Stau la etajul cinici al unui bloc cu şase etaje. Mai sus de cinci n-am fost niciodată. Stau de imediat un an în blocul acesta, dacă dau nas în nas cu vre-un vecin îl salut, dar nu cunosc pe nimeni din bloc. Nici nu îmi doresc. Cred. Am obiceiul să cobor pe jos scările când ies undeva. Îmi cunosc vecinii după miros: varză călită, cartofi prăjiţi, peşte… Un singur lucru nu înţeleg: ce sens are să-ţi zugrăveşti peretele în jurul tocului uşii când toată casa scării n-a mai fost zugrăvită de ani de zile şi pereţii sunt scrijeliţi?
2 comments on “Casa scării”
Leave a Reply to brushvox Cancel reply
sa ai senzatia ca se mai misca ceva in nemiscarea asta totala ..Ca oricum in izolarea in care convietuiesc oamenii la bloc nu se pune problema de pus mână de la mână si de facut ceva …ca in baza asociatiei …
arată nasol şi este oricum doar o iluzie…