Circus Of Dead Squirrels – Operation Satan (2010)

Dubioşi băieţii aceştia din Tucson, Arizona, imaginaţi-vă un Ministry amestecat cu Green Jelly, Cradle of Filth contopit cu KMFDM sau un Slipknot stâlcit cu umorul lui Frank Zappa, eventual un Zappa bolnav. Grav.
I-am pescuit de curând, deşii „Operation Satan” este al treilea lor album şi mai au un disc cu remixuri, trupa funcţionează de imediat un deceniu, mai exact din 2001.
Cei trei – Matt Foran aka. Pancho Ripchord – voce, programare; Dan Raphael aka. Ninja Turtle Liberace – programare, chitară şi Matt Nodland – bas, programare se declară influenţaţi de precursori ca KMFDM, NIN, Skinny Puppy, Front Line Assembly, Dimmu Borgir, Faith No More, Mr. Bungle, Ministry, GWAR, Billy Idol, Beck, Moby, Pink Floyd, Johnny Cash, Slipknot, Sepultura, Marilyn Manson, Fear Factory, Green Jelly (Jello), Cradle of Filth, Alice in Chains, The Kovenant, Peter Gabriel şi Crash Test Dummies, adică o paletă largă şi colorată de muzică şi câte ceva din toate acestea se şi regăseşte în muzica lor, în ciuda riff-urilor tăioase, a ritmurilor alerte şi al tonalităţilor predominant grave, strecoară armonii, teme minimale melodice şi frânturi de secveţe ce amintesc de desenele animate sau muzica primelor jocuri Nintendo.

„Operation Satan” serveşte un scop nobil: 2 dolari din preţul fiecărui CD vândut vor fi donaţi organizaţiilor pentru protecţia animalelor.
În cele aproximativ 55 de minute avem 10 piese plus 6 inserturi de unu sau sub un minut. Un măcel diabolic alterat cu demenţă, pasaje brutale despicate de teme minimaliste, construcţii melodice şi ritmuri infernale alimentate cu riff-uri tăioase, aşezate şi aranjate toate aparent haotic şi zgomotos, dar cei trei dau dovadă şi de calităţi muzicale şi chiar dacă acomodarea cu ei poate fi mai anevoioasă, dacă le prinzi gustul, „suferinţa” se transformă cu uşurinţă în plăcere.
Ideea generală din spatele „Operaţiunea Satană” este una cvasi cunoscută şi simplă: nu de dracu să ne ferim – şi să ferim animalele, planeta şi în general tot universul, ci de om. Este un adevăr cotidian, nici măcar ştirile nu trebuie să le urmăreşti, e suficient să priveşti în jur sau în oglindă. Balivernele precum toţi avem scânteia dumnezeiască în noi este contrazisă pas cu pas de realitatea care confirmă că toţi îl avem pe dracu în noi. 😀
Mi-au amintit oarecum şi de eatmewhileimhot!, însă sunt mult mai brutali, mai gălăgioşi şi mai Industrial.
„What We Deserve”, „Saturday Mourning” cu refrenul criminal „We Love Animals”, „Inferno” cu o temă de bază suspect de muzicală sau pulsantul „Laboratory Lust” sunt doar câteva din titlurile care mi-au atras atenţia şi m-au convins că Circus Of Dead Squirrels merită ascultaţi cu băgare de seamă, toată nebunia are sens, finalitate, haosul prinde contur, dincolo de zgomot este (şi) muzică.
Este o linie insesizabil de subţire între geniu şi nebunie, pe aceasta „dansează” (şi) Circus Of Dead Squirrels, poate nu cel mai graţios, dar abil şi nebunia pare contagioasă, dansul e normal la orice vârstă. 😀

Circus Of Dead Squirrels – MySpace

2 comments on “Circus Of Dead Squirrels – Operation Satan (2010)

  1. Suna foarte bine baietii. Daca ti-au placut fazele cu Nintendo, iti recomand si trupa Horse the Band, care canta nintendocore (cica “)) . Recomand albumul Desperate Living.

    • dacă apuc, o să-i ascult…. pana mea! am deja cred că peste 1000 de discuri de ascultat, astea doar de anu’ ăsta… e inflaţie domne, inflaţie!

Leave a Reply to brushvox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *