Ne învârtim în cerculețe

și îmi pun întrebarea unde o fi tunelul?
Îmi amintesc de o piesă Paraziții în care la final Andrei Gheorghe spunea: România este locul în care niciodată nu se termină nimic. Și acest nimic nedefinit – fiecare cu al său nimic – este tot ce avem.

Creierul este o legumă incomensurabilă. E cutia care ne ține captivi în lumea, presupusa noastră realitate. Și nu adevărul contează, ci împăcarea.
Suntem într-un blocaj colectiv și fiecare în blocajul său stingher și sufocant.
Ce mă mai tulbură este faptul că dincolo de criză nu văd, nu e nimic.
Ne învârtim în cercuri și cerculețe și nu ajungem niciodată nicăieri. Și când te afi în cerculețe nici nu poți să o iei de la capăt fiindcă cercul n-are așa ceva.

Aș lăsa totul baltă și aș pleca în clipa aceasta încotro văd cu ochii. Dar nu văd nimic…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5Bcpj-q0Snc]

8 comments on “Ne învârtim în cerculețe

  1. alte cerculețe… concentrice, antagonice, agonice… în mișcare browniană… bla-bla-bla…

    de asta îmi plac arcurile… curcubeul, de exemplu… o bucată de rotund deschis

    • eu mi-am amintit de o piesă Tectonic în care e un vers: canalul colector, te așteaptă puișor…. 😆

    • uneori nu mai funcționează nimic. eyes wide shut. 🙂

      [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VsKX5RO_OMA&feature=related]

Leave a Reply to brushvox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *