Adevărurile despre minciuni

Printre zecile de reclame imbecile, am remarcat una, zice „trei din cinci bărbaţi au tenul sensibil”. Concluzia? Trei din cinci bărbaţi sunt bulangii. Şi una, şi cealaltă afirmaţie sunt „adevăruri” relative, nu pot fi probate, dar nici contestate, n-au în spate cercetări, studii indubitabile. Sunt speculaţii, găselniţe publicitare. Un alt exemplu: „majoritatea medicilor stomatologi recomandă pasta de dinţi X”. Mie nu mi-a recomandat aceea pastă de dinţi niciodată nici un medic stomatolog.
L-a cârpit traian băsescu pe avocat la ieşirea din Cireşica? Dar mircea băsescu pe doamna-n trafic?
Există un singur adevăr sau adevărurile sunt multiple, nuanţate, oscilante, diferenţiate?
Nu vreau să fac nici filozofie, nu o dau nici în metafizică.
Sunt fapte reprobabile şi fapte neprobabile, adică de nedovedit. Un lucru care nu poate fi dovedit, confirmat irefutabil însă nu este ceva fals sau neadevărat.
Când un om are un comportament violent şi în repetate rânduri a reacţionat violent, când este acuzat de o nouă violenţă nimeni nu-şi mai pune problema dacă respectivul este sau nu capabil de asemenea fapte însă antecedentele nu dovedesc niciodată săvârşirea altei fapte.
Nu intenţionez să analizez comportamentul preşedintelui şi al apropriaţilor săi, era doar un alt exemplu de adevăr, în definitiv, cum spune şi doamna udrea, „pe acest traian băsescu” l-a votat poporul, omul care înjură, dă cu capul în gură, bea şi fute, pe acest traian băsescu îl avem, n-a fost nici paraşutat, nici n-a dat vreo lovitură de stat, cu toate că deh, a cam furat ultimele alegeri, dar acest aspect este încă un adevăr neconfirmat oficial. Moralmente e de discutat dacă acest comportament este sau nu adecvat funcţiei de şef de stat, dar moralitatea este un aspect abstract, irelevant în definitiv, ca şi adevărul, „traductibil”.
Dar apropo de furtul alegerilor, oare chiar nu se putea dovedii frauda? Ba da, se putea, însă PSD-ul a preferat să fructifice ocazia şi să-l îngroape pe mircea geoană cu preţul validării lui traian băsescu. Acelaşi PSD care acum – cică – în interesul şi spre binele poporului, militează pentru înlăturarea aceluiaşi traian băsescu.
Al naibii de alunecos adevărul acesta!

Dar altceva vroiam să vă povestesc, altceva îmi stă ca un ac înfipt în creier şi implicit pe vârful limbii.
Adevărul este că suntem extrem de superficiali. Sub toate aspectele. De la ce mâncăm, ce ascultăm, la ce ne uităm şi eventual ce citim, până la ce gândim şi spunem.
Zilnic „servim” câte o „pastilă” de care uităm în secunda doi şi nu facem legătura, conexiunile între lucruri – (adevăruri?).
A fost incidentul extrem de grav cu arestarea diplomatului român la Moscova intens dezbătut fix până la bubuitura de la maternitatea din Giuleşti, apoi scandalul cozilor de la administraţia financiară cu depunerea declaraţiilor pe veniturile obţinute din drepturi de autor a îngropat subiectul bebeluşilor morţi ca imediat să trecem la remanierea guvernamentală transformată în subiect secundar de scandalul din trafic provocat de mircea băsescu.
Este doar un exemplu recent cum sărim de la una la alta fără măcar să fi mestecat – raţionalizat? – bine un subiect, de digestie nici nu poate fi vorba.
Apropo, aţi mai auzit ceva despre represaliile promise de Rusia, despre starea bebeluşilor salvaţi din incendiu, mai ştiţi câţi au murit? Nu, mă îndoiesc, dar blonda, blonda lu’ Bute ce-o mai face?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LM15USyxRFU]

4 comments on “Adevărurile despre minciuni

  1. Nu vreau sa fiu misogin (si nici nu sunt – daca crezi ca e exagerata poti sa stergi commentul) dar e o alta reclama de genul primului exempu dat de tine, care este mult mai usor de “memorat” , si se adreseaza femeilor . Zice cam asa : “9 din 10 femei practica sexul oral , implica-te si tu !” Macar facem haz de necaz, ca intotdeauna…

    • asta n-am auzit-o, dar dacă e pe bune, e tare. 😀 şi să fiu şi eu misogin (până la capăt 😛 ), să ştii, eu mă împlic în problema amintită, mă implic trup şi suflet. 😀

  2. Cred ca e un subiect demn de urmarit in adincime mai mult decit one entry … Ca sa fac o paralela, astia plecati ne cam uitam cam ca la televizor la ce se intimpla in RO… Entern incepe cite un serial nou (ca sa-i zic asa) dar dupa 2 episoade cumva se pierde si incepe alt serial … iara 2 episoade 3 si iara se pierde … Personal ma tot intreb cine ingroapa aceste povesti/seriale sau asa chiar va place voua acolo sa fie ingropate?? Nu exista concluzie sau finalitate .. exista doar gaselnitze perpetuu de moment.. si doar momentul pare a preocupa mass-media..

    Nu pot decit sa speculez ca asta reflecta cit de slaba sau ignorata mai degraba este societatea civila – cum cred ca in general societatea civila ar vrea sa vada, sa stie care e finalitatea unora dintre aceste ‘seriale’ … Poate voi stiti ceva ce noi nu stim … Si aici oricum stirile mor … dar parca mor mai lent si orice scandal trebe sa aiba macar o concluzie perversa !… in Ro se pare ca nici timp de conlcuzii nu e .. e doar timp pt eterne intrebari ? sau eterna intrebare ‘ce e nou azi? din ce ne-am obisnuit sa fie nou (adaug eu)’…

    2-3 care-mi vin in minte usor:
    1. ce s-a intimplat cu frunza … adica compania pe care d-na Udrea a comisionat-o … e OK acuma sa se folosesca sau nu e OK
    2. acuzi un sef de statie de tv ca ar lua mita si ar fi un santajist si se pare ca la asta s-a oprit totul…
    3. se face ceva concret pt cei ce erau sinistrati sau o sa auzim dinou de ei la urmatorul ‘val de ploaie’…

    • bună comparaţia cu serialul şi da, apare episodul pilot şi eventual primul şi al doilea episod după care… nimic. cum spuneam legat (şi) de muzică: press next.
      e varză societatea civilă, dar nu pot să trec cu vederea nici faptul că aşa zişii jurnalişti dau dovadă de profesionalism… zero. ideea de a aduce ceva “senzaţional” în faţa publicului zi de zi este absurdă şi de multe ori practic fac simple jocuri politice şi extrem de paradoxal, o fac de multe ori în favoarea celor pe care-i critică.
      exemple sunt multe, practic apar subiecte “tari” zi de zi, dar sunt şi imediat îngropate…. tot aud asta că presa nu are rolul de a educa, ci a informa, însă conform standardelor, le are pe ambele. la noi educatul pică din start şi informatul este tot timpul distorsionat de interese.
      merita subiectul acesta o abordare mai vastă, dar probabil am sta tot doar noi doi la discuţii…

      şi PS
      1. frunza rămâne cum au stabilit.
      2. diaconescu probabil candidează
      3. diguri nu se fac, ne vedem la următoarele inundaţii.
      şi tot aşa.

Leave a Reply to brushvox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *