Nouvelle Vague – Couleurs sur Paris (2010)

Dacă e să reduc la un singur cuvânt ceea ce fac Nouvelle Vague (am scris despre ei şi anul trecut), acel cuvânt ar fi şic. Resuscitarea unor piese clasice, altele obscure din anii optzeci al valului New Wave cu iterpretări acustice şi infuzia de Bossa Nova are un şarm aparte, Marc Collin şi Olivier Libaux susţinuţi de un colectiv creativ în mişcare, din 2004 furnizează discuri cochete şi show-uri incendiare.
După vizita din 2008 revin şi-n toamna aceasta la Bucureşti, în data de 22 noiembrie în seria evenimentelor Fusion Nights, la Sala Palatului, preţul biletelor fiind între 65 şi 185 RON.
Dacă pe anterioarele trei albume – „Nouvelle Vague” (2004), „Bande à Part” (2006) şi „3” (2009) – s-au focalizat primordial asupra scenei britanice şi americane, a unor artişti ca XTC, Modern English, The Clash, Joy Division, Tuxedomoon, The Cure, Killing Joke, Dead Kennedys, The Sisters of Mercy, The Undertones, Buzzcocks, New Order, Echo & the Bunnymen, Yazoo, Blondie, Depeche Mode, The Specials, Magazine, etc, noua colecţie de cover-uri a fost culeasă exclusiv din zona scenei franceze al anilor şaptezeci-optzeci şi continuând reţeta anteriorului material, la fiecare piesă au adus invitaţi de seamă, dar de data aceasta nu din trupa al cărei piese au reinterpretat-o, ci din rândul artiştilor din prima scenă franceză actuală. Astfel îşi fac apariţia Vanessa Paradis, Helena Noguerra, Louis-Ronan Choisy, Camille, Adrienne Pauly, Julien Doré, Yelle, Soko, Olivia Ruiz, Emily Loizeau, Mélanie Pain, Nadeah Miranda, etc. Totuşi sunt şi trei piese în limba engleză: So Young But So Cold cu participarea lui Charlie Winston, Two People In a Room şi Sandy Sandy.

„Couleurs sur Paris” conţine 18 piese pentru mine – şi probabil o mare parte a publicului non-francofon – complet necunoscute, amprenta Nouvelle Vague este mai dificil de distins ca în cazul unor piese arhicunoscute cum au fost „Love Will Tear Us Apart”, „In a Manner of Speaking”, „A Forest”, „Guns of Brixton”, „Making Plans for Nigel”, „Dancing with Myself” sau „Blue Monday”, dar culorile, aroma, pulsul este acelaşi Nouvelle Vague familiar. Inevitabil materialul are ceva mai mult iz de şansonetă, însă prospeţimea, lumina caracteristică Nouvelle Vague este la fel de revigorantă şi plăcută.
P****n P****n, Marcia Baila, L’aventurier, Voilà les anges, Ophélie, So Young But So Cold, Sandy Sandy, Amoureux solitaires, Sur ma mob, dar şi toate celelalte piese sunt încă un buchet parfumat de muzică senină, o evadare din zgomotosul cotidian gri într-o zonă relaxată şi… romantică.
Este o vizită-n Paris aşa cum ni-l imaginăm, cum l-a cântat şi Malcolm McLaren pe albumul „Paris” din 1994.

Nouvelle Vague – MySpace

2 comments on “Nouvelle Vague – Couleurs sur Paris (2010)

  1. directia noua e si poate ca peste canal aici la saxoni sunt uriti cu vehementza pentru ce au facut unor piese ca Love will tear us apart si Guns of Brixton … Suprinzator cum kitchul latin inca imi pica pe suflet si dupa atita timp desi invariabil tot kitch este oricit de dragutze ar fi fetele. Verisiunile originale au ceva ce orice arajament nu are cum sa scoata din ele… ca intotdaruna punkul a rezistat bine inclusiv idei ca ar putea fi comercializat usor !…

    • mie îmi plac francezii, amestecul ăsta de Bossa cu şansonetă aplicat pe piese de calitate funcţionează… şi în anii ’70-’80 s-au făcut piese bune. 😀

Leave a Reply to brushvox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *