Prince – 20Ten (2010)

Pomeneam zilele trecute (8 iulie – La forfecat) că sâmbăta, 10 iulie ca supliment gratuit la Daily Mirror şi Daily Record în Anglia şi Irlanda, şi supliment gratuit la ziarele belgiene Het Nieuwsblad şi De Gentenaar urmează să fie lansat noul album Prince „20Ten”.

Ne fiind abonat la nici una din aceste publicaţii şi n-am fost nici în Anglia sau Belgia ieri ( 😛 ), nu aveam cum să pun mâna pe una din cele 2,5 milioane de copii distribuite, dar – în mod excepţional 😛 –  am găsit albumul AICI (şi AICI).
Materialul va fi distribuit şi ca supliment la revista Rolling Stone, ediţia germană din 22 iulie.

Prince a dezvăluit planurile sale legate de noul material în luna iunie când a primit premiul pentru întreaga sa activitate în cadrul BET Awards (Black Entertainment Television).
Despre albumul său anterior – LOtUSFLOW3R (2009) – şi vasta carieră al artistului am scris pe larg în ianuarie, să vedem ce surprize ne rezervă noul disc.

Prince a compus, orchestrat, interpretat, imprimat şi produs singur tot materialul (şi) de data aceasta. A apelat doar la suportul a trei doamne pentru backing vocals: Liz Warfield,  Shelby J şi Elisa Dease şi la trei suflători (horns): Maceo Parker (saxofon), Greg Boyer (trombon) şi  Ray Monteiro.
Tony Parsons în Daily Mirror scria că noul album este un clasic ca „Purple Rain” şi „1999” şi că Prince n-a mai avut un album atât de bun de la „Sign “☮” the Times”, adică de 23 de ani.
Cei de la Rolling Stone nu merg aşa departe, se întorc „doar” până în 1992 la albumul „Love Symbol”.

01. “Compassion” (3:57)
02. “Beginning Endlessly” (5:27)
03. “Future Soul Song” (5:08)
04. “Sticky Like Glue” (4:46)
05. “Act of God” (3:13)
06. “Lavaux” (3:03)
07. “Walk in Sand” (3:29)
08. “Sea of Everything” (3:49)
09. “Everybody Loves Me” (4:08)

77. “Laydown” (3:38) – hidden track

Mie mi-a plăcut mult şi albumul de anul trecut, mai ales primul disc, un material îmbibat cu Psihedelic şi jonglând inspirat între Funk, Rock şi Blues.
Cele 10 piese noi sunt lejere, se întorc la sunetul şi abordarea perioadei „Parade” (1986) – „Graffiti Bridge” (1990), predomină notele Funk-Disco al anilor ’80, începutul anilor ’90, au aşa un aer nostalgic, dar plăcut.
Nu, nu este nici pe departe cel mai bun disc Prince, dar este un material Retro relaxant şi şarmant, are piese dansante, mai ritmate şi are câteva piese lente marca Prince ce amestecă moştenirea Soul condimentate cu Blues.

Spune Prince că Internet-ul a eşuat ca acum un deceniu MTV-ul. Aşa o fi… Eu însă nu cred nici în acest artificiu de a distribuii muzica ca supliment la ziare. Ceva nu este-n regulă nici cu presa, nici cu muzica. Este un mariaj conjunctural şi… strict comercial.

4 comments on “Prince – 20Ten (2010)

  1. ‘Ciudat’ cu criticii de muzica de prin ziarele britanice … etern daca e vorba de vreunul mare … albumul cel mai recent e catalog ca fiind clasic sau not to be missed… M-am convins de asta de cind cu Rolling Stones (mai corect spus azi RollingBones) care tot ce scos e catalogat direct la capitolul clasic… vad ca si Prince a ajuns in acelasi loc… vrind nevrind…

    Paradoxul e ciudat daca te uiti la situatia lui Prince… un artist care oricum ar vinde binisior daca as scoate CD pe format classic inclusiv poate ar prinde un Top20 hit cum multi fani vor si spera si ar cotiza.. remixuri se pare ca la fel al prinde care l-ar duce si prin cluburi unde este iubit… Se pare ca facind chestia cu ziarul iti tai automat din sansele de top20 …. deci dupa cum se cam stie Top20 nu mai e ce-a fost e vorba doar de faima .. dar faima lui Prince etern i-a placut….

    nr2 partea interesanta este ca prin ziare iti faci ce in trecut faceai prin munca de un an … adica automat ai disc de aur si platina cum aceste ziare se vind in weekend in UK cam la 500,000 de exemplare… Intebarea logica este daca si venitul e pe masura ‘vinzarilor’ ???… si cum Prince se pare ca are probleme cu banii si a optat pt a doua oara la aceasta forma de distribuire… se prea poate ca financiar sa dea bine si mai ales sa dea foarte rapid ! adica isi face banii repede si fara probleme !!..

    nr3. the lowdown pare a fi ca in toate magazinele de discuri mina a doua… CDurile din ziare sunt puse in cutia cu ‘ramasitze si nimicuri’ direct …pe care nimeni nu prea le vrea decit daca cauta ceva special … si deci dpdv al istoriei nimeni nu prea le ia in serios deci !!

    deci e oare vorba ca Prince vrea sa-si faca banii cit mai rapid stiind ca are destula faima sa nu mai conteze ca nu scoate CD classic… sau e vorba de ceva mai sinistru legat de faptul ca s-a tot meciuit ‘pe distributzie si drepturi’ cu WarnerBros ??

    • ‘neaţa.
      în primul rând criticii sunt mai tot timpul părtinitori şi până la un punct este firesc să ai “gusturi”, să fi subiectiv, dar în general intervine interesul.
      acum, în cazul Prince, criticile foarte exaltate vin de la publicaţiile ale căror supliment urma să fie lansat materialul, deci clar aveau interes.
      nu ştiu ce faimă mai are Prince, sigur pentru generaţia “Tiesto” este un nimeni…. n-a mai avut un hit adevărat de ani buni, a intrat şi rămas în conştiinţa colectivă cu Kiss…
      Rolling Bones? 😆 😆 😆
      pe de altă parte, da, critica e ciudată. de exemplu asta: http://www.mymagicstar.com/e/Muzica/Articole/tabid/112/articol/117/Ozzy-Osbourne-Scream-2010.aspx
      la “Black Rain” mă gândeam că putea fi un disc bun dacă Ozzy îşi lua şi un vocal potent ( 😛 ), “Scream” cred că are vână, dar vezi tu, criticii zic fix pe dos…. dar măcar am ajuns şi eu în lumea bună a criticilor… 😆 😆 😆
      de ce Ozzy nu este iubit de critici? de ce nu a prins trenul cu “clasici”? poate englezii îl urăsc fiindcă s-a “americanizat”?
      metoda cu ziarul exclude riscurile şi probabil îţi aduce o sumă fixă de bani repede şi pentru un artist poate acest lucru este confortabil.
      în schimb, constat că dăunează calităţii, creaţiei.
      şi la ultimul Paraziţii am avut senzaţia că parcă şi-au pierdut cheful, elanul.

  2. legat de Prince, ce stiu e ca la baietii aia care nu prea iti plac tie .. dar cu care eu ma intzeleg si simpatizez pe aici mai bine decit simpatizez cu clasele medii albe… adica la negrii ma refer … Pt ei Prince e aproape de a fi God… si multi ar da bani grei sa zica ca l-au vazut live pina mor… opusul evident fiind Michael Jackson pe care doar acu au mai inceput negrii sa-l inghita si sa zica ca e de al lor ! Chiar ma intreb citi negrii au ultimul album a lui Michael ! haha… probabil nici fratzii sai nu-l au ! poate maica-sa..

    Legat de Ozzy nu stiu decit ca l-am iubit adorat dat bani grei pe Diary of a Mad Man, ascultat discul ala ca si cum ar fi ultimul din viatza mea ….. visat sa fiu un fel de Randy Rhoads pe chitara intr-o perioada … si ulterior m-am cam plictisit de aceleasi chestii facute bine dar aceleasi .. sau m-am britanizat… La britanici mai mare onoare ca a cintat ‘Paranoid’ la jubileul reginei de 50 de ani nu e … deci Ozzy e acceptat dar e acceptat ca o ‘institutie’ ..si cam asta si e daca te gindesti bine … e un fel de Iris insa la nivelul american, global etc…

    Presa muzicala din tzara asta e pusa pe idea de descoperit ce e ‘british’ cool si sa promoveze new ‘british’ trends care sa le vinda peste ocean ..restul e old … iar cel mai cool din cite am vazt eu e sa descoperi inca un The Who … ca The Beatles sau The Rolling Stones stiu si ei ca nu mai apar pe foamea asta …. exagerez un pic dar cam toti criticii mai mari si mai mici spera sa descopere ei ceva ca The Who si cum aud 2-3 acorduri cam ca alea a lui Pete zic gata avem unii astia ne plac… Deci e mult snobism (ca doar snobismul e institutie britanica de baza) in idea ca numai aparent anumtizi stiu ce e muzica si ce nu si pot zice ca e buna sau nu… altii suntem aparent doar ‘fraieri’ ce ne dam cu presupusul…

    Poate ma insel eu dar numitorul comun la multe dintre trupele acutale ‘britanice’ e ceva ce vine din The Who… evident nu numai !…

    • treaba cu The Who am sesizat-o şi eu, anul trecut au fost “n” albume şi trupe britanuce cu amprenta The Who.
      n-am nimic cu negrii nici ca rasă, nici ca indivizi şi din ce am citit, Prince este ţigan, dar probabil l-au adoptat negrii.
      Jaco….. mereu mi s-a părut penibil când el cânta “It Doesn’t Matter If You’re Black Or White ” şi în paralel dădea o căruţă de bani să-şi albească pielea…
      Ozzy s-a mutat în America, cântă cu americani şi mulţi nici nu mai ţin minte că ar fi fost britanic vreodată….
      vin Iron Maiden. 😀

Leave a Reply to brushvox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *