Eric Clapton – Clapton vs Neil Young – Le Noise (2010)

Iar am pescuit un morman de albume şi din nou am ascultat prea multe discuri. Multe proaste, majoritatea de uitat instantaneu, dar şi câteva „chestii mişto”.
Cine a împuşcat şeriful? Cu siguranţă nu Clapton. Ştiu, ştiu, ştiu! E o legendă, The Yardbirds, Mayall, Cream, adevărate repere muzicale. Din anii ’60. Suntem în 2010 şi după albumul Blind Faith din 1969, o colaborare cu Lennon şi The Plastic Ono Band, din 1970 – adică de 40 de ani – Clapton a scos 20 de albume solo, a colaborat la o serie de coloane sonore şi a cântat cu toată crema muzicii. A avut piese şi momente bune – nu că ar conta, mie mi-a plăcut cât de cât albumul „Pilgrim” din 1998 unde infuziile de sonorităţi moderne i-au prins bine lui Mr. Slowhand, „Unplugged”-ul din 1992 pe care „Layla”, piesa celor din Derek and the Dominos sună parcă cel mai bine, mi-a plăcut „It’s Probably Me” – colaborare cu Sting pentru soundtrack-ul „Lethal Weapon 3” şi… cam atât. „Cocaine” e piesa lu’ J.J. Cale din 1976 şi multe alte piese care i-au adus faimă, nu-i aparţin.
Doamnelor şi domnilor, Eric Clapton e un labagiu şi nimeni nu are argumente serioase să mă convingă de contrar. Mai ales Clapton n-are nici un argument. Clapton, în ciuda repetatelor sale ieşiri rasist-naţionaliste – sau poate de aceea – a „spălat” muzica neagră, a albit-o şi a transformat-o într-un produs comestibil, o muzică de salon pentru snobi, bătrânei nostalgici şi pseudo-elitişti. I-au fost de folos producătorii pricepuţi şi invitaţii, colaboratorii, toţi muzicieni de elită. Cu aceştia şi administratorul din bloc ar scoate discuri impecabile. Şi nu că ar fi un om rău – administratorul -, dar talent ioc.
Albumul „Clapton” urmează să fie lansat pe 27 septembrie şi conţine 14 piese, majoritatea cover-uri unor piese Blues tradiţionale printre care Clapton a strecurat câteva compoziţii noi.
Încă un disc să-l pui duminică în timpul prânzului dacă v-aţi invitat bunicii la masă sau după masă să tragi un pui de somn. Sau şi mai bine: să nu-l pui deloc.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9_jpWumPnxc]

Neil Young şi-a luat amplificatorul şi chitara, s-a înfundat într-un studio din L.A. cu producătorul Daniel Lanois (a lucrat cu nume ca Bob Dylan, Peter Gabriel, Emmylou Harris, Willie Nelson şi alături de Brian Eno a produs celebrul album U2 „The Joshua Tree”), fără trupă, fără invitaţi, fără fiţe şi a imprimat 8 piese noi. Un album solo în adevăratul sens al cuvântului.
Despre Neil Young am vorbit pe îndelete anul trecut legat de albumul său „Fork In the Road”. Neil este la fel de tânăr cum s-a păstrat şi Johnny Cash până la 71 de ani. Neil are doar 64. 😀 Clapton 65. Nu se pune.
Urmat să fie lansat pe 28 septembrie, „Le Noise” este un disc cu fundament acustic, dar „murdărit” electric, chitara bâzâie, distorsionează de multe ori, Lanois s-a „jucat” puţin cu tehnica din dotare, cu toate acestea totul sună brut, viu şi autentic. Nu aş vrea să spun asta, dar este probabil unul din cele mai bune discuri ale lui, dacă nu cel mai bun.
Neil este proaspăt, timpul nu l-a îmblânzit, e un rocker adevărat cum foarte puţini sunt, un tip cu o chitară şi mereu ceva de spus.
Să-i dea Domnu sănătate moşului şi să-l vedem, auzim încă mulţi ani.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4uDwvJK0YdI]

10 comments on “Eric Clapton – Clapton vs Neil Young – Le Noise (2010)

  1. Nu am reusit inca sa ascult un album intreg Eric Clapton. Nici chiar Pilgrim. Si chiar nu inteleg cine dracu’ l-a scos printre cei mai buni chitaristi din lume. Omul nu-mi spune si nu mi-a spus niciodata nimic…

    • no business like snow business….hi hi hi. păi e simplu. de asta tot vorbesc şi lumea spune că-s rău. industria produce şi promovează deşeuri, muzică de consum şi spălat creieri. uite, din George Michael au făcut un mega star, tipu-i talentat, nimic de zis, însă când s-a întors împotriva industriei – respectiv Sony – l-au îngropat de viu. la fel au făcut şi cu Prince şi sunt mii de exemple. dacă nu “dansezi” cum se cântă de sus, n-ai să pupi scena, n-ai să fi promovat, nu vei ajunge nicăieri cu muzica…
      Neil Young în schimb este un supravieţuitor. tot respectul!
      [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PdiCJUysIT0]

