Iubim România: huo!

1 decembrie, Ziua Unirii, Ziua Naţională a României devine de la an la an tot mai mult ziua Dezbinării.
De ceva vreme mă frământă această constatare: căutăm cu disperare conflictele, lucrurile care ne separă, ne deosebesc, ne dezbină, produc scandal, incită şi nici în ruptul capului nu vrem să tragem dracului o linie şi să încercăm să facem ceva împreună.

Hagi este mai iubit în Turcia, Nadia este mai respectată-n America şi dacă ne întoarcem în timp vedem că Brâncuşi şi mulţi alţi artişti şi intelectuali români au cunoscut aprecierea în Franţa sau în lume, dar nu acasă.
Acasă ne furăm căciula unul altuia, ne dăm în cap, ne împroşcăm cu noroi. M-a stârnit oarecum ce a spus ieri o prietenă: Încă sper în ziua când vom fi mândri că suntem români…
Am mai vorbit despre mituri şi mitocănii, despre discrepanţa dintre ce spunem şi ce facem. Acuzăm politicienii că vor să confişte fiecare sărbătoare în interes personal, în scop electoral, dar nici noi nu suntem mai breji. Dacă mulţi nu ştiu cu exactitate ce se sărbătoreşte de fapt pe 1 decembrie cum nu ştiu nici Imnul Naţional, asta nu ia împiedicat nici anul acesta să se îmbulzească la fasolea cu cârnaţi împărţită moca.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=MNKInZjliLU&feature=PlayList&p=24C0EC83C843EE7B&playnext=1&playnext_from=PL&index=1]

Ce se petrece acum este nu doar încă o anormalitate fabricată şi întreţinută din umbră, dar şi un joc extrem de periculos. Campania mutată pe internet este un mod neasumat de a duce un război, de a intoxica şi a manipula oamenii, de a-i stârnii şi a-i incita unul împotriva celuilalt.
Peste noapte, în plină campanie au apărut situri ca NU Geoană şi „România Anti-PSD”. Oamenii sunt chemaţi la mitinguri, primesc steaguri, afişe, se pun bannere, este o desfăşurare de forţe ce necesită pe de o parte o organizare impecabilă, structuri funcţionale şi nu în ultimul rând bani. Mulţi bani.
Mă întreb ce făceau aceşti „bravi anti-comunişti” răsăriţi din neant în anii ’90 când FSN şi Iliescu câştigau autoritar alegerile şi minerii făceau „ordine” prin Bucureşti?
Şi apropo „noua revoluţie”: o fi un alt patent original românesc, ca democraţia lu’ Iliescu, dar cine a pomenit de o revoluţie ce vine în susţinerea actualei puteri şi al actualului preşedinte şi atacă… opoziţia?
De o săptămână tot repet că este o intoxicaţie, o manipulare ingenioasă şi grosolană pusă la cale de specialişti, de experţi şi mi-am luat şi eu porţia de muie şi huo. Oamenii sunt chemaţi la manifestaţii, la contra-manifestaţii, se incită la violenţă şi se exploatează – ca şi la referendum – un trend existent în opinia publică. Oamenii ies în stradă, s-a umplut internetul cu bannerele şi widget-urile anti-PSD, anti Geoană şi… portretele bravului cârmaci, băsescu. Internetul nu este televiziune, nu există un CNA, sub oarecare anonimat lumea manipulează şi este manipulată cu multă uşurinţă.

S-a vânturat din nou Punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara.
Documentul a fost redactat în urma manifestaţiilor anti-comuniste din Piaţa Operei din Timişoara în data de 12 martie 1990.
Punctul 8 spune aşa:
„Ca o consecinţă a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor ţn viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situaţiei şi reconcilierea naţională, absenţa lor din viaţa publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foştilor activişti comunişti candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Ştim cu toţii în ce măsură era condiţionată viaţa individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuinţe, de carnetul roşu şi ce consecinţe grave atrăgea predarea lui. (…)”

Cei care fac acum referinţă la acest punct 8 şi-l arată cu degetul pe Geoană, trăiesc într-o gravă confuzie: aplicarea acestui punct din Proclamaţia de la Timişoara i-ar îngrădii accesul la preşedinţie nu lui Geoană ci exact candidatului susţinut cu atâta înverşunare, Traian Băsescu.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=J1NiSh7CpMU&feature=fvw]

Ieri la Timişoara alianţa politică formată în jurul candidatului Mircea Geoană a semnat ieri, împreuna cu primarul Gheorghe Ciuhandu, un parteneriat care prevede susţinerea liderului social-democrat în turul doi. Mulţi ne-am dorit ca liderul PNL, Crin Antonescu să fie în turul doi şi să ajungă preşedinte. Mulţi, dar nu suficienţi. Mă repet, cu Antonescu preşedinte, tot la o alianţă PSD-PNL se ajungea. Faptul că Klaus Johannis a fost desemnat ca viitor premier şi această alianţă promite o guvernare corectă, menită să ne scoată din criză, ne place sau nu, dar este singura şansă pe care se pare că o avem la ora actuală. Nu ştiu de ce, dar când cineva încearcă să scoată capul din cutie, la noi sar toţi să-i dea în cap…
Poate că nu a fost cea mai inspirată alegerea Timişoarei şi nici ziua de 1 decembrie. Zic poate, însă sunt convins că scenariul contra-manifestaţiei s-ar fi desfăşurat identic şi la Craiova, Iaşi, Cluj sau Braşov.
Disperarea din tabăra băsesciană a încercat devierea discuţiilor din zona reală într-o zonă abstractă şi… a reuşit.

Nu mai vorbim nici de criză, nici de un an imposibil de dificil care ne aşteaptă, nu se discută despre ce se poate face pentru ţară, ce putem construii împreună ci după 20 de ani în care foştii securişti şi activiştii partidului comunist au condus din umbră sau la vedere ţara, au jecmănit-o şi au îngropat-o, suntem iar învrăjbiţi sub apăsarea propagandistică a aceleiaşi maşinării pentru a menţine la putere un grup de interese.

Nu mă îndoiesc de sinceritatea unora care îşi afirmă temerile faţă de PSD şi opoziţia faţă de foştii comunişti şi securişti însă din nefericire sunt victimele manipulărilor acestora şi nu fac altceva decât pun umărul la prelungirea agoniei în care ne-a adus guvernarea portocalie şi setea nesăbuită de putere pe care o are băsescu ascunsă în spatele unor sloganuri şi vorbe goale…

…şi încă un film trucat cu băsescu!

Ieri, de Ziua Naţională am mai văzut un film trucat cu preşedintele băsescu, de data aceasta în direct: la terminarea manifestaţiilor de la Arcul de Triumf, băsescu a dat mâna cu membrii guvernului interminabil intermediar apoi s-a blocat şi şi-a întors spatele foştilor preşedinţi Constantinescu şi Iliescu.
Nu, n-a fost o chestie de nesimţire, nu, nu-i lipsesc cei 7 ani de acasă, nu, nu a fost o încălcare a protocolului ci încă un trucaj mizerabil al presei complotiste.

Idiocraţia – ce te faci cu două stângi?

MIRCEA şi TRAIAN

Tot bâlciul la care asistăm de o săptămână, dincolo de grotesc, are şi un aspect amuzant: prima oară în 20 de ani securiştii se bat între ei.
Iluzia unei campanii de bun simţ, o campanie civilizată s-a dus pe Dâmboviţa din primul tur, însă ce se petrece acum întrece orice aşteptare.
Întrebarea cheie rămâne: avem două mâini stângi, le tăiem pe amândouă? La parcă prea eternul „io cu cine votez?” nu există răspuns comod.
Dacă înainte exista informaţie din „sursă sigură” acum avem intoxicaţii din „surse”…
Trăim într-o idiocraţie, nu o democraţie, mă întreb cum o să fie într-o dictatură idiocrată?
Mă depăşeşte de ce căutăm în continuare cu disperare lucrurile care ne despart, ne dezbină ci nu căutăm soluţii pentru ceea ce ne apropie, de toţi fluturata dragoste de ţară…
Mai avem ceva, avem două cuvinte: pula şi nu. Pula sună rotund, ne umple gura, are greutate iar nu vine să susţină faptul că suntem grei, avem coaie. Avem pulă şi ne-o băgăm. Măcar cu gura să ne dovedim fantasma latino-macho. Iar NU este mereu la îndemână să dovedească faptul că suntem nesupuşi, suntem anti-sistem, suntem duri, hotărâţi, fermi. Nu contează care este subiectul, spunem NU fără să clipim din prima şi de cele mai multe ori şi fără să ştim despre ce este vorba.

Vreau să reafirm din capul locului anumite lucruri: n-am văzut revoluţia la televizor, ci am fost în stradă şi asta după ce securitatea m-a arestat în prealabil deja-n 1988, n-am certificat de nici un fel, nu m-a interesat. N-am votat cu stânga niciodată: nici cu Iliescu, nici cu Năstase şi nici cu… Băsescu. La dileme anterioară, Iliescu-Vadim am spus pas, fie ce-o fi, eu ştampila pe Iliescu nu o pun nici bătut. De fapt, cred că sunt dintre foarte puţinii oameni care spun că şi de ar apuca Iliescu 90 de ani şi atunci ar fi condamnat la detenţie pe viaţă, m-aşi simţii mult mai bine.
De ani de zile spun că nu mai votez, eram sceptic şi anul acesta, dar în final m-a convins Antonescu şi l-am votat.
Ce ne facem acum? Este plin internetul cu NU PSD şi sincer, ultimii omeni pe care vreau să-i mai văd în prim-planul vieţii politice sunt Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Voiculescu, Vanghelie, Mazăre sau… Geoană.  Însă dacă mă uit în partea cealaltă, Băsescu, Ridzi, Udrea, Videanu, Blaga sau Boc, mă ia aceeaşi ameţeală.
Pe net cum spuneam se dă o campanie aprigă împotriva PSD-ului, avem România ANTI-PSD, pe Mahmuri Între Fantome găsiţi mai multe variante la „10 Motive pentru care NU aş vota PSD” şi lista este lungă…

Sincer, cred că este doar încă o intoxicare, o manipulare ingenioasă. Pseudo-campania s-a desfăşurat pe internet, pe subiecte irelevante şi mulţi au intrat în jocul creat şi controlat de…. băieţii deştepţi.
Băsescu este la fel de roşu ca foştii lui tovarăşi de partid.
Avem mintea scurtă.
Băsescu cu Roman s-au rupt din partidul roşu şi într-o mare măsură sunt responsabili pentru bâlciul şi dezastrul Convenţiei, îngroparea PNŢ-CD-ului. Apoi au încercat să rupă şi PNL-ul, Stolojan a plecat cu o halcă importantă ruptă din partid şi Băsescu a încercat să îngroapă partidul liberal cu orice preţ, am asistat la un război surd şi absurd între Cotroceni şi Palatul Victoria pe toată perioada guvernării lui Tăriceanu.
Uităm şi marele vis înfăptuit al preşedintelui Băsescu: alianţa pentru guvernare cu PSD-ul. Atunci mă temeam de refacerea FSN-ului, dar Băsescu nici cu foştii colegi nu s-a înţeles, ţara a ajuns într-o derivă greu de imaginat în lipsa unei guvernări.
Şi am ajuns în punctul zero: ce şi cu cine votăm? Cum am ajuns să confundăm stânga cu dreapta?

Nu reiau teza mea, nu mă repet, nu vreau să conving pe nimeni de nimic, dar cred că este momentul unui vot raţional ci nu al unui vot emoţional. Ţara trebuie guvernată, trebuie cumva să ieşim din impas. De răfuieli politice avem timp după…

Totuşi, mai ales din partea celor atât de vehemenţi cu NU PSD, aş vrea să aud măcar tot 10 motive de ce l-aşi vota pe Băsescu?

Dreapta lu’ Băsescu

Băsescu loveşte un copil… Discuţia s-a aprins (din nou) aiurea: imaginile sunt trucate?

Nu contează. Părerea mea. Reacţia lu’ Băse spune tot: “ce a spus copilul?” Contează ce a spus copilul? Şi cum vine asta… nu ţine minte, se gândeşte până mâine?! Eu nici o secundă nu aş fi avut la ce să mă gândesc. N-am lovit un copil în viaţa mea. Nici pe al meu şi cu atât mai puţin copilul altcuiva. La o astfel de treabă, un bărbat normal nu ar fi avut ce să se gândească. Faza – din punctul meu de vedere – se încadrează în seria “ţigancă împuţită”, “găuzar” al domnului Băsescu şi nu prea cred că cadrează cu comportamentul unui preşedinte de stat european.

Sau asta-i dreapta pe care tre’ să o votăm?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qXXHj0ShI00]

P.S. La miezul nopţii, într-o conferinţă de presă preşedintele a venit cu dezminţirea: niciodată n-a lovit nici un copil. S-a gândit mai bine de patru ore… cine-l crede?

Este o înregistrare din 2004… unde a fost înregistrarea până acum? Cum de Patriciu ieri a amintit de incident pentru prima oară şi azi a şi apărut imaginea? Şi asta în plină campanie… murdar-virală.

