Boţiunea de centură

Mă întreb dacă cineva chiar crede că Moţiunea de Cenzură înaintată de PSD-PNL are vreo şansă ori ba sau este doar un joc de gleznă şi imagine pentru actuala opoziţie.
Nu-i musai să fi terminat Ştefan Ghiorghiul să ştii, cheia Moţiunii e la UDMR.
În primul rând, Moţiunea va fi votată miercuri, cu o zi înaintea votării controversatei Legi al Învăţământului, unul din obiectivele majore al UDMR-ului. Altfel spus, timing-ul este cât se poate de prost.
În al doilea rând toată construcţia aceasta pare şubredă şi cârpită. Anul trecut când opoziţia a dărâmat Guvernul, exista un proiect clar care a adus împreună cele 3 Partide într-o majoritate solidă şi contextul era total diferit. Mergând puţin înainte, chiar dacă Moţiunea ar dărâma guvernul, nu există o majoritate consistentă a opoziţiei care să impună un alt Guvern şi astfel un nou Guvern băsescian, fie el şi un nou Guvern boc, are toate şansele să treacă prin Parlament fluierând. Toată numărătoarea asta cu voturile lipsă – 20-25 – plecând de la numărul voturilor de la Moţiunea anterioară, este oricum complet greşită fiind cu totul alt context acum, nu toţi care data trecută au votat împotriva lui boc, o vor face automat şi de această dată, de exemplu, Teo Trandafir a spus că de data aceasta susţine Guvernul şi nu cred că este singura.
Nu este de neglijat nici faptul că inexistenţa autonomiei locale reale face ca UDMR să fie nevoită să joace la centru pentru a câştiga voturile din teritoriu. Şi aici vina este totală şi împărţită între PSD, PNL şi PD-L. Fiecare partid aflat la putere şi-a dorit controlul resurselor de la centru exact ca să deţină această pârghie esenţială de presiune şi negociere. Şi-n acest moment PD-L nu ezită să pompeze bani în localităţile patronate de UDMR şi PD-L pentru a-şi asigura voturile la moţiune.
Viceliderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor Mate Andras Levente a declarat ieri că deputaţii Uniunii au votat în cunoştinţă de cauză pentru iniţiativa privind reducerea TVA pentru alimentele de bază şi cea care prevede neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 de lei. Adică UDMR încearcă să-şi mai spele imaginea şi n-ar face-o dacă n-ar intenţiona să mai stea măcar o vreme la Guvernare.
PSD şi PNL ar putea şi ar avea cu ce să negocieze cu UDMR-ul, dar n-au făcut-o la modul serios şi sincer, nici nu cred că o vor face.
Detest jocul pe care l-au făcut UDMR în ultimul an, dar îl înţeleg şi constat că actuala opoziţie sau nu vrea să admită realitatea sau nu vrea cu adevărat răsturnarea actualului Guvern.
Inevitabil îmi amintesc momentul 1996 când – în opinia mea – FSN-ul s-a dat la o parte şi a pierdut alegerile intenţionat. România era în pragul falimentului iar Socialiştii – cu căruţele pline – au lăsat dezastrul în cârca CDR-ului şi jocul le-a ieşit, PNŢ-CD-ul şi-a frânt gâtul definitiv cu toate că după 4 ani de guvernare frământată, România a fost scoasă pe linia de plutire şi – inteligent – roadele şi meritele le-a cules Guvernul Năstase.
Situaţia de acum este mult mai gravă, nu trebuie să fi guru în economie să vezi că suntem departe pe plan global de depăşirea crizei şi asumarea guvernării în contextul actual poate echivala cu o sinucidere tip PNŢ-CD.
Şi este suficient să privim sondajele să vedem că fără să facă nimic, PSD şi PNL cresc, ce rost are să-şi murdărească mâinile sau mai rău, să-şi rupă gâtul?

O fi curvă politica? Dacă n-ar fi viaţa, ci un film noire, ar putea fi chiar şi nostim.

6 comments on “Boţiunea de centură

  1. Eu ma tem ca e doar o chestie de ochii lumii, iar acolo, la ei, e de fapt un mare consens. Iar in felul asta spune lumea ca avem o democratie adevarata. Unii se opun puterii. Se O-Pun. Si-o pun. E doar o mica diferenta de nuanta. Nesemnificativa.

    • nu ştiu dacă este chiar atât de grav, însă evident, ajunşi la putere – ci niciodată la Guvernare – toată clasa politică şi-a văzut de interese, ci nu de ţară.

  2. cred ca de un singur lucru le e frica politicienilor …. de a da pasarea din mina pe cioara de pe gard… eternul paradox in politica … cumva politica de opozitie e caldutza si tine de frig in perioada de criza … dar evident tentatzia mare e sa fi (vazut?) pasarea de pe gard dind cioara din mina… Din pacate toti sunt ciori si chiar daca o cioara e mai mica tot cioara e… chair daca umbla ea vopsita in idea ca ar fi pasare !…

    Poate din lipsa de imaginatie si prea multe ciori in politica romanesca se asteapta pasari numai ca nimeni sa nu le ia in serios … iar alte ciori politice ca intotdeauna sa si le insuseasca lor… dar acu pasari ‘nu mai e si nu vine’ …

    poate nu e o vreme rea sa te bagi in politica …. desi stiu ce o sa-mi zici … trebe sa te dai cioara de a lor si asta nu e bine…

    • politica e ca masoneria: nu te bagi tu, eşti târât înăuntru şi eu deja din muzică am reputaţia de necontrolabil, deci implicit periculos, crezi că ar investii cineva în mine?
      udmr-ul – de exemplu – ar putea profita şi câştiga de pe urma unui tip ca mine, dar nici chiar ei nu cred că ar risca cu mine.
      sunt prea radical, poate şi vizionar şi inteligent ca “ăştia” să aibe încredere în mine.

  3. politica e o chestie de turma ! scenariul tau e cel al ‘candidatilor indpendentzi’ dar pentru asta trebe sa-ti faci macar un gram de reputatie si rodaj undeva… oricum in spatele ‘catindazilor indepandentzi’ nu stii niciodata cine e …. poate mama poate soacra poate nashu ….

    poate de acolo si acea proiectie asupra populatiei pe care politicienii o fac .. ca si noi suntem o turma insa ne-organizata ….

    vrei UDMR vezi daca te-ai simti bine in turma lor … macar o perioada … dar reduti toate functiile cerebrale si facultative la cel putin jumate… pe bune !!

    • nu vreau nimic. adică nici să fiu “independent” cu umbră, nici să mă bag în vreo turmă. dacă îmi dă cineva o mitralieră sau o bombă barem cu hidrogen, mă mai gândesc. 😀

Leave a Reply to UnSoricel Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *