Kosovo Stat independent

Declaraţia de Independenţă a Kosovo „nu a încălcat dreptul internaţional general” – este concluzia la care a ajuns Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga.
Kosovo şi-a declarat independenţa în 17 februarie 2008. Noul stat a fost recunoscut până în prezent de 69 de ţări, inclusiv de Statele Unite şi 22 dintre cei 27 de membri UE. România continua să fie împotrivă şi asta de teama precedentului care se creează în acest fel.
Asistăm la sfârşitul conceptului, epocii Statelor Naţionale şi asta indiferent dacă ne convine sau dacă acceptăm faptele, contextul. Evident, românul de rând are-n minte „ţinutul Secuiesc”, ironic sau nu, azi a fost deja vânturată o ştire conform căreia la Miercurea Ciuc există o propunere ca str. Mihai Eminescu să fie redenumită în str. Attila…
Acum… nu poţi compara o pară cu un măr, cum nu sunt nici măcar două mere identice.
O gândire închistată, o abordare medievală nu ne avantajează.
Uităm – când nu ne este mai convenabil – faptul că suntem membrii UE, uităm că globalizarea este un fapt, ci nu o teorie, uităm şi ignorăm realitatea.
Şi departe de mine să fiu vre-un fan UE!
Cum nu cred, nu văd sensul nici independenţei secuilor dincolo de independenţa teritorial-administrativă firească dintr-un Stat civilizat. Însă, ar fi corect să admitem şi acest fapt, noi nu suntem un Stat civilizat.

Ieri s-a mai bifat un lucru foarte important în evoluţia viitoare a Uniunii: preşedintele francez Nicolas Sarkozy a propus începerea unui proces de convergenţă a sistemelor fiscale din Franţa şi Germania.
Moneda euro suferă mult şi este vulnerabilă din cauza sistemelor fiscale diferite din cadrul UE. Încercarea de a face un singur sistem fiscal pentru toate statele membre este îndrăzneaţă, dar dacă reuşeşte va consolida o Europă unitară şi mult mai puternică, o Europă ce o să semene şi o să facă faţă Americii.

Evident, într-o capitală ca Bucureştii politicienii nu văd cu ochi buni nici independenţa Kosovo, nici convergenţa fiscală.

Mereu există cel puţin două posibilităţi şi cinic ori ba, sunt – istoric vorbind – cam aceleaşi: mergem spre UE sau schimbăm tabăra şi mergem pe mâna Rusiei. Dar avem şi noi castana noastră fierbinte: Moldova şi încercăm un joc duplicitar. Nu poţi să fi membră UE şi să ai o politică externă diferită – vezi şi slugărnicia noastră vis a vis de America – , să ai o politică externă (şi internă) uneori de tip Sovietic-bolşevist, dar – paradoxal – exact împotriva Rusiei şi asta în condiţiile în care nu avem nici puterea, nici influenţa Rusiei.
Cu fundul în două luntre nu se poate şi dansul pe sârmă fără plasă de siguranţă dedesubt poate avea un final tragic.

Constat că avem o mentalitate comunistă  subconştientă (şi una [pseudo] ortodoxă: una spunem, alta facem….) şi asta ne trage doar în jos.

2 comments on “Kosovo Stat independent

  1. Kosovo e o castana fierbinte. Inca. Deciziile se iau la nivel mondial si n-avem ce face sau chiar daca avem nu facem. Pana la urma maioneza mondiala o sa ne inglobeze si pe noi…

    • Zona sârbă a fost mereu fierbinte, sunt oameni temperamentali. La Kosovo treaba este şi mai gravă, se ciocneşte cultura europeană, creştină cu cea orientală, musulmană şi nici albanezii nu sunt celebrii pentru un spirit blând.
      Dacă ne gândim că-n Irlanda se bat protestanţii cu catolicii şi în definitiv sunt ambii creştini…
      iar la noi un prost ca Tokes este suficient să inflameze spiritele….
      Lucrurile mereu au măcar două faţete, noi nu prea suntem dispuşi niciodată să ascultăm şi partea care nu ne convine.

Leave a Reply to brushvox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *