Conopida – meniu complet

Mark Twain spunea: „Conopida nu este nimic altceva decât o varză cu studii superioare”. 😛
Spusele lui au o explicație simplă: această legumă provine din Cipru, ca atare la început a fost numită „varză de Cipru”. Popular, i se mai spune și „varză înflorită”.
Ea este cunoscută de circa 2500 ani, a fost cultivată în Egiptul şi Persia antică, ulterior în Italia, pentru ca în secolul al XVI-lea să se popularizeze în întreaga Europă.
În bucătăriile contemporane este utilizată în special la ciorbe, supe și salate. Se serveşte fiartă în întregime sau crudă în salate. Probabil cea mai răspândită rețetă este conopida la cuptor, evident voi încerca altceva. 😀
Conţine potasiu, magneziu, calciu, mangan, fier, cupru, zinc, fluor, caroten și vitaminele C, K, B1, B2, B6. Enzimele care se găsesc în conopidă ajută la detoxificarea organismului. Enzimele specifice, împreună cu vitaminele şi mineralele conţinute în conopidă dau acestei plante proprietăţile sale anti – cancerigene.

Chiar dacă prin fierbere orice plantă (legumă, fruct, vietate…) își pierde o mare parte din calități, am fiert-o și am pregătit o supă și o salată cu piept de pui. 🙂
Altfel spus: ce avem felul întâi? Conopidă. Și felul doi? Tot conopidă! Super… Read more Conopida – meniu complet

Disecție pe un cadavru viu

N-am dispărut premeditat, intenționat, s-a întâmplat pur și simplu. Din nou.
Mama lui David a plecat din oraș pentru câteva zile și evident băiatul a rămas în grija mea. Și un ștrengar plin de energie cum este (și) Micul Vrăjitor îți necesită toată atenția, îți consumă toată energia. Bunicii ca de obicei își iubesc nepotul doar prin telefon, în fotografii și eventual o oră-două la masa de prânz duminica. Dar nici nu mă plâng, nici nu asta este discuția. Și nici nu sunt eu „tăticul anului”… dar cum eu am petrecut cel mai mult timp cu micul ștrengar în ultimul an, este firesc să avem o relație (mai) bună.

Am și gătit ceva, „rețeta” și pozele le găsiți mai jos. 😀

Am intrant ieri să văd ce se mai petrece pe blog și am rămas surprins de un link lăsat de Șerban la o postare pusă (de el) pe Netlog.
Sincer m-a emoționat. Read more Disecție pe un cadavru viu

Masa de duminică – pește și porc

Este ora la care toată lumea – sper – a luat deja masa, chiar și eu am reușit performanța, așa că pot să-mi prezint meniul.

Voi fi scurt și la obiect.

Ce am „mixat” astăzi nu e mare șmecherie, am păcălit să zic așa și prânzul din această duminică. 😛 Read more Masa de duminică – pește și porc

pulpă de vită cu vișine (a la brush)

Mă conformez celor sugerate de Adina și încep cu începutul cum s-ar spune:

„blog interzis pofticioșilor” – „atenție ! de citit după masă!”

Mi-a atras atenția și lu că suntem în post, mea culpa și… mea pulpa. Pulpa de vită de data aceasta. 😀 Vreau să-l liniștesc și pe dave: am pătat fața de masă. 😀

O luăm de la capăt: pulpă de vită cu vișine și ciuperci. Corect cred că așa ar fi, sigur nici eu nu știu, pentru sufletul lui Șerban, am inventat „rețeta” ieri în drum spre casă când a început ninsoarea. 😆

Ceva ceva aveam în cap – carnea de vită de exemplu – dar cum să o prepar nu știam cu exactitate până la capăt. Variante ar fi fost, dar treaba cu vișinele m-a străfulgerat. 😀 Read more pulpă de vită cu vișine (a la brush)

Ciorbă de cartofi a la brush

N-am prea gătit în ultima vreme, nici eu nu știu exact de ce. Lipsă de chef, entuziasm, apreciere… draq știe. Nici nu contează.

În noile condiții nu doar nevoia ci direct pofta m-a împins spre minuscula mea nouă bucătărie.

Nu vreau să supăr pe nimeni, chiar habar n-am, a început deja postul? 😀

În fine! Am visat (lăsat bale pe pernă) la o ciorbă de cartofi cu tarhon.

Și cum sunt omul acțiunilor, nu a vorbelor: zis și făcut!

Micul inconvenient a fost tarhonul. N-am găsit tarhon la borcan în oțet cum găseam acasă la Brașov, dar am improvizat. 🙂

Eu gătesc după inspirația de moment, în funcție de ce am la mână, nu citesc nici cărți de bucate, nu caut rețete nici pe internet. Nici nu gătesc din sau cu… fițe ci… din dragoste. 🙂

Buuuuuuuuuuunn!

Am cumpărat o costiță afumată, ceapă, usturoi, cartofi, gogoșari în oțet, smântână, pastă de ardei, tarhon, pătrunjel și foi de dafin la plic. Dacă situația n-ar fi cea care este, aș spune că sunt bun de însurat, așa… 😛 😆 😛 Restul este istorie… 🙂 Read more Ciorbă de cartofi a la brush