Cop Shoot Cop – Release (1994)

Cop Shoot Cop – Site Oficial
Cop Shoot Cop – Pagină MySpace
Cop Shoot Cop – Pagină LastFM
The Tod Hole – Siteul lui Tod Ashley

Fac o excepţie de la regulă – de parcă aş avea aşa ceva – şi azi bag la rotisor un disc scos cu şaisprezece ani în urmă. N-am numărat la mustaţă, dar am, am ascultat vreo 220 de albume noi despre care n-am scris, produse lansate anul acesta şi calitatea, conţinutul lor nu rezervă nici surprize prea mari şi-n multe cazuri nici măcar un fior mic nu generează, este dezolantă mediocritatea în care mulţi artişti şi mult trupe se zbat şi se complac.
Acest „Release” lansat de Interscope în septembrie 1994 este – din păcate – ultimul album semnat Cop Shoot Cop şi cele 50 de minute de muzică – şi spun muzică fără nici o exagerare – pe mine m-au influenţat în mod determinant în anii care au urmat. După ce am plimbat prin player zilele acestea noile discuri semnate Arcade Fire, Black Vailed Brides, Eyes Set To Kill, Interpol, LCD Soundsystem, Project Pitchfork, Orange Sector, Liars, Blind Guardian, Izzy Stradlin, Klaxons şi alte câteva nume, mi-am amintit de CSC şi mi s-a făcut o poftă nebună să reascult acest „Release”.
N-am mai pus discul acesta de 3-4 ani, dar sună la fel de proaspăt şi convingător ca acum 14-15 ani când l-am ascultat pentru prima oară.
CSC a fost una din sutele de trupe creative din undergroundul newyorkez care din nefericire n-a reuşit să iasă din zona semiobscură. Neşansa lor s-a numit Grunge şi… show business. Cu toate că posturi de radio independente – mai ales cele studenţeşti – le-au difuzat piesele, au avut şansa de a-l însoţii şi pe Iggy Pop într-un turneu şi chiar şi MTV-ul a difuzat – cei drept rar – clipul piesei „$10 Bill”, după doar patru albume şi şase ani de activitate, gaşca s-a dizolvat.
Trupa a fost înfiinţată în 1987 de basist/vocalul Tod Ashley (aka Tod A.), clăpar/sampleristul David Ouimet şi baterist/percuţionistul Phil Puleo care în setul tradiţional de tobe încorpora şi diferite obiecte – predominant metalice – pentru a obţine sunete percutante, deosebite. În această formulă este scos primul EP „Headkick Facsimile” în 1989 de o casă de discuri obscură din Japonia (discul fiind re-editat în 1994).
Trupa abordează un Rock Industrial experimental, uneori cu sonorităţi destul de bizare ce amintesc pe alocuri de Crass şi alte experimente avangardiste.
Găştii se alătură încă un samplerist – Jim Coleman şi încă un basist – Jack Natz şi în această formulă este imprimat şi lansat albumul de debut „Consumer Revolt” în 1990, un material destul de „ciudat”, un experiment Rock cu note avangardiste şi sonorităţi industriale.
Fără David Outimet este scos un an mai târziu albumul „White Noise”, material care rămâne în zona experimentală însă elementele Rock (muzicale) îşi fac mai mult loc, echilibrul între avangardismul bizar şi construcţiile tradiţionale face materialul mult mai ascultabil şi percutant.
În 1993 este lansat „Ask Questions Later” materialul care cristalizează stilul, abordarea trupei şi atrage atenţia asupra lor şi din partea unui public mai larg şi mai puţin exclusivist. Cvartetul fără chitarist – şi evident fără solo-uri de chitară 😀 – şi cu două chitare bas au creat un sunet gros, pregnant, samplerele şi tobele colorate completând perfect peisajul sonor. Faţă de multe alte găşti din zona experimental-industrială, CSC au incorporat formule tradiţionale Rock, dar şi elemente Jazz/Swing şi au reuşit să construiască teme memorabile, piese pregnante cu iz de imnuri Rock.
Trupa lui Devin Townsend – Stapping Young Lad – pe albumul din 1997 „City” a prelucrat piesa „Room 429″ de pe „Ask Questions Later”. De altfel câte o piesă CPC a fost strecurată şi pe coloanele sonore ale filmelor Johnny Mnemonic şi So Fucking What.
În 1994 este lansat ultimul album CSC: „Release”. Spre surprinderea fanilor pentru acest material a fost cooptat şi chitarist/trompetistul Steven McMillen care completează perfect sunetul trupei.
Cele 13 piese aliniate sunt esenţa creaţiei CSC, un disc fără cusur, 50 de minute perfecte.

Din clipa în care am auzit acordurile de pornire ale piesei „Interference” am simţit că aici se petrece ceva deosebit. Versurile „Can’t remember my lines, Can’t come up with a rhyme Or even a reason” s-au imprimat instantaneu iar basul acela bârâit şi tobele percutante sunt etalon pentru oricine care vreodată va încerca o abordare direct-zgomotoasă de Rock Industrial.

01. “Interference” (4:14)
02. “It Only Hurts When I Breathe” (3:39)
03. “Last Legs” (3:47)
04. “Two at a Time” (4:01)
05. “Slackjaw” (3:38)
06. “Lullaby” (3:49)
07. “Any Day Now” (3:34)
08. “Swimming in Circles” (4:17)
09. “Turning Inside Out” (3:52)
10. “Ambulance Song” (4:22)
11. “Suckerpunch” (3:38)
12. “The Divorce” (4:13)
13. “Money-Drunk” (3:05)

„It Only Hurts When I Breathe” (Doare doar când respir… 😀 ) este un alt potenţial imn energic, elementele industriale sunt combinate cu infuzii Jazz şi textul scris de Tod A. este din nou genial:

„You can give your confession tomorrow
If you find a priest dumb enough to believe
It only hurts when I breathe”

„Last Legs” este colorat de trompetă şi pian, dar rămâne în zona zgomotos-pregnantă a unui Rock Alternativ cu sonorităţi grave. Tod A. ne „plimbă” în seara ajunului de Crăciun: „Santa is bleeding, Some punk shot him in the eye, All we need on X’Mas Eve Is another God damn drive-by …” şi concluzia finală este relevantă:

„Headline in the paper screams: There’s no more room in Hell
And Armageddon has been cancelled cause the tickets didn’t sell”

But it’s ok
There won’t be a second coming today”

„Two At A Time” are un ton mai cald, pulsul însă rămâne la fel de intens, notele Alternative sunt mai evidente.
„Slackjaw” combină industrialul cu tonurile Rock şi feelingul de Blues, are o forţă incredibilă cu toate că ritmul este relativ lent, dar cu atât mai apăsat, Crowbar lucrau la o astfel de turaţie şi reuşeau cu toate acestea să fie extrem de Heavy.
„Lullaby” este o altă perlă memorabilă. Este o „baladă” (un cântec de leagăn) care curge-n spirală, se învârte şi pluteşte („When I nail my broken spirit to the ground, I can see her picture floating upside down”) cu note psihedelice, basul pregnant este acompaniat de un pian cristalin şi creează atmosferă.

„Out of time
There ain’t no perfect crime
And nobody to sing your lullaby…”

„Any Day Now” simplu şi eficient, poate fi imnul stării în care se complace majoritatea oamenilor şi azi, aici şi… aiurea.

„One of these days Mr. Opportunity gonna be knocking on my door
One of these days I’ll read the writing on the wall
One of these days I’ll be a spectator in an audience of whores
One of these days I’m gonna run until I fall
One of these days I’ll win the lottery and wake up a millionaire
One of these days I’m gonna get myself a job
One of these days They’re gonna stop the world and I won’t even care
One of these days I’m gonna finally believe in God
One of these days I’m gonna grow up to become the President
One of these days I’ll find the woman of my dreams
One of these days I’m gonna find these truths to be self evident
One of these days I’ll blow my brains out on T.V.

One of these days
One of these days

One of these days I’m gonna get in shape, become an astronaut
One of these days My fears are gonna fall down the stairs
One of these days I’ll sell my soul and let them find out what they bought
One of these days I’m gonna shave off all my hair
One of these days I’m gonna learn to play and write myself a song
One of these days I’ll take my conscience out to lunch
One of these days I’m gonna buy the plans and build the atom bomb
One of these days I’ll have the guts to play my hunch

One of these days
One of these days
Any day now
Any day now”

„Swimming in Circles” coboară tonul, pofta experimentală este combinată cu sunetul unic, zgomotos şi Heavy pe care şi l-au creat, este o piesă tensionată şi contorsionată.
„Turning Inside Out” revine într-un ritm alert, dar ne menţine într-o zonă tulbur-zgomotoasă, astfel de experimente pot fi ascultate pe materialele de la începutul carierei celor din Therapy? (Teethgrinder).
„Ambulance Song” este construită pe o temă de contrabas cu aromă de Jazz şi este încă un moment de excepţie de pe disc. CSC au avut expresivitate şi „lucruri” de exprimat…

„When it’s 4:30 in the morning
And the vacuum sucks you in
The tell tale trace of guilt upon your face
The sidewalk feels just like your skin
When your heart is full of winter
And your days become like living in a lie
And the clouds outside your bedroom windowpane
Resemble crippled children limping slowly ‘cross the sky
When you grasp at straws like forgotten songs
And your memory’s short but the days are too long
Every dream that you bought seems to slip right through your hands
Well, love has got disorders
And work has got demands

Don’t say a word
Don’t make a sound
Just might be going down…”

„Suckerpunch” ne întoarce pe cărarea zgomotoasă a Rock-ului Industrial, basul cu toba îi oferă un fundament solid lui Tod A. pentru a-şi scuipa versurile, o încrengătură de umor negru, cinism şi analiză rece. Cum afirma chiar el: „Black humor beats black metal any day” (Umorul negru bate Black Metal-ul la orice oră… 😆 )
„The Divorce” este un alt moment genial, în centru este vocea (şi textul) lui Tod. A susţinut de basul bârâit, percuţii pregnante şi intervenţiile din umbră ale trompetei şi al pianului. Un experiment percutant marca CSC.

„She had just busted out of the whorehouse
And was looking for a drink to celebrate the divorce
She told ’em she was going out for smokes — and never looked back
The sky was bloodshot as she stumbled into the bar
Sullen eyes lit up like cigarettes
Cockroaches were gasping for breath
She selects her poison, brings it to her lips
A song like drunken sailors from a sunken ship
She thinks, power comes to them that enjoy the thrill of fear
A sign says: If you’re looking for answers, you won’t find them here

Everyone is leaving, all the widows grieving
Hear the siren laughing, and the truck brakes groaning
While the subway’s screaming, all the junkies dreaming
Now the shadow’s falling, is that your lover calling?”

Finalul cu „Money-Drunk” închide discul în forţă, Rock-ul alert este transpus în sonorităţile zgomotoase ale experimentului semi-industrial şi disonanţele demente se strecoară pe lângă riff-urile simple pe ritmul incitant furnizat de Phil Puleo.

Inexplicabil casa de discuri Interscop cu care trupa avea contract n-a văzut nici un potenţial în material şi n-a susţinut, n-a promovat deloc trupa. Aceştia cheltuiesc 150.000 $ pentru imprimarea unui nou material, dar casa de discuri îi… concediază.
Dezamăgit Tod A. „dispare” în Orientul îndepărtat de unde trimite semnale prin intermediul blog-ului „Postcards From the Other Side of the World”. Vizitează India şi Tailanda, îşi câştigă banii de ţigări şi băutură predând ocazional limba engleză.
Revine în State şi pune bazele unei noi formaţii: Firewater. Conform propriei sale descrieri este un „wedding band gone wrong”… 😀
Începând cu 1996 au scos şase albume, ultimul datând din 2008.

Get Off the Cross, We Need the Wood for the Fire (1996)
The Ponzi Scheme (1998)
Psychopharmacology (2001)
The Man on the Burning Tightrope (2003)
Songs We Should Have Written (2004)
The Golden Hour (2008)

Firewater (Apă de Foc – referire la whiskey-ul cu care omul alb în cele din urmă a înfrânt şi înrobit indienii băştinaşi la colonizarea Americii) nu mai are aceleaşi sonorităţi zgomotoase şi notele Industrial ale anteriorului proiect însă este la fel de experimental şi colorat, tonurile de Rock Alternativ sunt combinate cu elemente de Tangou şi Etno, sună ca un Tom Waits mai Rock, mai Alternativ. “Get Off the Cross, We Need the Wood for the Fire” (Coboară de pe cruce, ne trebuie lemnul pentru foc…. 😆 😆 😆 ) este un album extrem de reuşit.

Cop Shoot Cop este încă o dovadă că-n muzică nu este suficient să fi creativ sau – chiar dimpotrivă – genialitatea constituie un dezavantaj. Băieţii corporatişti de la casele de discuri şi publicul îndobitocit nu apreciază originalitatea, ci preferă consumabilele servite pe bandă rulantă…
Albumele CSC n-au fost re-editate niciodată şi sunt adevărate rarităţi însă există şanse ca acel ultim material imprimat în 1996 să fie finalizat şi scos sub titlul „Red Expendables” de foştii componenţi ai formaţiei.

2 comments on “Cop Shoot Cop – Release (1994)

    • pe mine m-au influenţat mult acest Release, în schimb nu ascultasem Firewater şi acel prim album este chiar drăguţ.
      pe de altă parte, ce au păţit ei cu Interscope-ul, am păţit noi cu NS-ul şi Impact…. e drept, probabil nu am fost la fel de geniali, dar cred că potenţial ar fi fost suficient. dar Impact şi-a bătut joc şi de English Dogs şi de Vader…

2 Pings/Trackbacks for "Cop Shoot Cop – Release (1994)"

Leave a Reply to UnSoricel Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *