După un august cam palid, deh, perioadă de concedii, nu multe trupe se omoară cu lansatul noilor materiale în sezonul „mort”, septembrie debutează-n forţă, în doar câteva zile am acumulat un mic morman de discuri de ronţăit cu urechea. De fapt cantitatea n-a fost chiar o problemă nici luna anterioară, conţinutul produselor este tot mai îndoielnică. Muzica – indiferent de gen, etichetă – a devenit parcă complet tipizată, majoritatea lor sunt produse de serie, ci nu creaţii. Artiştii/producătorii livrează marfă pentru un public ţintă bine determinat şi îi servesc parcă o marfă alcătuită după criterii extrem de precise, standardizate. Societatea de consum n-ar fi posibilă, funcţională, fără consumatori şi „omul nou” pare să fie consumatorul cuminte, docil, care înghite fără rezerve ce i se dă. Cu linguriţa. Sau televizorul. Mă tot gândesc dacă cei care ne îndobitocesc sistematic sunt responsabili sau vina este a noastră că ne lăsăm îndobitociţi şi inevitabil dacă ne lăsăm îndobitociţi clar avem potenţial (mare) de dobitoci fiindcă altfel nu s-ar putea. Este un gen de dilemă ou-găină la care răspuns cert probabil nici nu există. Muzica a devenit un accesoriu ca poşeta, cureaua sau tenişii de fiţe, blugii de firmă. Muzica este un component secundar la iPod, la telefonu’ cu internet wierless şi mp3 player, iPod-ul şi telefonul cât mai şmecher fiind accesorii vestimentare al acestui prototip de „om nou”. Contează mai puţin ce bâzâie-n urechi, contează că ai căşti. Şi ajută şi la alienare, te izolează de restul lumii. O lume tot mai gri cu oameni – rotiţe – gri. „Muzica” e tot mai mult doar un „white noise” ce acoperă celelalte zgomote.
Mulţi afirmă că le place, ba chiar iubesc muzica, dar „uită” că dragostea necesită implicare şi în fapt ei nu se implică nici cum în muzică, ci doar o… consumă.
Limonadă şi… sirop.
The Atomica Project este rezultatul colaborării dintre Wade Alin – producător şi programator şi solista Lauren Cheatham. Lucrurile au prins contur prin 2004, sunt din Chicago şi au ajuns la al treilea album anul acesta cu proaspăt lansatul „The Non Affair”.
Au debutat cu „Metropolitan” în 2005, urmat de „Grayscale” în 2008 şi pe pagina lor Bandcamp puteţi asculta şi descărca gratuit un Best Of – „Six Years” – compus din 17 piese culese de pe toate cele 3 discuri.
[bandcamp album=2874618525 size=venti bgcol=FFFFFF linkcol=1f2428]
The Atomica Project navighează în zona Downtempo/Trip Hop, amintesc cel mai mult de Portishead, dar ei se referă şi la Lamb, Bjork şi Hooverphonic.
Sonorităţile Portishead sunt evidente în „Moviesong”.
[bandcamp track=2957702579 size=venti bgcol=FFFFFF linkcol=6d767e]
Mi-a plăcut şi „When I Was Just A Young Girl” de pe anteriorul „Grayscale”
[bandcamp track=1867017842 size=venti bgcol=FFFFFF linkcol=1a2832]
sau „Gravity” cu o abordare mai Pop.
[bandcamp track=2939604623 size=venti bgcol=FFFFFF linkcol=1b3b55]
Tot din 17 piese este compus şi materialul albumului „The Non Affair”, un disc chill, de atmosferă, presărat cu tensiune şi mici contorsiuni. Şi fiindcă tot pomeneam de tipare, nici The Atomica Project nu ies din tiparele convenţionale ale genului, dar totuşi reuşesc să alcătuiască din elementele consacrate un material plăcut, ascultabil. Recunosc, nu eram foarte determinat să scriu ori ba despre ei, ce m-a convins a fost cover-ul extrem de bine făcut după „We’re In This Together” de pe genialul „Fragile” al celor din Nine Inch Nails. Acum treaba asta e puţin cu două tăişuri. Pe de o parte e nasol când probabil cea mai bună piesă de pe un disc este un cover, pe de altă parte spune mult despre geniul şi influenţa incontestabilă al lui Reznor şi mai puţin despre calităţile celor din The Atomica Project.
Wade Alin foloseşte sunetele cu eficienţă maximă, orchestraţiile sunt rafinate şi perfect aşezate iar vocea lui Lauren Cheatham este suficient de expresivă şi plăcută, captează atenţia chiar dacă „fantoma” lui Beth Gibbons pluteşte în umbră, dar cum de la „Third” din 2008 Portishead n-au mai „livrat” nimic, acest „The Non Affair” parcă pică bine, umple un spaţiu rămas gol şi – cum spuneam – o fac într-un mod plăcut. Poate prea plăcut. Dacă Portishead au o doză substanţială de Acid Jazz, apelează la infuzii zgomotoase de Rock (Indie) şi explorează, experimentează fără rezerve, The Atomica Project se rezumă la o abordare minimalistă, mai Pop, mai… cuminte.
[bandcamp track=3113127069 size=venti bgcol=FFFFFF linkcol=505253]
[bandcamp track=2273641194 size=venti bgcol=FFFFFF linkcol=232c34]
[bandcamp track=840229914 size=venti bgcol=FFFFFF linkcol=192a38]
[bandcamp track=2471766817 size=venti bgcol=FFFFFF linkcol=2d3439]
[bandcamp track=3203701580 size=venti bgcol=FFFFFF linkcol=31393f]
[bandcamp track=2500947811 size=venti bgcol=FFFFFF linkcol=333638]
The Atomica Project – Site Oficial
Foarte relaxanta muzica lor. Am descarcat best off-ul si chiar merita ascultat.
Merci!
da, sunt ok şi am mai pescuit 2-3 trupe pe segmentul ăsta, drăguţe, poate apuc să scriu şi despre ele.
păcat că n-au pus pe compilaţie şi cover-ul NIN, foarte reuşit.