  2. meci de articol .. e frumos balansat … poate la un nivel asta e diferentza intre US si GB (sau Europa in general) .. oricum o dam suntem mai anacronistici aici … mai comozi … mai rasisti .. mai elitisti fara a avea insa talentul necesar de a spne ce chiar nou…

    Se pare ca trebe sa fi englez ca sa intelegi acel paradox cu care traiesc si eu zilnic si care Clapton il vehiculeaza pt avantajul sau … adica esti ‘nationalist’ ‘rasist’ ‘cam fara talent’ dar etern il quotezi pe RobertJohnson ca cel mai tare bluesman care ti-a dat atita… vorbe care le leg etern de gluma ‘proasta’ ca englezilor le place India (si le place) dar nu le plac ‘indieni’ din ea !…

    Poate la asta spiritul american inca are mult de spus peste … chiar si daca Sony Music este probabil o corporatie foarte americana… cum s-ar zice inca mai exista alternativa ca Neil poate si pentru ca si-au invatzat lectia altcindva !!… in Europa asta exista Clapton … si pentru asta probabil exista si un Holograf… si un Nutzu Olteanu… haha.. ierarhie nene !.. avem de a aface cu oameni foarte foarte foarte talentatzi… hai da banu si taci ca trebe si Clapton sa-si ia o masina noua..

    By the way … vazut un mic ducumentat in care Clapton trasese ‘interpretarile’ lui la Robert Johnson… un album de acum 2-3 ani … si efectiv avea totul aranjat … toata lumea il astepta in studio si el nu congrega cu muzicienii (alesi pe felie) .. aparea doar in Porche … scotea chitara tragea cu ei 2-3 takeuri la ‘cintecul zilei’ si pleca acasa iara .. ii lasa dupa aia pe muzicieni si ingineri sa mai ‘imbunatatzeasca’ aranjamentul .. cred ca asa le face pe toate !!!si se simte la cine are urechi !!

    • am concluzionat asta pe scurt: e un muist prea pupat în cur.
      chiar dacă tot mai mulţi mă înjură, ştiu că am dreptate şi am atâta muzică în cap – şi suflet – încât să nu pun botu’ la brandurile pe care industria ni le bagă pe gât. reversul e că nu-s iubit nici io şi pot să-mi bag muzica-n cur. deocamdată pot trăi cu asta şi probabil şi muri. am un album nou “pe vine”. 😛

    • Knopfler a fost cool în Dire Straits şi primul album, ăla din 1978 este foarte-foarte bun, dar acolo a fost munca unei trupe, ci nu al lui Mark, cum şi Clapton în Cream a fost OK. “On Every Street”, ultimul DS a fost un disc foarte prost şi s-a şi dus trupa pe apa sâmbetei… Iar albumele solo ale lui Mark sunt mult în urma celor făcute cu DS…. Mark “bagă” Country, e plăcerea lui, să fie fericit.
      Clapton e muzică pentru spălat vase şi pentru consumatorii comozi şi superficiali. poftă bună şi spor la treabă! 😀

  3. ha, mi-aduc aminte cartea lui ioan big despre clapton …..ar fi cool sa te vad la o discutie despre unchiu’ clapton cu fostul tau coleg de munca i. big ……ha ….
    20 albume zici….citeam deunazi ca miles davis a scos acuma-n septembre’ un ……..43 box set……..!!!!!!!!!!! “the genius of miles davis” ….. crima cu astia… cica box-ul ar fi o cutie de trompeta si e asa de greu ca nu te lasa cu el in avion la carry-on luggage….haha…

    • teoretic chiar am să mă văd cu Big, da’ nu să discutăm despre Clapton. 😀
      eu ştiu cartea despre Punk al lui Big. 😛 da’ din ce ştiu eu a scris despre The Rolling Stones, Dylan şi avea în plan Bowie. Clapton-ul l-am ratat. 😀
      Miles Davis juca în alt film dude. nu compara un jazzman cu un chitarist de cafe-concert… 😆 😆 😆 Miles a scos 64 de albume de studio – oficial – începând cu 1945 şi până în 1992… pe lângă asta are şi 3 soundtrack-uri şi 29 de albume în concert…
      Am şi eu o versiune la “Bitches Brew” – discul genial din 1970 – pe care cântă cu Joe Zawinul, Chick Corea, John McLaughlin, Jack DeJohnette şi alţi câţiva băieţi meseriaşi, set care conţine toate versiunile imprimate de ei în timpul sesiunii de studio din 1969. Sunt vreo 8 discuri şi versiunile sunt toate geniale şi… diferite.
      la Clapton nu ştiu dacă din 20 de albume aş putea compila cât de cât un CD “Best of” the less worst…. 😆 😆 😆
      faină treaba cu cutia de trompetă… eu oricum circul rar cu avionul. 😛

  4. da, cartea lui Big era punk chiar am refrunzarito acu cateva sapt. …. scrie acolo de inceputurile punk, hardcore in rom ……aduce aminte si de pans. si n.s. ….ar fi cool sa o semneze cumva ..i’ll b proud. 🙂

Leave a Reply to Mister Frontman Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *