The Thing, chestii, Lulu

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=J1TvQCvWKP4]

Şi fiindcă am fost cuminte am fost invitat la concertul The Thing de ieri seară din Club Control. Dacă o prietenă se îngrijora dacă se mai găsesc bilete, la faţa locului lucrurile erau exact cum preconizam: linişte şi pace, câţiva lălăiţi şi rătăciţi. Cu tragerea de timp de rigoare până a început spectacolul ne-am adunat cam 100 de persoane, în mare parte cei care ştiam despre ce este vorba, dar – de exemplu – în faţa mea era un tip gelat cu prietena care se amuzau privind pe telefon nişte poze de la pescuit… Acum treaba e simplă: când o trupă nu e de găsit pe torrente, n-are clipuri pe YouTube, e ca şi cum n-ar exista. Cu toate acestea The Thing au acţionat conform aşteptărilor, Action Jazz sau Free Music, cum vreţi să-i spuneţi, bateristul Paal Nilssen-Love este un Dumnezeu, Mats Gustafsson a fost dezlănţuit şi Ingebrigt Håker Flaten a tras cu dârzenie de contrabasul său. Parcă n-au fost la fel de spulberători ca pe discuri, însă când vine vorba de muzică Free, nimic nu este repetabil, o cântare nu este la fel ca cealaltă.
În schimb m-am mirat că nu vindeau CD-uri, tricouri, chestii din astea de-ale sufletului, Read more The Thing, chestii, Lulu

Bang Your Head

Asta-i pentru Cipango şi Goro  – mai nou cei mai înfocaţi motorişti! 😀 – şi pentru fanii serialului “Sons of Anarchy” şi în general simpatizanţilor de Harley. 🙂 (Ştia Laci de ce spunea că-şi desface motorul înainte de plecare! 😀 )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yzLcMQDYaHU]

Şi cu ocazia asta îmi lansez şi noul canal YouTube, merită aruncat un ochi. În decembrie vine şi noul album – “Faking the Tree” -, până atunci… Read more Bang Your Head

friptura

Învăţătoarea la şcoală îi întreabă pe copii ce au mâncat la micul dejun. Copii răspund diverse, se ajunge şi la Bulă care spune că a mâncat o cană cu ceai. Povestea se repetă zile la rând iar Bulă se simţea tot mai stânjenit. Sătul, într-o dimineaţă spune că a mâncat friptură. Învăţătoarea bucuroasă îl întreabă:
– Şi câte ai mâncat? Read more friptura

Experiment solar

De o săptămână am pornit un (mic) experiment. În fiecare dimineaţă fotografiez cerul şi încerc să surprind răsăritul. Sunt şi zile ploioase, soarele nu ne zâmbeşte tot timpul, dar asta face experimentul mai incitant. 🙂 Am organizat o pagină nouă unde zi de zi voi pune imaginile captate. Sunt deja 8 zile şi peste 100 de fotografii. 🙂 Este o escapadă într-o oază de normalitate, poate o frântură de speranţă, poate doar o joacă. 🙂

Este un loc unde – din când în când – merită să aruncaţi un ochi. Răsărituri – zi de zi. Uneori şi apusuri sau… luna de pe cer. 😉

http://brushvox.blogspot.com/

Radio Friendly FM and…MF

[soundcloud url=”http://api.soundcloud.com/tracks/7406977″]

Asta este rezultatul primei confruntări dintre trupa Oedip Piaf şi mine, eveniment desfăşurat sâmbăta trecută. Doar ca o consemnare pentru istorie, n-am băut decât cafea şi ceai, n-am fumat decât tutun. “Piesa” originală are peste 17 minute – să fie realmente… Mother Friendly 😀 -, am tăiat-o la 4.30. 😀 Ce-i mai rău abia urmează, promitem. 😀

răsăritul – spectacol ceresc

N-am mai postat fotografii de ceva vreme, ce-i drept, nici n-am mai fotografiat cu aceeaşi intensitate cu care o făceam acum un an…

În această dimineaţă însă cerul mi-a oferit un spectacol care ar fi fost păcat să-l ratez şi cum s-ar spune, am fost pe fază. 😉 🙂

Vizionare plăcută! Read more răsăritul – spectacol ceresc

Înapoi în beci

Acum 23 de ani, 15 noiembrie a fost tot o zi deosebit de blândă şi caldă, cu aromă de septembrie mai de grabă decât o zi obişnuită de noiembrie.
Revolta muncitorilor de la Întreprinderea de Autocamioane Braşov a luat prin surprindere nu doar regimul de atunci, dar şi Braşovul, braşovenii.
Acum se spune că acela a fost începutul sfârşitului, dar atunci, anii ’87-’89 au fost probabil cei mai gri şi deprimanţi ani ai sfârşitului de comunism, admitem sau nu, nu mulţi speram măcar că acel regim, aceea dictatură se va sfârşi vreodată.
Am neplăcuta senzaţie că au trecut 23 de ani şi am uitat gustul libertăţii.

„Alegi salam ori libertate” este un vers din piesa „N-am să aştept”, piesa cu care formaţia Pansament a debutat în 1990 la TVR. Răspunsul are gust (damf) de… soia.
[bandcamp track=1096456345 size=venti bgcol=020303 linkcol=4285BB]
Alin a reuşit ce noi Read more Înapoi în beci

Miting, petting, moţiune şi muie

Cu 219 voturi pentru şi o abţinere, moţiunea opoziţiei n-a reuşit să demită guvernul boc, lucru evident previzibil şi prevăzut (vezi Boţiunea de centură).
Opoziţia a plecat la vânătoare fără puşcă şi muniţie. Tind să cred că PSD-ul nu şi-a dorit nici măcar o secundă dărâmarea Guvernului boc şi preferă joaca de-a şoarecele şi pisica prin Parlament şi mass-media şi aşteaptă erodarea PD-L-ului în speranţa că asta-i va sălta tot mai sus pe ei în sondaje. Tactica aceasta au aplicat-o şi cu CDR-ul, nu-i o noutate.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]
S-a tot vorbit despre Read more Miting, petting, moţiune şi muie