piesă perfectă, dezlănţuită şi într-un ritm şi mai alert cu solo-uri strălucite şi riff-uri pregnante, Slayer dau dovadă de multă prospeţime şi energie debordantă. „Killing is my future, murder is my future” – încă o secvenţă din mintea întunecată, ascunsă a… omului.
„Beauty Through Order” este o piesă balansată, apăsată, brutalitatea poate fi exprimată nu doar prin viteză şi Slayer au mai dovedit nu o dată că reuşesc să creeze atmosferă şi la „foc redus”, piesa are răsturnări şi schimbări de teme, este o perlă ce aminteşte de perioada „Seasons In the Abyss”, un amestec terifiant de brutalitate şi demenţă cum numai Slayer reuşesc să zugrăvească.
„Hate Worldwide” vine ca o torpilă pe ritmul tradiţional, presărat cu aceleaşi solo-uri ucigaşe şi riff-uri simple, dar incisive, răsturnări şi dezlănţuiri, un manifest scuipat de Araya împotriva instituţionalizării uri sub mantaua religiei, omul se dovedeşte mereu inventiv când vine vorba de distrugere şi răstălmăceşte orice şi totul…
„Public Display of Dismemberment” menţine dezlănţuirea în forţă, ritmul alert, riff-ul are o coloratură interesantă, macină neiertător, ruperile, pasajele mai lente sunt tăioase, grave, solo-urile au acea notă de delir caracteristică, Lombardo face risipă de energie, sfâşie tobele.
„Human Strain” este o compoziţie lentă, în nota modernă, aduce elemente ce au intrat în repertoriu cam de la „Diabolus In Musica”, tema este uşor stranie, bolnăvicioasă, dar pregnantă şi expresivă, o pată colorată pe disc, bine aşezată în ansamblu.
„Americon” are o abordare „anthem” în manieră Metal – evident – riff-ul te prinde, culoarea adusă şi de pedala wah pe alocuri împrospătează tonul şi riff-urile, trece natural în solo-uri, ritmul nu este alert, dar are balans şi apăsare, strigi involuntar cu Araya: „Ameriiiicoon!” America nu mai este tărâmul făgăduinţei, extrapolând ideile: dacă se spune că omul sfinţeşte locul, pare mai valabil şi mai adevărat să afirmi că omul împuţeşte locul…
„Psychopathy Red” readuce parfumul de demult al brutalităţii dezlănţuite, tobele mitraliază neiertător, chitare sfâşie-n carne vie, Araya este dezlănţuit. Micile ruperi, răsturnări doar fac tema de bază să fie şi mai brutală.
Piesele de 3 minute ce caracterizează materialul sunt doze perfecte de agresiune desăvârşite.
„Playing with Dolls” surprinde şi ca titlu şi ca abordare. E o joacă de copil din perspectiva psihopatului, tema se agravează, trupa se dezlănţuie, viitorul sună sumbru. Nu este o piesă rapidă, dar cu atât mai gravă. Mereu mi-a plăcut Slayer în această tonalitate, m-au fermecat cu îmbinările de agresivitate şi armoniile uneori disonante, deşirate, nefireşti dar – paradoxal – cursive şi pe care numai iei reuşesc să le aşeze cu atâta naturaleţe în portativ. Wish you were in Hell…
„Not of This God” pune punct brutal la coada materialului într-o măcinare tradiţională cu un pasaj brutal şi modern la jumătatea piesei, condimentate cu chitarele schizofrenice şi riff-uri groase.

Slayer îşi păstrează tronul, nu există pretendenţi cu şanse, doar urmaşi şi copiatori.


Category: Grilled Records