Pain Of Salvation – Road Salt One (2010)

Mă gândeam ascultând noul Pain Of Salvation că nu ştiu ce mănâncă, ce beau suedezii ăştia, dar parcă nu ştiu nici o trupă proastă de-a lor. Că vorbim de Pop – Abba -, de Pop-Rock – Roxette -, de Metal-ul marca Gothenburg – At the Gates, In Flames, Dark Tranquility, etc -, de aşa numitul Rap Metal – al căror regi incontestabili sunt Clawfinger – sau de Rock, Metal Progresiv cum sunt aceşti Pain Of Salvation, sunt toate trupe una şi una.
Şi uite aşa mi-am amintit şi de standardul de suedeze blonde… să-mi mai luminez niţel ziua. 😀

Băieţii s-au cuminţit de la anteriorul – şi genialul – „Scarsick” (2007). „Linoleum” ce prefaţa albumul de pe EP-ul lansat în noiembrie anul trecut are o amprentă Post Grunge (Soundgarden), dar şi aşa este una din cele mai zgomotoase momente ale discului.
De altfel băieţii au pierdut la mustaţă competiţia Melodifestivalen, concursul naţional pentru a reprezenta Suedia la Eurovision în favoarea actriţei şi cântăreţei Pernilla Wahlgren. (He he, ce frumos putea fi Eurovision-ul: Turcia reprezentată de maNga, Suedia de Pain Of Salvation… 😀 )

Pain Of Salvation gândesc exclusiv în albume concept şi la fel stau lucrurile şi cu acest al şaptelea lor material.
Lansat ieri, 12 mai, această primă parte a materialului Road Salt conţine 12 piese, partea a doua fiind programat să fie scoasă pe piaţă în octombrie.
Sincer n-am reuşit să desluşesc povestea din spatele conceptului – deocamdată. N-am găsit suficiente indicii nici pe site-ul oficial, n-am avut la îndemână nici textele, aşa că mă rezum la muzică.
Piesele sunt mai aerisite, mai simple, lipsesc răsturnările zgomotoase, schimbările abrupte, sincopele care-i caracterizau, au lăsat-o mai moale şi cu schemele ritmice polifonice, practic au cam „curăţat” rădăcinile Metal, ce fac Pain Of Salvation la ora actuală este un Art Rock/Rock Progresiv cu aromă de anii 70-80 (King Crimson), note Post Grunge (multe sonorităţi Soundgarden era „Superunknown”, „Down On the Upside”) şi – cel puţin pentru urechea mea de nespecialist – infuzie de folclor scandinav.
Dacă „No Way” care deschide discul este o piesă ce încorporează şi elemente Rock, are o structură complexă, este colorată şi dinamică, şirul următoarelor 5 piese sunt destul de aerisite, impregnate cu aceea aromă folclorică de care pomeneam, au un ton destul de epic şi uşor inodor. Tot aştepţi să vină un riff, o rupere, răsturnare, o răbufnire furioasă, da’ nimic. „Tell Me You Don’t Know” este o incursiune-n Blues a la Down, mai aduce ceva prospeţime, schimbă tonul, este o piesă chiar reuşită, însă crescendoul său nu este suficient de intens, se opreşte undeva înainte de punctul culminant.
„Sleeping Under the Stars” ne aruncă înapoi la muzica Pop al anilor 60 în paşi de Tangou, interesantă răsturnare, zgomotele disonante, pianul „nebun” au iz Psihedelic, însă – şi mă repet – ce dracu au făcut cu chitara?!
De la a şaptea piesă, „Darkness of Mine” îşi fac apariţia pomenitele note Post Grunge şi paralela Soundgarden, se trezeşte şi chitaristul Johan Hallgren, mai scapă mâna puţin printre corzi, dar parcă este mult prea timid.
„Darkness of Mine” este îmbibată cu Psihedelism, „Linoleum” putea fi pe oricare din ultimele albume Soundgarden sau Audioslave, e o piesă tensionată, are puls, însă parcă sună uşor outdated.
„Curiosity” rămâne cam în aceeaşi zonă de Post Grunge, Art Rock, are tempo, este mai dinamică, discul parcă-parcă se mai trezeşte la viaţă, dar este evident: Pain Of Salvation au tăiat cam orice legătură cu rădăcinile Metal.
„Where It Hurts” este o baladă Power cu note Progresive, sună destul de grav, dar convenţional.
„Road Salt” sună plăcut, are parfumul anilor 70, este un Rock cu inflexiuni Blues şi Psihedelic într-un amestec bine proporţionat, nimerit, trezeşte nostalgii… „take me home”.
Finalul cu „Innocent” are aceeaşi amprentă Soundgarden/Audioslave cu note Psihedelice şi Art Rock, sunt 7 minute plăcute cu câteva răsturnări de atmosferă bine găsite, dar lipseşte nervul determinant, lipsesc riffurile sfâşietoare, ritmurile incisive.

Ce să zic? M-am bucurat că după mai bine de 3 ani Pain Of Salvation au revenit, dar discul acesta este foarte departe de intensitatea albumului „Scarsick”…
Cu indulgenţă: remiză. Poate au păstrat riffurile pentru Road Salt Two.

6 comments on “Pain Of Salvation – Road Salt One (2010)

  1. better than expected …. .right you are… it’s the food … si ca-ti trebe bani seriosi sa potzi iesi la o bere cu amicii acolo ! asa ca stai acasa si faci muzica cu pretenii! (in timp ce alcoolu se distileaza in baie probabil)…

    • sunt faini, dar ăsta pare cel mai subţire produs al lor, la vremea respectivă am tocit pomenitul „Scarsick”, aveau mult mai mult nerv ca Dream Theater….
      mda, bună reţeta. 😀 cu baia şi cântatul. 😀

    • este, mereu mi-a plăcut marfa din Suedia. 😀
      totuşi prefer cele 6 albume anterioare. 🙂

  2. pe bune,chiar iti place rock-ul suedez?yo il ador :X Scar Symmetry,sonic Syndicate,Amon Amarth,Opeth,Arch Enemy,Deathstars,Soilwork,In Flames,Mesuggah….sunt geniali!Chair mai geniali decat metalul finlandez si black-ul norvegian…mie,cel putin asa mi se pare.Bine,dar gusturile difera!Mie imi place,cel putin tot ce vad ca scrie in fata melodic :melodic metalcore,melodic death metal.Am mai zis ca sunt mare fan all that remains,killswitch engage,shadows fall,As I lay dying(btw si proiectul Austrian Death Machine al solistului din AILD e genial)
    Si sa va si arat ceva fain….trupa se numeste Deadlock

    • cum zicea şi Un Soricel: e scumpă băutura aşa că băieţii stau acasă şi cântă în timp ce-n baie îşi fabrică singuri băutura. 😀
      linia In Flames nu mă dă pe spate, dar admit că îşi fac treaba excelent. nu-i rău nici Deadlock, nu-i ştiam, dar nici nu este neapărat genul meu. probabil merită o ascultare mai atentă. 🙂

1 Pings/Trackbacks for "Pain Of Salvation – Road Salt One (2010)"

Leave a Reply to Un Soricel Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *