Garagatze – Garagatze

Ieri mă întreba un fan – şi colecţionar – Punk din Ungaria legat de o discuţie pe marginea albumului Bikini din 1984 „cum stăm cu Punk-ul, cu scena Punk-Rock  în România?” I-am răspuns – evident 😀 – că… stăm. 😆
Şi fiindcă nimic nu-i întâmplător pe lumea asta, nici măcar accidentele, pe Muzica Magika am dat de acest Garagatze. „Goagălul” nu prea mi-a fost de folos, păpădie şi Herodot o fi, dar mare lucru-n plus n-am aflat despre acest proiect al lui Jussy ex-Protex. Pe disc prestează şi o serie de invitaţi de pe scena muzicală clujeană ca Paul Opriş (Godmode şi Planet Hell), Andy Ghost (Altar), Doru Nedelcu (CUG, Front), Lory (Respect) şi Richie (ex-Respect), de imprimări şi producţie s-a ocupat acelaşi Paul Opriş şi 10 piese pot fi descărcate gratuit de pe SoundCloud în format mp3. Ar mai fi două piese de ascultat pe YouTube („Sculer Matriţer”, respectiv „Mucles”).
Dintre piesele originale cel mai mult mi-a plăcut „Bau-Bau”, are ritm bun, se leagă fain, dintre cele două cover-uri „Marina” mi s-a părut mai haioasă. Jussy nu e un pionier, un spărgător de bariere sau un deschizător de drumuri noi, cântă un Punk Rock clasic, tradiţional, dar are şi ceva-ceva infuzii de factură mai recentă de pe filiera americană, de pe la noi aminteşte de Z.O.B.-ul de la începutul anilor ’90. 2010 sau 2011, nu ştiu, dar un produs absolut OK şi nu-i pot dori lui Jussy decât multă baftă! Evident: Punk Ain’t Dead. 😀

Garagatze – Download via SoundCloud

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Pt_mu7FrcaU]

14 comments on “Garagatze – Garagatze

  1. e nu ca la asta …am si eu o parere … e o discutie ce mi-ar place nu numa sa zghiriem suprafatza … sincer cred ca punkul romanesc e inca in underground si asta e super… pacat ca n-ai timp sa-i cauti pe viu !!…

    doua favorite de cel putin 2 ani le iubesc

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PY0fhB_53ZI&fs=1&hl=en_US]

    si

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=7j6GORtQU58&fs=1&hl=en_US]

    • Scandal mi-ai mai pus o dată şi parcă ţi-am şi spus: Afganu în 1988 avea o “piesă” care suna aşa: uite vine şi patrula, hop-hop-hop beli-mi-ar pula.
      acum treaba asta cu “pula” jos şi sus, dude, e puerilă. sincer. regret să o spun, dar singura gaşcă cu mesaj coerent social de la noi sunt şi acum Paraziţii. ştiu că o să sari în sus. 😀
      legat de Punk, şi abordarea asta cu iz uşor de California şi amestecat cu ceva Punk britanic de anii ’70 în 2011 e cam puţin. părerea mea. acum dacă o întoarcem şi spunem că e bine şi atât, poate e o treabă, da’ nu e…koscher. 😀
      şi nici asta cu underground-ul, e vechea discuţie, da’ când în sală sunt doar 5-6 rătăciţi şi ăla de pe scenă e punker doar sâmbăta seara, în rest de luni până vineri de la 6 la 18 vinde hamburgeri la McDonalds, dude, din nou, spun că lucrurile nu sunt deloc în regulă.

  2. Well T fiind blogul tau nu ma mai arunc la discutii inutile… oricum ‘compromisul’ nu e o trasatura balcanica si mi-am dovedit asta pe aici de multe ori … vorbim doar in contradictoriu… adica fara o directie clara.

    idea mea e ca IDEILE sunt acolo pentru toti si toti avem de multe ori idei similare daca nu furam ideile altora chiar, e parte din procesul de creatie.. … Insa unii le iau si fac chiar ceva concret – altii doar viseaza si probabil se simt copiatzi … in loc sa se bucure ca altii pot si ei..

    deci nu e vorba de ‘PULA’ cum la nivel de obscenitati inutile si de dragul rimelor ‘socanete’ Parazitzii bat orice record romanesc probabil … Nu e vorba ca faci slalom printre cretini … e vorba deci pt mine, ca unul dintre cretini poate fi chiar ‘frate-tu’. Parazitii in idea mea se cupleaza exact cu genul de mentalitate ‘Tzurcanul’ din Fenomenul Pitesti … singura scuza fiind ca probabil nici ei nu stiu asta ci doar cred ca sunt cool si tari in a ‘gasi victime’ si a disceca ‘prostia altora’ !…

    legat de bucatile cele doua, sunt simple, directe si sincere fara fasoane si pretentii de a ‘elabora despre Romania’, fara sa se ia in serios prea tare, intr-o societate in care seriozitatea si ‘gravitatea’ problemelor sunt doar drama nationala plinsa cu lacrimi de crocodil in curul unor femei cu tzitele goale …

    personal nici dupa atita timp nu intzeleg cum ai vrea tu sa fie muzica romanesca decit ca nu esti multumit cu starea lucrurilor !! probabil ar trebui sa fie o monarhie a valorii nu o anarhie dupa criterii neclare …

    ZOB sunt departe de a fi o trupa punk virila .. la Scandal m-as duce oricind si la Manifest la fel si chiar si la Jussy… NEnorocul lor in opinia mea este ca nu erau acolo in anii 90 cind tu ai fost !

    • băi, tu poţi să mă şi înjuri, ai voie. dacă o face altu’, îl calc în picioare din 2-3 vorbe. 👿
      bun. aici ştiam că avem păreri diametral opuse, eu zic că Paraziţii sunt cool şi sinceri, chiar dacă da, uneori unele înjurături sunt exagerări evidente, dar au şi versuri/rime absolut geniale şi cu mesaj, conţinut. de exemplu în plină eră Năstase – mulţi parcă au uitat ce dileală a fost şi acea epocă…. – cântau “să nu ne mai pese de PSD”. sau despre Uncle Sam: “au venit americanii şi au constatat că sunt şmecheri, de atunci circul cu tramvaiul, vezi soarta lui Teo Peter”. Paraziţii sunt “antipatici” fiindcă totuşi şi-au făcut puţin loc în (pseudo) mainstream, adică “s-au vândut”….
      piesa celor din Manifest nu-mi spune nimic. poate la 16 ani e cool şi suficient, la 40 am deja alte aşteptări. pula mea, am bătrânit şi “io”. 😀 asta cu “pula” după ’90 în RO a devenit dovada că eşti cool şi emancipat, nu s-a mai făcut un film fără măcar 3-4 puli indiferent de subiect şi context. acum dacă la un puşti pot să înţeleg asta, la “artiştii” ăştia “mari” e direct penibil. ZOB în ’92-’93 erau mai coioşi dude, parol!
      o să fiu rău: dacă majoritatea copiilor ăştia erau acolo-n ’90, stăteau capră – cum de altfel mulţi au şi făcut-o… – la Partoş, Pitiş, Gomboş, Ciubuc şi toţi “şmecherii” care făceau jocurile. nici Hoisan, nici eu n-am stat, ne-am luat doza de muie-n cele din urmă, dar am şi dat şi de bine, de rău, am deschis o portiţă mică, am spart breşa pe care să vină cineva din urmă. nu ştiu cum pula mea se face, dar le-a trebuit 20 de ani celorlalţi să se sinchisească să se mişte. aşa că mie să nu-mi reproşezi nimic, eu zic că mi-am făcut treaba. şi fac treabă (bună 😀 ) şi acum. şi apropo: băieţii din generaţia mea vând gogoşi, hamburgeri, ciungă sau au devenit corporatişti, eu strâng din dinţi (şi buci) şi mă ţin de Punk şi acum. so?

      şi PS blogul “meu” este şi blogul tău, al vostru. 🙂 dialogurile, chiar şi-n contradictoriu sau cu “păruială” fac parte din joc.
      şi mi-am amintit ceva esenţial: în ’90, înainte de “Piaţa Universităţii” eu cântam (la TVR 😀 ) “alegi salam ori librtate când minciuna e (la) Actualitate” şi ştii ceva, lumea zâmbea… am bătut la urechi astupate şi atunci, bat şi acum, sunt “cioara” care nu aduce primăvară. însă anul trecut au apărut trupe ca White Walls şi nu sunt ei singurii şi chiar dacă parcă 20 de ani au trecut degeaba, încet-încet ceva se mişcă şi asta – zic eu – e bine. târziu, dar poate s-au trezit.

  3. bai t..ca ma bag si eu …. :)))..dar tu cand aveai 16 ani si cantai ma scol si beau vodca rece …si durerea nu trece …si alte aberatii de genul asta ….ce zicea ala”desteptu” de 40 de ani ?

    ce te tot iei de astia de acuma …si tot compari cu ce coae au aia de acu enspe mii de ani …si tu si hoisan …si tu …si iara tu …si pl mea ……dar lasa dude si pe astia de acu , e noua generatie …….nu mai compara atata cu ce a fost in 90 ….lasa oamenii in pace sa faca muzica si arta ….ca ei oricum se pisa pe ce zici tu asa cum te pisai si tu in 90 pe ce ziceau altii…si inca te mai pisi ..:0

    apropo ..ai uitat sa pui la lista aia de personalitati ..magdin si lenti chiriac…..si ar fi completa toata treaba ….. 😉

    mie scandal-mi suna bine ….si mai era trupa aia de baga ceva cu ..ca cati …..si aia era cool ….

    t. eu cred ca ai devenit putin “narcisist”…sau nu stiu cum sa zik…..

    in citatul de mai jos luat din ” marti…..” nu pot decat sa zik …asta nu e normal…se pare ca nu ai inteles nimik cu ideea de mic burghez…..cat despre , tu ai ramas punker…..ce vrei sa spui ? ..?? pe bune .

    daca ma apuk si pun pe cedeu..60 de piese atunci sunt punker si eu ? si sa ies de la munca si sa fug in munti …..singurel…? cum vine asta in capul tau ? ca eu ma dau batut ….. chiar nu inteleg …..

    “ştii ce e amuzant? mai în glumă, mai în serios, spune-ţi că sunt un “mic burghez”, dar în final dintre toţi am rămas singurul punker şi trăiesc în continuare la limită, “on the edge” cum se spune.”

    se pare ca ai gasit o alta” iesire” …..daca nu ai job si altele …esti punk si un cool ce sta pe the edge…….

    fac ce fac si iara ma iau de tine …….de fapt e ideea ca nu inteleg ce zici acolo …nu face sens …mie.

    • băi RiFeOr ( 😀 ), n-ai nimerit-o.
      vorbeşti de “La Dentist” – piesă din 1987-1988 – care pleca de la o (pseudo) durere de măsea pe care “băbeşte” o tratai cu o gură de tărie în caz de urgenţă maximă, apoi spuneam că “toţi v-om ajunge la dentist” în ideea că e ceva nasol, însă piesa se termina cu “toţi v-om ajunge în celulă la Măgurele”, idee pentru care drept răsplată securitatea m-a şi săltat şi da, am ajuns şi-n celulă, ce-i drept, pentru o scurtă vreme, dar am fost urmărit îndreaproape din noiembrie ’88 până-n decembrie ’89 la modul la care nici măcar o scrisoare n-am mai primit, în faţă la Ernst unde repetam de multe ori parca o dubă şi în faţa casei mele în permanenţă iar de telefon nici nu-ţi mai spun câţi erau pe fir.
      iar în ceea ce priveşte că mă iau eu de unii şi alţii, dude, ar trebuii să-ţi aminteşti că v-am ajutat şi pe voi (Detector), i-am ajutat şi pe UDDU şi d eluat, mă iau de la Clapton la ori cine pulea mea ar fi dacă ceva nu mă convinge. şi ok, poate absolut tot ce am făcut eu a fost şi este de căcat, dar dude, Hoisan a fost şi inovativ şi coios şi nu spun asta că mi-e amic. ce făcea Liviu prin ’87 mulţi nici în Vest nu visau – treaba aia cu bas-ul pe post de chitară şi apoi 2 basuri şi tobă. a fost un pionier, nu un cloun care imita ca maimuţa ce vedea pă eMpTyVe….
      Magdin – am mai povestit despre asta – dădea de băut angajaţilor din TVR – operatori, luminişti, tehnicieni, etc – să binevoiască să filmeze trupele anonime pe care le aduna şi le oferea posibilitatea de apariţie, la fel şi cu trupele, dacă mergeai la Petre cu o sticlă de vin, o bea cu tine apoi dădea şi el două să nu fie nici un dubiu. cât timp al de Gomboş să scrie două rânduri despre tine în Pop Rock & Show pleca de la “nu dai şi tu o votcă, băh?!” şi căruia i-am spus: “dete-n pula mea!” 😀 iar Lenţi de 20 de ani scoate rivista aia pe banii lui şi în pierdere de dragul muzicii şi dădea şi el la radio orice trupă care avea o imprimare cât de cât difuzabilă fără să stea cu mâna întinsă. oameni şi oameni dude şi faci de parcă n-ai fi apucat şi tu o mare parte din perioada asta…
      dar niciodată n-am fost de principiul că orice încercare trebuie lăudată pentru simplul fapt că există chiar dacă n-are nici un conţinut. ăia care vor să fie mângâiaţi pe cap să stea acasă şi să-i cânte mămicii dude, din moment ce ieşi în public îţi asumi riscul să iei şi sticle cu pişat în meclă pe scenă, nu doar bere moca la bar…
      da, poate m-am damblagit complet, chiar nu exclud posibilitatea. nu prea mai dorm deloc, sunt un looser şi-mi înec “amarul” în tot felu’ de proiecte inutile. da’ dude, repet, asta fac de peste 20 de ani, şi unii au beneficiat în permanenţă de narcisismul meu – care dude, nu e de acum, e din naştere.
      şi asta cu “daca nu ai job si altele …esti punk” ce este? eu pe 31 decembrie puneam ştirile pe site-ul nemţilor pentru care lucrez, ce-i drept, nu mi-am văzut banii din iunie, dar ăsta-i un detaliu neinteresant. şi dude, pune 60 de piese pe un CD, zău, nimeni nu te opreşte, care-i treaba? punk te naşti ori ba, nu te poţi preface. faking the shit.
      alte probleme?

  4. vad a iesit punk rau ….

    OK, nu stiu bai, dar astia ‘plecati’ suntem tot mai departe de ‘ideile’ voastre si asta mai ales de cind cu ‘criza’ asta care pare a fi un factor ce ne divide tot mai tare pe romanii de oriunde fatza de voi cei ‘de acasa’ … Vad ca mai noi nici bani nu mai trimitem si bine facem …. Impresia e ca va inchideti tot mai tare … iar deschiderea a fost de o clipa… plus ca aparent voi stiti tot acolo ce nimeni nu stie aici. Se pare ca asta a reusit Basescu mai bine decit Iliescu adica in termen mai scurt … sa va deconecteze de la normalitate !

    O fi o chestie de chitaristi plecati .. dar sunt de acord cu Mari, ti-ai gasit alta ‘iesire’ cum fiecare cautam poarta catre lumea ideala … daca ‘iesirea’ insemna ca un client sa nu te platesca si tu sa-i faci treaba … pai atunci e ceva care e problema ta ca faci ‘altruism’ ! Oriunde in vesti joburile din design si advertising cad primele la criza… asta e o mantra a consumerimsului traita pe pielea mea pina aproape era sa ajung in strada !!! In final te poti duce la scoala invatza un nou skill si lucra in IT sau ce vrei tu – mai bine mai rau ! Si deci mai lasa-ne ca esti batrin ca nu exista batrinetze in capitalism … pe stil capitalist nimanui nu-i pasa ca esti batrin… trebe sa tragi de tine pina mori si asta e !

    Legat de altruismul muzical, T toti stim ca-ti doresti succesul si nu e nimic rau in asta ….. Daca Petre e asa tare de ce nu te ajuta acuma ?? in 90 era usor sa ajuti pe oricine ‘rasarea’ si cam asta ziceam de trupele de azi – voi cu Pansament nu erati la inceput cu mult peste nivelul astora ai mei si asta e o parere a urechilor mele si ale lui Mari se pare !!

