OK Go – Of The Blue Colour Of The Sky Extra Nice Edition (2010)

OK Go – Of the Blue Colour of the Sky (2010) extra-nice-edition-2cd-2010

OK Go – Of the Blue Colour of the Sky (2010) extra-nice-edition-2cd-2010 Despre OK Go şi acest „Of The Blue Colour Of The Sky” am scris în data de 20 ianuarie şi atunci, la primele ascultări cred că i-am subapreciat. Mi-a plăcut materialul şi atunci, dar ca foarte puţine discuri din ultimii ani, „Of The Blue Colour Of The Sky” s-a lipit la propriu de mp3 playerul meu, săptămâni la rând l-am tot ascultat şi re-ascultat şi de-a lungul anului am revenit la el în repetate rânduri.
Am păţit cu OK Go cam ce am păţit cu Kings Of Leon şi al lor „Only By the Night” anul trecut.
Piesele de pe albumul „Of The Blue Colour Of The Sky” toate au farmec, au şarm, au câte un cârlig, infuziile şi reflexiile diferite prind o culoare aparte în interpretarea, re-interpretarea şi viziunea celor din OK Go.
Această ediţie „extra drăguţă” conţine Read more OK Go – Of The Blue Colour Of The Sky Extra Nice Edition (2010)

John Zorn (Moonchild) – Ipsissimus (2010)

John Zorn (Moonchild) - Ipsissimus (2010)

John Zorn (Moonchild) - Ipsissimus (2010) Acesta este un „heavy shit” adevărat, dacă muzica ar avea greutate fizică şi ar cădea peste tine, te-ar strivi. Şi dacă eticheta „Avant-garde Metal” şi Rock experimental nu este doar fiţă de promenadă, se datorează exclusiv proiectelor de acest gen. În general „supergrup”-urile dau randamente oscilante, de cele mai multe ori sunt adunătură exclusiv din considerente comerciale, „le mai luăm fraierilor banii o tură”.
Nu este şi cazul lui John, Mike, Joey şi Trevor. La origini un trio compus din Joey Baron – tobe, Mike Patton – voce, Trevor Dunn – bas şi John Zorn pe post de compozitor, producător şi dirijor, Moonchild sau cum mai este denumit, The Moonchild Trio s-a dovedit încă de la debutul din 2006 cu „Moonchild: Songs Without Words” urmat imediat de al doilea album „Astronome” unul din cele mai incisive găşti de acest gen şi din fericire proiectul livrează materiale de calitate cu o regularitate demnă de oricare trupă obişnuită.
„Six Litanies for Heliogabalus” este lansat în 2007 şi sunt cooptaţi şi Ikue Mori (compozitor, baterist, artist grafic) şi clăparul Jamie Saft. La aceste două produse Zorn nu participă în mod direct, dar revine în 2008 pe albumul „The Cruciable” şi este adus şi chitaristul Marc Ribot pentru una din piese: „9×9″.
„Ipsissimus” s-a lăsat ceva mai mult aşteptat, dar a meritat cu desăvârşire. Scos sub numele lui John Zorn, noul produs Moonchild îi aduce din nou la olaltă pe John Zorn (saxofon, pian), Joey Baron (tobe), Mike Patton (voce), Trevor Dunn (bas) şi Marc Ribot (chitară) şi astfel avem de a face cu o trupă completă şi o formulă clasică.

Despre Zorn Read more John Zorn (Moonchild) – Ipsissimus (2010)

Trophy Scars – Darkness, Oh Hell (2010)

Trophy Scars – Darkness, Oh Hell (2010)

Trophy Scars – Darkness, Oh Hell (2010)Îmi dau seama că recomandările mele în mod frecvent n-au nici o relevanţă, lumea preferă brand-urile comode, marfa corporatistă de larg consum, ciunga ulimu’ răcnet asortat iPodului, însă aceşti Trophy Scars m-au lăsat cu gura căscată. Foarte proaspătul „Darkness, Oh Hell” este un amestec ameţitor de sonorităţi de la secvenţe Post Hardcore la Jazz şi Blues Rock, de la Indie realmente Alternative la orchestraţii subtile asortate perfect cu viori sau suflători şi au nervul absolut absent noii generaţii (pseudo) Punk. Oscilează pe o gamă extrem de largă muzical, riff-urile furioase nu exclud armoniile, pianul sau trompeta se îmbină cu cele mai incisive ritmuri şi răbufniri zgomotoase.
Catalogaţi Post Hardcore experimental, Trophy Scars mi-au amintit de geniul celor din Cop Shoot Cop, experimentele avangardiste ale celor din Crass, prospeţimea şi creativitatea celor din Sonic Youth (mai ales cu sonorităţile albumul „Dirty” – 1992), au ceva din abordarea celor din Rollins Band de pe albumul „Weight” (1994), dar mi-au amintit şi de Clutch şi Helmet presărat cu ceva din şarmul lui Tom Waits. Rădăcinile The Beatles se împletesc organic cu energia unor Converge (mă bucur că şi alţii au remarcat gaşca aceasta de Metal), dar şi cu sonorităţile experimental-zgomotoase ale celor din Eels în cele mai incisive şi frământate momente ale lor.
Muzica lor este o invitaţie de a explora lumea dincolo de aparenţe şi evidenţe, o lume ascunsă, vibrantă, uneori întunecată şi îmbibată de misticism şi magie. O magie pierdută, uitată, izolată în subconştient şi abandonată. Read more Trophy Scars – Darkness, Oh Hell (2010)

(hed) p.e. – Truth Rising (2010)

(hed) p.e. – Truth Rising (2010)

(hed) p.e. – Truth Rising (2010) Povesteam anul trecut la disecţia albumului „New World Orphans” că i-am remarcat pe (həd) p.e. acum zece ani cu piesa „Bartender” şi gaşca lui Jared Gomes înfiinţată în1994 ne furnizează cu regularitate şi perseverenţă începând de la debutul din 1997 albume incisive şi consistente, un amestec incendiar de Rap Metal, infuzii de Raggae şi Dub contrabalansate de secvenţe zgomotoase de Metal a la Anthrax şi Hardcore după standardele Suicidal Tendencies. Aceste faze Hardcore/Metal se datorează în primul rând chitaristului Jackson „Jaxon” Lee Benge alăturat trupei în 2004 pe albumul „Only In Amerika”. Lupta dintre preferinţele Rap ale lui Jared şi orientarea spre Hardcore al lui Jaxon s-a dovedit benefică trupei, riff-urile zgomotoase şi abordarea a la Minor Threat împinse insistent de Jaxon au câştigat tot mai mult spaţiu şi în final au obţinut un cocktail exploziv, dar bine echilibrat. Şi-au definit stilul ca fiind G-Punk, o “derivată” Rock la G-Funk.

„Truth Rising” este continuarea directă a materialului Read more (hed) p.e. – Truth Rising (2010)

NanowaR of Steel – Into Gay Pride Ride (2010)

NanowaR of Steel – Into Gay Pride Ride (2010)

NanowaR of Steel – Into Gay Pride Ride (2010) Mişto faci, mişto găseşti. E o vorbă de-a mea, da’ se pune.
E grav rău şi de tăvăleală! Ştiu, ştiu, ştiu! Probabil cu excepţia lu’ Frank Zappa, „roacării n-are umor”. Nu când vine vorba de Metal şi/sau trupa lor favorită. Mai ştiu că foarte mulţi ciumpalitici şi ciupacabre au pus botu’ anul trecut la faza cu Geoană preşedinte, vin minerii, se întorc comuniştii cu Iliescu-n frunte, etc, exact cum mulţi rockeri au pus botul şi la faza cu „True Metal”. Şi asta-i la fel ca scena politică mioritică: unii-s mai de dreapta sau mai de stânga (după caz sau… interes de moment) ca ceilalţi şi-n fapt sunt varză (o apă şi-un pământ) toţi. Metal „adevărat” şi… mai puţin adevărat. Dar să revin la umor. Pe americanii din Manowar poţi să-i iei Read more NanowaR of Steel – Into Gay Pride Ride (2010)

John 5 – The Art of Malice (2010)

John 5 – The Art of Malice (2010)

John 5 – The Art of Malice (2010) „Unii n-are stare, domne!” Am scris anul trecut pe larg despre cariera lui John 5, cum acest vrăjitor al celor 6 corzi a ajuns de la Lita Ford la Rob Zombie trecând pe la David Lee Roth, proiectul Industrial 2wo al lui Rob Halford şi prin trupa lui Marlyn Manson şi am scris şi despre albumele solo şi „Remixploitation”-ul lansat anul trecut.
Anul acesta a fost lansat noul Rob Zombie „Hellbilly Deluxe 2” pe care John 5 şi-a impregnat simţitor aportul, dar se pare că i-a mai rămas energie şi i-au mai rămas suficiente idei şi pentru încă un disc solo, acest „The Art of Malice”. Read more John 5 – The Art of Malice (2010)

OK Go – Of the Blue Colour of the Sky (2010)

OK Go – Of the Blue Colour of the Sky (2010)

OK Go – Of the Blue Colour of the Sky (2010) M-am „împiedicat” de acest „Of  the Blue Colour of the Sky” lansat pe 12 ianuarie pur întâmplător. La prima „atingere” mi-au amintit de The Cars (1976-1988) şi Fisher-Z (1979-1987), puteam să amintesc eventual de mult mai celebrii Duran Duran, dar probabil sunt eu relativ sărac pe felia aceasta de muzică. Vocea lui Damian Kulash uneori aminteşte şi de Prince şi chiar şi unele formule mai Funky-Pop amintesc de acesta, dar dincolo de paralelele inevitabile pe care chiar şi involuntari le facem, OK Go sunt chiar…ok. 🙂 – Redy to go?
Nu prea mi-am făcut temele legate de ei, tot ce ştiu este că s-au înfiinţat din 1998 şi mai au două albume:
”OK Go” (2002) şi „Oh No” (2005), pe care nu le-am auzit.
M-am întâlnit cu o piesă de-a lor pe Sountrack-ul Read more OK Go – Of the Blue Colour of the Sky (2010)

‘neaţa!

Decizii la Guvern: 2010
DECIZII LA GUVERN: 2010

Deci – he he he, “this is it!” – ce început! – am ajuns: 2010, un duş rece şi… ne trece. Or something. 🙂 Avem un an să ne hotărâm, avem un an să facem ce n-am făcut, avem încă un an în faţă. Ceva genul: this is the first day of my last day.
Dar cu toate că m-am culcat pe la 3 – m-am uitat pe Discovery la „Fenomene stranii”, case bântuite de fantome… ha ha ha! 😛 – şi inevitabil m-am trezit tot la 6, am un zâmbet tembel şi sper să-l păstrez până pe 31 decembrie.

Vă doresc un An Nou Fericit, sănătate, iertare, luciditate, iubire şi noroc… sau şi mai bine, citez un prieten:
I  wish u peace, love and health. bla bla bla…fuck that shit ……wish u lots of sex, alcohol ,orgasms and hope u win the fuckin’ lottery …an nou fericit!”