Asta, totuşi nu schimbă reacţia preşedintelui, faptul că nu a negat pe loc incidentul. Rămân seme de întrebare şi ne aşteaptă încă cel puţin o săptămână de mizerii…. Sper că doar o săptămână. Nu încă 5 ani…

Votaţi-mă pe mine!

O să râdeţi sau nu, dar când scriu despre ceva, chiar mă preocupă problema. Da, da, îmi este jenă, asta este situaţia, admit, mi-a rămas – nu mâna – şi mintea la subiectul de azi dimineaţă (este baza platformei program, trebuie CITIT!). Am obosit de la cât m-am gândit azi, mă doare şi capul. Capul cap, să nu vă gândiţi la altceva!
Bun. Niciodată nu este prea devreme! M-am gândit, am întors-o pe toate părţile, mi-am măsurat – gândurile – ce altceva? şi într-un final, ceas de seară, nimic la aşternut, m-am decis:
Vreau să fiu preşedinte!
Mai sunt 12 zile, se termină cumva actuala campanie şi pot să dau startul pentru cea mai înaltă funcţie din stat pentru anul 2014. Ştiu, lumea se sfârşeşte – îmi place cum sună – în 2012, dar la ce ghinionişti suntem, nu m-aşi baza pe asta, altfel făceam de mult un împrumut masiv la bancă! Ha ha ha!
Deci, pe 7 decembrie, la o zi după ce Moş Nicolae ne îndeasă facturile în cizmuliţe, mă lansez în campanie.
Ca independent.
Poate fac totuşi şi un partid, dar asta mai rămâne de analizat. Poate că nu o să am foarte mulţi membrii, dar sunt convins că cu atât mai mulţi simpatizanţi. Sloganul spune tot: Fă-ţi-o pentru tine!
E? Nu ştiu cum nu s-a gândit nimeni sau cum de nu m-am gândit „io” mai repede? Probabil că treaba era prea la îndemână. 😀
În sondaje cu siguranţă nu voi avea cifre impresionante, dar alegătorul, singur în cabină, relaxat, rupt de inhibiţii şi dornic de plăcere, cu siguranţă o să pună ştampila unde-l trage… inima (mâna?).
Dacă nici acum nu v-aţi dumirit pe cine mă bazez, vă spun: pe cei 98% dintre adulţi care ca şi mine ne-am masturbat măcar o dată-n viaţă! LABA LA VEDERE! 😛
La ce benefică este treaba-n cauză, clar o să trăim bine, o să fim relaxaţi, o să dormim bine. 😛
Sloganuri pot să mai schimb pentru efect maxim pe parcursul campaniei:

– Ultima soluţie, încă o masturbaţie!

– Cu mâinile curate!

– Să aveţi mâna sănătoasă!

– Dreapta mea e stânga ta!

Etc – mai găsesc cu siguranţă pe parcurs.

Suntem mulţi, trebuie să fim reprezentaţi pe faţă! Sus mâinile, jos tabuurile! Sau invers. Ha ha ha! Promit, nu o să mai fie nicio sămânţă de scandal, toţi o să umblăm cu rânjet larg pe faţă şi… pe faţă!
Am ales rapid şi un imn adecvat, vă aştept la vot în 2014!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1YE_j0xIsJA]

Ein Mensch, ein Ziel,
und eine Weisung.
Ein Herz, ein Geist,
nur eine Loesung.
Ein Brennen der Glut.
Ein Gott, Ein Leitbild.

Ein Fleisch, ein Blut,
ein wahrer Glaube.
Ein Ruf, ein Traum,
ein starker Wille
Gibt mir ein Leitbild.

Nicht falsch, nicht recht.
Ich sag’ es dir das Schwarz
und Weiss is kein Beweis.
Nicht Tod, nicht Not.
Wir brauchen bloss
ein Leitbild fuer die Welt.

Ein Fleisch, ein Blut,
ein wahrer Glaube.
Eine Rasse und ein Traum,
ein starker Wille.

So recht mir eure Haende,
und gebt mir eure Herzen.
Ich warte.
Es gibt nur eine Richtung,
eine Erde und ein Volk.
Ein Leitbild.

Nicht Neid, nicht Streit.
Nur die Begeisterung.
Die ganze Nacht
feuren wir Einigung.

Ein Fleisch, ein Blut,
ein wahrer Glaube.
Ein Ruf, ein Traum,
ein starker Wille

Gebt mir eine Nacht.
Gebt mir einen Traum.
Nichts als das:
ein Mensch,
ein Mann,
ein Gedanke,
eine Nacht,
ein-mal.
(Jawohl.)
Nur gebt mir
gebt mir gebt mir
ein Leitbild.

Divide et impera

Sau, să înţeleagă şi Gigi de la colţu’ blogului, „dezbină şi stăpâneşte”.
Asta ne-a dat domn’ Traian în locul zemosului „să trăiţi bine” şi asta ne dă şi acum. Eu aud aceeaşi melodie care sună tot mai fals… Disperare mare: dacă pierde funcţia, s-a scufundat şi partidul, se duc de râpă şi afacerile şi bate la uşă şi DNA-ul. Cine o mai salvează pe Ridzi, Udrea… cine mai muşamalizează debandada pe bani publici al clicii portocalii? Ei! Nu plângeţi, nu plângeţi! “Unde-i flota, nu e flota” (la a 3-a expertiză, produsă sub mandatul domniei sale, cum altfel?) s-a blindat cu dosare, nici el nu ajunge la mititica cum n-a prea ajuns nici un jupân de după ’89…

Nu-mi place nici politica, nu-mi plac politicienii, nu-mi place nici bâlciul care vreau-nu vreau îmi penetrează şi perturbează şi mie existenţa zi de zi, dar nici nu pot rămâne impasibil când toate acestea mie mi-au futut 40 de ani din viaţă şi tare mă tem că dacă o lăsăm aşa, o să le fută ani buni şi din viaţa copiilor noştri. Tot spun că nu mai scriu despre asta şi tot timpul apare ceva care mă scoate din pepeni, chit că n-am. Pepeni. Portocalii. 😀

Cu toate acestea am fost solicitat să-mi exprim părerea vis a vis de candidaţii rămaşi în cursă pentru fotoliul de la Cotroceni şi ca să nu mă repet, am scris ASTA şi l-am postat AICI.

Drept răspuns, Pappy mi-a spus asta:

„Dupa 20 de ani tot nu v-ati invatat minte. Orice numai comunisti capabili de crima sau educati de comunisti capabili de crima nu.
Daca ai interese personale e altceva. Dar nu o mai dati ca PSD e mai bun ca PD-L. PSD-ul a fost fondat pe crima. Si daca ii sustii esti la fel ca ei.
Mi-e rusine mie de rusinea celor care gandesc asa. Du-te pana la cimitirul eroilor. Te rog. Si daca ai un pic de constiinta cere-ti scuze. In mod public!”

În mod public mai spun odată: sunt foarte dezamăgit că demagogia lui Băsescu prosteşte cu succes în continuare, că în numele poporului oricine poate spune orice, că suntem ba mai egali, ba mai deştepţi unul decât celălalt, nu ştiu cum pula mea toţi sunt anti-comunişti de 20 de ani, chit că unii n-au nici 16 în buletin, toţi au păreri, dar la vot n-au fost nici jumătate – şi asta, vrem-nu vrem este profund democratic! –, în toţi fierbe sângele când e vorba de vorbe pe blog, dar – şi asta am spus-o de mii de ori – dacă e să o punem de o bubuială, nu ştiu dacă ne adunăm 100 în faţa guvernului…
Aşa că: mucles!
După prosteala cu referendumul, Băsescu vrea să dezbine încă o dată tabăra liberală şi dreapta în general. Şi – evident – oameni fără coloană se găsesc, galbenii sau şantajul funcţionează.

Mai spun o dată: să gândim raţional şi nu emoţional. Vrem ca Băsescu să dezbine, să facă bâlci şi la umbra discursului populist să se pună la adăpost cu Ridzi, Udrea, Videanu, Blaga şi toţi ceilalţi, să fure şi să-şi acopere urmele încă 5 ani, vrem haos, vrem să facem pasul de la „democraţia originală” a lui Iliescu la „dictatura originală” a lui Băsescu sau să acordăm o şansă unui guvern susţinut de mai multe partide, partide cu majoritate parlamentară – deci legitimă, votată de acelaşi popor despre care tot aminteşte Băsescu -, unui guvern girat de Antonescu şi liberali.
Antonescu a afirmat înainte de turul întâi că dacă nu intră în turul doi, votează cu oricine, numai cu Băsescu nu. Deci este vertical. Lucru foarte rar în politica noastră şi eu apreciez verticalitatea. Dacă câştiga Antonescu alegerile, matematic şi cinic vorbind, tot această alianţă PSD-PNL se prefigura. Hai să nu fim nici ipocriţi, nici mai sfinţi ca papa!

Mai bine să-mi fie scârbă de mine 5 minute, decât să ne mai dispreţuiască Băsescu 5 ani. În cel mai rău caz, o să fie ca o labă, dar despre asta…. mâine. Totul e să nu confundaţi stânga cu… stânga. 😀

Gata cu democraţia!

Să pui acum problema în termeni dreapta-stânga este aberant. Ţara merge într-o singură direcţie: la fund.

Înainte să-mi daţi în cap, să mă scuipaţi şi toate cele, spun un lucru simplu: cred că ţara trebuie scoasă din groapa în care s-a afundat. Dacă un guvern, o înţelegere între partide – acestea care sunt, le avem, le-am votat – reuşesc să o facă, ar fi cel mai mare lucru realizat în ultimii 20 de ani.

Când economia revine măcar pe linia de plutire, putem relua lupta politică, ne putem certa, bate până la moarte. Dar acum NU ne ajută o astfel de bătălie cu absolut nimic.

De 20 de ani, de când ne chinuim să re-învăţăm democraţia, n-am avut nici o stângă, nici o dreaptă clar conturată, partidele au probleme mari în ceea ce priveşte conţinutul doctrinal şi verticalitatea, ideologia şi discursul se schimbă în funcţie de context, de împrejurări, socialiştii nu o dată au propus măsuri de dreapta, liberalii măsuri de stânga, avem un talmeş-balmeş şi nu vreau să spun – deşii aşa este – că mi-e scârbă de clasa politică, să gândim în termeni politici – şi teoretici – situaţia actuală, este ca şi cum când am vedea un om înecându-se în lac, ne-am apuca să citim o carte despre cum se construiesc bărcile cu vâsle.

Mi-a spus ieri un prieten legat de postarea „Reforma clasei politice”, citez: „Nu-mi prea place cum gândeşti.”
E ok, ideea – cred – este de a avea un dialog, de a aduce argumente, de a vedea lucrurile din cât mai multe perspective.

Problema este când cineva aterizează aleatoriu pe blogul meu şi dintr-o postare, dintr-o frază, trage concluzii greşite. Dar când ai un blog, te expui şi la acest risc, te expui şi la scuipături şi n-am nicio problemă cu asta. Nu-s nici complet idiot, nu trăiesc într-un turn de fildeş, nu cred că am mereu dreptate şi nu mă aştept nici să fiu periat, nici pupat în cur.

Am tot auzit aruncându-se (în vânt) ideea de „revoluţie”, am scris o notă mică despre asta ieri seară AICI. Uneori scriu cam mult…. Pe viitor am să mai arunc câte o vorbă şi acolo. Probabil cam tot în vânt. Vânt, dar nu Vântu, nu Videanu. Ha ha ha! 😛

Dar să revin! Mulţi tineri votează cu Băsescu… discursul de (pseudo) dreapta a prins, Băse pare un tip cool, să nu spun Emo, şpriţ, gagici, el se ia la trântă cu bandiţii, cu trântorii din parlament, e un Don Quijote de Cotroceni, vocea poporului. Mai că-mi vine să-mi suflu nasul în monitor…
În termeni reali, mandatul lui Băsescu la Cotroceni este un dezastru, dezastru ce a aruncat România înapoi cu mulţi-mulţi ani, nu cred că putem calcula acum exact cu câţi.
N-am să fac acum radiografia celor 5 ani, dar punctez câteva aspecte. După dubioasa afacere „răpirea ziariştilor în Irak”, axa Washington-Londra-Bucureşti a murit, este suspectă răceala dinspre America, mă întreb ca prostul, ştiu ei ce noi nu? Băsescu a reuşit să strice complet relaţia cu Chişinăul şi despre o ameliorare a unei relaţii vitale cu Moscova nici nu se pune problema. În ceea ce priveşte Rusia iar discuţiile se poartă în termeni emoţionali ci nu cum ar fi normal, în termeni logici. Inexplicabil, tov. Iliescu a întors spatele Moscovei şi România a pierdut cea mai mare piaţă de desfacere pe care o avea, a pierdut cel mai bun partener economic pe care-l avea. Aşa cum a pierdut şi China. Politica proastă a fost perpetuată inexplicabil şi de Constantinescu şi de… con’ Băsescu. Nu mai exportăm nimic, avem cel mai scump gaz. Asta ca să nu detaliem discuţia.
Guvernările. Băsescu nu s-a înţeles nici cu liberalii, nici cu socialiştii, PD-L este cel mai izolat partid de pe scena politică românească, în fapt, este doar o gaşcă de interese şi după ţepele date partenerilor, nimeni nu mai vrea să aibă nicio afacere cu ei. De dragul celor ce nu mă citesc regulat – nu e un reproş! – mă repet: clasa politică în linii mari este doar faţada unei caracatiţe ce nu ţine de partide sau ideologii ci are strict interese economice, însă în afaceri există o conduită mult mai strictă ca-n politică, dacă în mod repetat te dovedeşti un partener de neîncredere, ajungi să fi exclus. Nu are rost să ne ascundem după degete: toţi au furat, toţi fură, toţi vor fura. N-am adus politicienii nici de pe Lună, nici din altă parte, cum suntem noi, aşa şi ei. Pe mine să mă scutiţi de fraze gen „popor harnic”, „ne-am născut poieţi” şi „frate cu codrul”, că nu ţine! „Descurcăreţi” da, dar asta acoperă şi faptul că ne place să fentăm munca, ne pricepem la toate, dar facem numai fuşerai-uri, ne caracterizează-n permanenţă sintagma: „merge şi aşa”.
Din punctul meu de vedere, un om de onoare, un preşedinte european, după incidentul „ţigancă împuţită” trebuia să-şi dea demisia imediat! Şi a mai fost şi acel „găuzar” la fel de inadmisibil într-o democraţie şi un stat ce se pretinde civilizat. Scuzele în astfel de cazuri sunt obligatorii, dar nu şi suficiente.
Nu putem uita nici de afacerile dubioase din jurul familiei Băsescu şi al apropiaţilor acestuia. Băsescu a promis că o să explice implicarea fratelui său Mircea în afaceri cu armament, dar a… uitat. Uităm de cazul Ridzi, de Udrea şi Cocoş, de Videanu, de Popoviciu şi lista e lungă… La confruntarea televizată de vineri seara, cred că Antonescu a greşit intrând în jocul lui Băsescu: nu despre flotă a fost întrebat ci fix despre afacerile necurate mult mai recente din preajma lui iar domn Băsescu iar a evitat bibace răspunsul.
Uităm că Traian Băsescu a fost membru PCR şi FSN, a fost ministru în guvernul FSN, a pus umărul la distrugerea acestei ţări în anii cei mai negrii – 1990-1996 – când sub aripa oblăduitoare a lui Iliescu am ratat şansa să fim o ţară prosperă, normală şi democratică, Băsescu a făcut parte din sistemul „ticăloşit” despre care acum vorbeşte şi s-a cam îmbogăţit în mod dubios în acel sistem. A admis-o chiar marinarul şef în confruntarea cu Adrian Năstase în alegerile anterioare şi a şi confirmat adevărul pe parcursul actualului său mandat.
Marea „realizare”, „Condamnarea Comunismului” este un alt balon de săpun. Parcă suntem tâmpiţi şi uităm că a existat o presiune publică, mai ales din zona organizaţiilor civice, pentru această condamnare. Aşa a apărut Comisia Tismăneanu şi a rezultat un Raport sublim, dar irelevant. „Condamnarea” a fost strict formală, pe hârtie, fără recursiuni asupra torţionarilor, asupra securiştilor şi comuniştilor vinovaţi de nenumărate crime.
Şi închei iar cu referendumul. E tot un balon de săpun. Băsescu iar călăreşte un val populist, jonglează un fapt incontestabil, scârba şi ura populaţiei vis a vis de clasa politică, a mizat în mod demagogic pe acest fapt şi a reuşit să ameţească alegătorii. Dar nu pot să nu spun că-n spatele referendumului dorinţa lui Băsescu este să-şi mărească puterea în defavoarea parlamentului, fapt pe care nici măcar Iliescu nu şi l-a permis.
Mă obligaţi să repet: nu cantitatea parlamentarilor este problema, ci calitatea lor. Parlamentul nu funcţionează bine, ar trebuii luate măsuri pentru eficientizarea legislativului, dar nu cred că parlamentul unicameral este soluţia optimă. Cred şi în faptul că este necesară o revizuire a Constituţiei, o decizie asupra formei de stat şi guvernare foarte precisă: vrem stat prezidenţial sau parlamentar? Dar nu despre asta vorbeşte Băsescu. Băsescu s-a ascuns în spatele unei sintagme populare şi încearcă să-şi salveze pielea şi clica, încearcă să-şi sporească în mod nejustificat puterile.
Referendumul a fost una din cele mai mari mârşăvii din ultimii 20 de ani fiindcă deja prin enunţ a pus problema fals şi le-a luat posibilitatea politicienilor – buni, răi, aşa cum sunt – să atingă subiectul raţional fiindcă riscau să piardă voturi. Pe de altă parte revin şi spun că un referendum fără o campanie masivă de informare în prealabil, este mai mult decât dubios şi absolut incorect.

Sincer, mă depăşeşte cum discursul său strict populist, are atâta priză şi la oameni pe care îi consider inteligenţi şi mai ales la tineri. Tinerii poate au o scuză: nu ştiu adevărul. Dar asta eu nu o consider o scuză. Votul nu este doar un drept ci – cred – include şi obligaţia de a vota în cunoştinţă de cauză, nu doar emoţional şi „cum ne dictează conştiinţa”.

Nu-l demonizez pe Băsescu. Pun problema şi mult mai simplu: a avut un mandat de 5 ani în care în afara conflictelor şi scandalurilor n-am avut nimic, în termeni reali Băsescu nu are nicio realizare. Tot ce spune este demagogie, faptele spun altceva…
Mă îngrijorează posibilitatea a încă 5 ani sub semnul haosului băsescian. Am ratat în 20 de ani prea mult, în primul rând economic, nu ne permitem încă un luft.

Noua teză lansată de Băsescu este una la fel de falsă şi demagogică ca toate celelalte. A pune alegerea preşedintelui în perspectiva alegerii între PSD – stânga – şi falsa dreaptă reprezentată de Băsescu, este mai mult decât un joc murdar şi mincinos. PD-L nu a reprezentat şi nu reprezintă dreapta. PD-L a încercat din răsputeri să dezintegreze dreapta, PNL-ul. A făcut-o prin ruperea din partid al lui Stolojan, a încercat să îngroape dreapta în perioada guvernului Tăriceanu. Acum ţipă despre vinderea voturilor contra posturi al liberalilor câtre PSD, dar uită că doar acum câteva zile ei ofereau posturi liberalilor contra aceloraşi voturi… Unde este demagogia? De ce atâta disperare de a rămâne la putere împotriva intereselor ţării? De ce mint poporul, de ce îl prostesc cu atâta demagogie? Este dezgustător… Dacă intrăm în acest joc demagogic o facem jucându-ne cu viitorul ţării, cu viitorul copiilor noştri. Să spui că dacă nu-l votezi pe Băsescu trădezi dreapta este cea mai mare prostie pe care am auzit-o de când m-am născut.

Dacă acum PSD, PNL, UDMR, PRM, PNG şi cine o mai fi îşi dau mâna şi propun un guvern de specialişti, fac o înţelegere dincolo de barierele ideologice şi politice pentru a scoate ţara din rahat, cred că avem obligaţia să le dăm o şansă. Eu unul o am. Nu pentru mine ci pentru copilul meu, pentru viitorul lui.
Şi pentru asta – pe moment – sunt dispus să trec cu vederea şi basca lu’ Iliescu. Nu îmi este uşor. Faţă de mulţi din cei cu gura (cam) mare azi, eu eram în arestul securităţii în 1988, revoluţia am trăit-o în stradă, nu am văzut-o la televizor şi sunt din tot mai puţinii care încă mai speră ca Iliescu şi la 90 de ani dacă îi apucă să-şi primească meritata condamnare la puşcărie pe viaţă pentru tot ce a făcut.
Dar acum România se scufundă şi cred că avem alte priorităţi.

PUNCTUL DOI. (dedesubt urmează o imagine NU rubrica de răspunsuri! blogul continuă DUPĂ!)

Liberal la 19, socialist la 30 şi conservator după 40 în cazul meu nu se aplică. Democraţia dăunează grav proştilor fiindcă nici nu o înţeleg, nici ce să facă – sau să nu facă – nu ştiu.

Săptămâna trecută m-am pricopsit cu un „prieten nou”, în mod inteligent îşi spune „Eu” (am publicat prima şarjă din „mesaje”) şi şi-a făcut un obicei din a vomita pe blogul meu. Eu nu mă dau gazdă bună şi nu ţin minte să fi afirmat vreodată că aş fi un mare iubitor de oameni. Îmi plac câinii.
Când vine cineva şi-mi spune că-s prost, nu-i nicio problemă, părerile noaste coincid, însă când cineva insistă cu dejecţii şi „adevăruri” strâmbe, chestii auzite cu jumătate de ureche şi răstălmăcite, devine agasant. M-am plictisit să-l tot trec la „spam” fiindcă schimbă IP-urile mai des decât respiră omul normal, aşa că m-am văzut nevoit să schimb regulile jocului:

Vrei să laşi un comentariu, nicio problemă, completezi nume (poate să fie şi poreclă, nu e nicio problemă) şi adresa de mail. Adresa nu apare la vedere. Comentariul o să fie salvat şi dacă nu conţine dejecţii, îl aprob fără nicio problemă. Repet, mă puteţi şi înjura le aprob fără ezitare. Atâta tot, introduc regula din cârciumile civilizate: îmi rezerv dreptul să nu servesc şi să dau afară pe cine vreau. E blogul MEU, fac ce am „io” chef, nu-s obligat să citesc afirmaţii jegoase la adresa mea pe el.

It’s my way or the highway.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WIXg9KUiy00&feature=PlayList&p=0DA01C7E9705D013&playnext=1&playnext_from=PL&index=3]

Reforma clasei politice

E rău, dar putea fi şi mai…Părerea mea.
Ieri seară ieşirea lui Antonescu, apoi şi a lui Vosganian, sincer, m-au speriat puţin.
Fraude, cu siguranţă au fost, dar azi deja este o certitudine, liberalii au fost victimele unei intoxicaţii viclene. Lucrurile puteau lua o întorsătură urâtă, şi – cum orice este posibil în politica românească – se mai pot întâmpla multe în următoare două săptămâni şi după.
După ieşirea de ieri a lui Antonescu, Geoană a făcut singura mişcare posibil câştigătoare: a pronunţat numele lui Klaus Johannis ca premier. Iar zic că am spus asta azi dimineaţă, dar asta e, şi e bine că unii din PSD s-au sesizat. Am spus „unii” fiindcă şi în PSD sunt unii şi sunt alţii. E un PSD al lui Iliescu, Hrebenciuc, Năstase, Vanghelie şi Mazăre, e un PSD cu oameni ca Cristian Diaconescu, Victor Ponta şi alţi tineri care se pare că vor să schimbe ceva, vor o reformă. Victor Ponta uneori este enervant, dar este un tânăr inteligent şi cred că are capacitatea să progreseze iar Cristian Diaconescu este un om lucid, inteligent şi cu mult bun simţ.
Johannis e soluţia optimă şi pentru Geoană. Nu ştiu câţi au sesizat, dar Geoană a candidat mai mult împins de la spate de gaşca lui Vanghelie. Schema – bănuiesc – era simplă: pierde şi îşi rupe gâtul, Vanghelie de mult a pus ochii pe conducerea partidului (am scris şi asta acum multă vreme, da’ mi-e lene să mă caut în blog). Nu o fi Geoană cel mai inteligent tip din politica românească, simpatic cu siguranţă nu e, dar s-a prins că la mijloc este capul lui, adică decapitarea lui. Strategia de campanie a fost impecabilă, mârşavă, dar impecabilă, la confruntarea directă a fost rigid, dar elegant, a jucat la cacealma cu patriarhul Daniel, dar i-a ieşit şi a prins turul doi.
Acum sunt două aspecte de care cred că merită să ţinem cont: dacă presupunem că ar fi câştigat Antonescu alegerile, probabil Geoană pierdea conducerea partidului şi negocierile pentru un guvern PNL-PSD cu aripa Vanghelie ar fi fost aproape imposibile şi realist vorbind şi la ora actuală altă coaliţie anti-Băsescu nu este posibilă. Pe de altă parte, Geoană are tot interesul să scape cu orice motivaţie de colegii de partid care au vrut să scape de el. Mutarea Johannis pe lângă faptul că-i poate aduce sprijinul lui Antonescu şi voturi nesperate din dreapta, îl scapă de Năstase.
Antonescu astăzi a fost mai nuanţat, n-a zis „da” lui Geoană, dar a zis un „nu” clar lui Băsescu şi – poate cel mai important – a dat un mesaj ferm: Băsescu nu este şi nu reprezintă dreapta. Un fapt absolut corect, PD-L-ul este o tentativă eşuată de reformare al FSN-ului, auto-declarat de dreapta strict conjunctural, dar în fapt partidul cel mai fără doctrină, ideologie şi verticalitate.
Cred că se duce da negocieri dure între PSD şi PNL şi acestea în final ar putea rezulta un guvern cât de cât sănătos, fără oamenii compromişi din ambele partide. Şi revin, cred că un Crin Antonescu şi un Cristian Diaconescu pot schimba faţa politicii româneşti, pot pornii mult terfelita reformă.

Băsescu a sesizat pericolul, l-a atacat vehement pe Antonescu, forţează nota cu ideea de dreapta şi victoria legată de referendum.
Referendumul este praf în ochi. Sau pilaf cum spunea un amic într-un alt context.
Numărul parlamentarilor nu determină calitatea parlamentarilor.
Teoretic parlamentul bicameral este mai eficient ca cel unicameral.
Sunt aproape frustrat că acest referendum a avut loc fără o campanie corectă de informare a populaţiei şi votul a fost unul emoţional ci nicidecum unul lucid, bazat pe informaţii. Însă aşa – acum o spun pe bune – proştii au votat în prostia lor, cu ură, a fost un vot de neîncredere dat politicienilor şi – trebuie spus şi asta – pot periclita sistemul democratic.
Am mai vorbit despre asta: la noi nu este bine definit dacă suntem stat prezidenţial sau parlamentar. Băsescu îşi doreşte un stat prezidenţial, un stat controlat de un singur om – de el – şi asta se află în spatele referendumului ambalat – din nefericire – extrem de propagandistic şi total fals.
S-a votat, s-a votat. Dacă e să se şi facă modificările mai este necesar un referendum pentru schimbarea Constituţiei. Mingea – cam dezumflată – se află în curtea parlamentului, rămâne de văzut ce vor face cu ea.

Mă oftic că multă lume a fost iar prostită, mă oftic că majoritatea nu înseamnă neapărat şi răspunsul corect, mă oftic că de 20 de ani ne învârtim în aceleaşi noroaie mişcătoare şi ţara e praf.
Nu mă oftic pentru că s-a dus dracului viaţa mea, mă oftic că se duce dracului şi viaţa copiilor noştri.

Vroiam să spun că poate totuşi avem şi noi odată noroc, dar parcă norocul şi-l mai şi face omul…  Vreau să gândesc pozitiv fiindcă de vibraţia negativă care atârnă de gâtul nostru de prea multă vreme şi tot mai apăsat, m-am săturat.
Poate o speranţă mai există. Nu zic doamne ajută că mereu îşi bagă dracu coada! Ha ha ha! 😛

P.S. Spun, ce spune şi Crin Antonescu: nu cred neapărat într-un guvern Klaus Johannis ci în ideea guvernului Klaus Johannis, un guvern curat, un guvern de specialişti care să găsească o cale de a ieşii din actualul impas.

Nu ştiu însă dacă pot să pun ştampila în dreptul numelui lui Geoană, încă nu m-a convins.

Rezultatele exit-poll: nicio surpriză

Băsescu 34,1% – 32,8%
Geoană 30,9% – 31,7%
Antonescu 22,1% – 21,8%
Oprescu 3,4% – 3,5%

Ceaţa de azi dimineaţă se prelungeşte peste zi şi… probabil peste ani. Conform calculelor de hârtie Geoană are şanse să devină viitorul preşedinte al României.
Rezultat foarte previzibil, scorurile lui Antonescu şi Oprescu dezamăgitoare.
Geoană a câştigat în mediul rural, cum am şi spus, preluarea ştachetei de la Iliescu.
Nu prea este nimic de comentat.

Viitorul guvern probabil o să fie unul PSD-PNL, nu ştiu cu ce şanse, din nefericire altă variantă nici nu prea era, nici cu Antonescu preşedinte n-ar fi fost mult diferit.
Mă tem de Hrebenciuc, Năstase, Vanghelie şi Mazăre, de mafie, de corupţie, de… incompetenţă. De un preşedinte marionetă. O să avem o criză prelungită şi o agonie zbuciumată. Pleacă ai lor, vin ai lor. 2010 o să fie un an foarte-foarte urât.

Am pierdut toţi.

Cine a câştigat alegerile?

Mircea Geoană. ( UPDATE! 7 decembrie, rezultate parţiale oficiale!)
Aş vrea să nu am dreptate, dar perspectiva este previzibilă: vom împinge împreună la o ţară scoasă din priză şi din care s-a furat tot ce se putea mişca. Noi, fraierii, oamenii obişnuiţi, talpa ţării, muritorii de rând. Ei o să-şi vadă în continuare de-ale lor, zgomotos sau în linişte, zgomotos la vedere pentru popor la televizor, de afaceri în linişte, departe de ochii lumii.
Inconştiinţa colectivă funcţionează. Oamenii au nostalgia vremurilor „liniştite”, idilo-romantice al epocii Iliescu, Iliescu este un „bătrânel” cumsecade, echilibrat şi cu capul pe umeri. Este mai mult decât amar ca la 20 de ani de la schimbarea de regim, prin vot vom legitima încă o dată minciuna, uneltirile din umbră, sistemul corupt şi da, ticălos care a dezintegrat economia, agricultura şi societatea românească post decembristă.
Nu ştim de ce au murit mii de oameni în România după executarea cuplului dictatorial – şi nici înainte -, nu ştim cine a fost în spatele masacrului, nu ştim cine a ordonat, organizat mineriadele, evenimentele nefericite de la Târgu Mureş, nu ştim cum a fost dezintegrată economia şi cum a ajuns pe mâna unui grup de „băieţi deştepţi”, nu ştim?
Eu ştiu şi mulţi români sunt convins că ştiu, mulţi, dar – se pare – nu suficienţi.
Lucru mai rău ca regimul Iliescu nu-mi pot imagina că se putea întâmpla României. Dar – încă o dată – poporul, majoritatea vede altfel treburile.
Geoană a câştigat prin strategie. A punctat cu preluarea oficială a ştachetei de la Iliescu, a punctat prin absenţa din confruntări până în ultima clipă lăsând oarecum ceilalţi competitori în off-side şi consumându-se, a punctat cu modelul său moral – te apucă şi râsul când un socialist îl desemnează pe capul bisericii, ha ha ha! – şi a punctat cu buchetele de flori oferite soţiilor contra-candidaţilor şi propriei soţii la finalul confruntării de ieri. Simplu şi eficient.

Băsescu a fost o palidă umbră după un morman de dosare şi cu capul plecat.

Crin Antonescu a fost prea incisiv, prea ferm, prea cinstit într-un moment în care cum spuneam, majoritatea vrea linişte, vrea siguranţă, are nostalgia socialismului. Cred că mulţi gândesc că dacă mafia de la vârf, stăpânirea se înfulecă, din resturi şi slugile – poporul – îşi umple burta. Pe mine mă înspăimântă viziunea unui guvern Năstase, o marionetă manevrabilă ca Geoană la Cotroceni şi un PSD condus de Vanghelie şi Mazăre.
Dar vorbeam de Antonescu. A încercat să joace o carte surpriză: Tudor Chirilă. Am râs la faţa confuză al domnului Roman. Lui Tudor cu siguranţă îi mai creşte traficul pe blog, un blog pe care uneori îl citeam şi eu cu plăcere. Antonescu a făcut un calcul simplu: aducerea la vot al tinerilor. Pe de o parte Tudor e un (fel de) rocker, adică nu extrem de popular ci mai degrabă de breşă, pe de altă parte tinerii nu sunt interesaţi nici de discursurile politice, nici de votul în sine. Plus, Tudor a şi postat pe blog o delimitare fermă faţă de Antonescu…
Tudor, din punctul meu de vedere a fost o alegere foarte proastă dintr-o cu totul altă perspectivă. Ţine-ţi minte celebra piesă de succes: „Nu ne mai trageţi pe DREAPTA”? A fost o piesă plătită de PSD şi DREAPTA din titlu se referea direct la… PNL. A fost o manevră electorală inteligentă şi perversă. Dar în mine a trezit exact întrebări legate de… integritatea morală. Este ceea ce am spus şi despre Tismăneanu: ne este foame la toţi, dar nu toţi mâncăm căcat.
Eram sceptic acum câteva luni în ceea ce îl priveşte pe Antonescu, acum îmi pare rău că nu avem şansa de a îl avea ca preşedinte. Repet, sper din tot sufletul să greşesc.

Despre dezbatere s-ar putea vorbii mult, dar nu ştiu cu ce folos. A fost OK să vezi candidaţii faţă-n faţă, dar şi eu spun că un preşedinte nu trebuie să fie un “cârmaci a tot ştiutor”, nu trebuie să fie primul economist, primul agricultor, primul antrenor şi jucător. Are cu totul alte atribuţii, are o altă funcţie şi fişă de post, drept, nu suficient de bine delimitată nici constituţional, dar… Asta este o altă discuţie, ajungem la reforma care este splendidă, dar lipseşte cu desăvârşire.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

Ieri am mai realizat ceva: politicienii şi presa trăiesc în altă ţară. În loc să merg la concert – urăsc pe toată lumea că n-am ajuns – am stat şi am văzut „marea confruntare” care în primul rând mi s-a părut prea lungă. Ştiu că din lipsa dezbaterilor, confruntărilor anterioare s-au adunat multe întrebări şi era nevoie de această întrevedere faţă-n faţă măcar a principalilor candidaţi, dar în al 12-lea ceas e greu să acoperi toate golurile acumulate într-o întreagă campanie. În fine! După confruntare au început dezbaterile frenetice pe marginea evenimentului şi a existat aproape o unanimitate care l-a desemnat câştigător pe Crin Antonescu. Însă „traducerea” presei legat de prestaţie şi discurs a fost una softistă, prea tehnică, prea elevată şi foarte-foarte departe de percepţia populară, de ce înţelege, dar mai ales ce vrea poporul, sfânta majoritate. Dacă eram redactor tv, ieri seară aduceam în studio la întâmplare 6-7 oameni de pe stradă şi-i lăsam pe aceştia să-şi spună părerea despre prestaţia candidaţilor. Era mult mai interesant şi relevant. Ieri am realizat că şi politicienii şi jurnaliştii mestecă în acelaşi rahat, mestecă aceleaşi vorbe prea multe şi prea goale, sunt din alt film, dintr-o altă realitate, sunt rupţi de oameni şi de viaţa acestora, chiar dacă vorbesc numai despre asta.

Mă tem de ce o să fie după 7 decembrie. Cine cu cine o să facă guvern şi ce guvern o să fie acela, cât o să reziste şi ce măsuri o să ia. Echilibrul de forţe din parlament rămâne neschimbat ca şi posibilităţile de combinaţii. Probabil vom asista la un nou val de „emigrare”, de data aceasta în sens invers, parlamentarii „voiajori”, oportuniştii vor abandona barca PD-L şi se vor orienta spre PSD. Nici eventuale alegeri anticipate nu cred că ar schimba radical balanţa de forţe, probabil tot PD-L-ul ar mai pierde ceva procente, dar nimic din toate acestea nu rezolvă problemele grave cu care ne confruntăm, nu aduc soluţii, nu ne scot din prăpastia în care singuri ne-am băgat.
Am auzit că la anul trece criza. Am mari rezerve. Poate Vestul reuşeşte să iasă din punctul mort, dar cred în continuare că sistemul capitalist este mort iar noi ne-am cuplat la un tub fără oxigen. Nici occidentul nu are o soluţie viabilă pe termen lung, pe lângă asta noi le avem şi pe ale noastre.
Şi nu cred că politicienii au voinţa, au pregătirea, cunoştinţele şi determinarea ca să caute şi găsească soluţiile. Soluţiile pentru noi, pentru ţară.

Ieri am mai simţit ceva: candidaţii luptau pentru ei. Şi între ei şi noi prăpastia este deja de netrecut.
N-am mai votat de la Constantinescu încoace şi mâine merg să-l votez pe Antonescu. N-am tăria să ucid speranţa, dar tare-mi vine să-mi fac bagajele. Poate căpşuni se fac şi la anul…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3CO7FPU7a2g]

Pe blog, ca de obicei, păreri pro şi contra, mult patos şi uneori demenţă.
De la „NU VOTATI. Deoarece majoritatea candidatilor fac parte din clica ce a distrus aceasta tara” la „Crin suntem Noi” şi la „Nu particip si nu votez la referendum”.
Unii rămân la eternul vot negativ alţii amintesc… fapte bune. După gust, pricepere şi…interes.

Am văzut şi ceva amuzant ieri. Eram în tramvai şi au urcat nişte ţigănci gălăgioase în mână cu umbrele portocalii. Cineva – o pensionară – le-a întrebat de unde au umbrele la care una a răspuns: păi le-au împărţit pesediştii mai încolo! Ha ha ha! 😛 Atât despre pomana electorală. La 6 din 49 nu s-a câştigat iar de multă vreme, vremea pare superbă, avem şi un referendum pe cât de mobilizator pe atât de inutil, premise numai bune de a merge cât mai mulţi la vot.

Pleacă mafia portocalie, vine mafie roşie.