    Atunci TU voiai sa reusesti si ai intzeles ce trebuia intzeles cu oarecare naivitate insa … azi vrei sa reusesti cu aceasi strategie de atunci !!! si e fumata rau nu mai tzine decit ca altruism dupa cum vezi clar dupa 3 albume !! Change the tune man – adica schimba strategia …. ca in final toti te vrem mai bine nu doar ‘futut in cur’ de altii dar si de propria mina !..

    Si ca tot ai zis de loser .. cu dedicatie .. de la o trupa iara mare pe aici dar probabil cu vot de blam la urechile de acolo

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zzjuA4RgSDk&fs=1&hl=en_GB]

    • nici eu nu ştiu. da, uneori mereu iese un căcat. asta e!
      probabil n-ai să mă crezi, dar eu nu văd lucrurile împărţite în “voi” (cei plecaţi) şi “noi” (ce-i de acasă). nu o dată am spus: lumea crapă şi poate că voi aveţi senzaţia că nu e aşa, eu rămân la părerea mea că ba da, pică şi tot Vestul. anul viitor, peste 5 ani, cine ştie? dar de picat, pică. că noi deja am picat, e logic, n-avem nimic. băsescu se izolează la fel cum a făcut-o ceauşescu, o fi caracteristica dictatorului de dâmboviţa. nu “noi” ne închidem.
      cu jobu’…. reconversie socială, reconversie profesională… poate-n Vest gluma asta ţine, aici nu. ca şi fosta mea nevastă şi voi spuneţi să mă duc vânzător la un chioşc pentru 150 euro pe lună şi eu am chiria 200… da, 150 e mai mult decât nimic, dar în cazul ăsta prefer să nu-mi irosesc zilele şi să las un căcat în urma mea chiar şi “altruist”. am zis eu că nu mi-ar place să-mi acopăr cheltuielile din cântat/pictat? au fost momente când am reuşit. acum cei care au un plus de ban în buzunar, trag de ei cu dinţii. şi da, e logic că publicitatea a picat prima în contextul în care noi făceam publicitate fără să producem ceva, ştiam că asta o să pice înainte să înceapă criza. faptul că ştiu tot felul de lucruri din păcate nu-mi foloseşte la nimic…practic. dar ideea până la urmă este alta: dacă tot e nasol, să dansăm până la capăt. 🙂 am ales calea aceasta conştient că sorţi de izbândă sunt puţine. dar îmi place ce fac. strategia este aceeaşi: pupi în cur şi exişti, lucru pe care eu nu l-am făcut şi n-am să-l fac. pardon. magdin a fost îngropat prin ’98-’99 şi l-au pensionat pe şustache. şi TVR nu mai este un post de televiziune urmărit ca pe vremurile când era singurul şi era şi foamea mare. nici eu nu am un PR bun, ştiu. 😀
      Titus Andronicus am ascultat acum un an sau doi, dar nu m-au convins, o să le mai dau o şeansă, dar am rămas cu sentimentul că l-au împerecheat pe Dylan cu The Pogues şi au un iz proletar socialist care pe mine nu mă mişcă, probabil e un defect de-al meu.
      vine albumul 4, 5 şi câte oi mai putea. 😀

  5. ca m-am ambalat ..de ex stiu ca sti probabil ca asta e ‘next’ level de ceva timp … dar daca tot faci munca asta aici .. de ce nu ????? ah da stiu esti prea ‘batrin’…

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=D12g4LXpXsI&fs=1&hl=en_GB]

    • hai băh! că era fain! 😀 na, îţi zic “io”, n-am dreptate, da’ o ţin pe a mea. 😀

      PS până nu uit iar, am fost la D şi l-am costumat, a fost perfect, apoi am tras cu tunu’ piratului în tot ce mişca prin casă, danke! 🙂

    • s-a bucurat, s-a bucurat! danke.
      am fost vineri cu el la cumpărături să-i cumpăr cizme şi era cu geaca pe el. şi piratu’ în mână. 😀
      o săptămână fără net este ca un concediu! 😆 da’ nah, uneori poate fi nasol…

Leave a Reply to RiFeOr Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *