Manowar – Battle Hymns MMXI (2010)

Dacă tot am vorbit de NanowaR şi al lor “Into Gay Pride Ride”, să spun măcar două vorbe şi de Manowar şi acest „Battle Hymns 2011”.
Oficial – fizic – discul o să iasă la anul, însă trupa a decis să pună la dispoziţia fanilor versiunea digitală a materialului încă de anul acesta – Manowar Site Oficial.
„Battle Hymns” a fost albumul de debut al trupei din 1982, ideea de a re-imprima cu sculele mult mai barosane de acum şi cu tehnologia de imprimare-editare mult mai performantă de acum, nu e chiar rea, pe de altă parte este şi o bună manevră de marketing care vizează „întârziaţii”, adică generaţia care în ’82 era la creşă şi a ratat anii aceia şi poate încă n-a recuperat toată istoria Metal ale acelor ani.
Ca lucrurile să fie aproape ca atunci, lipseşte doar chitaristul Ross the Boss, dar Karl Logan prestează-n trupă deja de 16 ani, în schimb bateristul Scott Columbus s-a retras în linişte de imediat doi ani şi a fost resuscitat Donnie Hamzik, cel care în anii ’81-’82 tăbăcea tobele tot în Manowar.
Mie cumva piesele din acele vremuri îmi plac mult mai mult ca cele de factură mai recentă, în fapt cred că m-au mai interesat americanii doar până prin ’88. Metal-ul american de anii ’80 a fost unul vânjos, Twisted Sister, Metal Church sau Manowar au fost un sânge şi impuls proaspăt venit de peste ocean în sprijinul aşa numitului NWoBHM (New Wave of British Heavy Metal).

Piese ca „Death Tone”, „Metal Daze”, „Manowar”, „Dark Avenger”, „Battle Hymn” sau solo-ul „William’s Tale” sunt adevărate clasice şi sună evident mult mai monumental în versiunile imprimate anul acesta, cu un astfel de material nu prea ai cum să dai greşi şi Manowar au punctat la fix. Micile diferenţe sunt bune găselniţe, piesele au prins viaţă, imprimarea din ’82 n-avea aceeaşi intensitate clar. Parcă şi Harley-urile de la începutul discului bârâie mai nervos… 😆
„The Asgard Saga” – mult promisul nou album se mai lasă aşteptat se pare, până atunci fanii pot (re) savura Battle Hyms-ul.

2 comments on “Manowar – Battle Hymns MMXI (2010)

Leave a Reply to dee snider Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *