Nevermore – The Obsidian Conspiracy (2010)

Încă una şi mă duc! 😆
Tot finalul anilor 80 mi-ia scos în cale pe Sanctuary cu albumul „Refuge Denied” (1987) şi cumva mi-a picat cu tronc gaşca lui Warrel Dane şi acest disc produs de Dave Mustaine.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BExMRGMfG1o]

Cum este şi acest „Die For My Sins” aminteşte de abordarea a la Iron Maiden, însă americanii au reuşit să revigoreze, să dea un suflu nou, o intensitate crescută unui gen – Heavy Metal – care la acel moment părea depăşit şi plafonat. Şi să vezi pletele lui Warrel Dane în acei ani a fost un şoc!

A urmat încă un album excelent, „Into The Mirror Black” în 1990 (şi un live cu un an mai târziu „Into The Mirror Live”) în care elementele Progresiv Metal au căpătat mai mult spaţiu şi inevitabil le-au adus şi oarecare paralele cu Queensryche – nu întâmplător o trupă tot din Seattle, ca în 1991 Warrel, basistul Jim Sheppard şi chitaristul Jeff Loomis să înfiinţeze o nouă trupă: Nevermore.
Mutarea a fost forţată în mare măsură de casa de discuri care încerca să împingă trupa din zona Metal spre Grunge… „Vina” lor majoră a fost că erau din Seattle şi „consătenii” lor Nirvana, Pearl Jam au răsturnat clasamentele, au impus un nou trend show-bizului american.
Ultimele declaraţii ale lui Warrel confirmă că gaşca veche s-a reunit şi se lucrează la un nou album Sanctuary iar Warrel şi-a asigurat fanii vechi că partiturile vocale dificile din era Sanctuary nu constituie o problemă nici la ora actuală pentru el.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LX1_gKdAwfI&feature=related]

Începând cu 1995 „noua” trupă a scos un şir de 6 albume până la acest nou material: „Nevermore” (1995), „The Politics of Ecstasy” (1996), „Dreaming Neon Black” (1999), „Dead Heart in a Dead World” (2000), „Enemies of Reality” (2003) şi „This Godless Endeavor” (2005).
Diferenţe radicale între Sanctuary şi Nevermore nu există, nucleul de bază al formaţiei a continuat explorarea zonei Metal-ului zgomotos, incisiv, condimentat cu elemente Progresive, amestecul structurilor Heavy şi Thrash tradiţionale cu infuzii moderne, sonorităţi actuale. Balanţa dintre Heavy şi Thrash a alunecat progresiv spre zona mai agresivă, zgomotoasă, trupa a devenit tot mai incisivă, dar nu au înlăturat nici elementele progresive, experimentele, intervenţiile chitarelor acustice şi pasajelor lirice între momentele intense, zgomotoase.
Încadrarea într-un sub-gen anume al trupei este destul de dificilă având în vedere că apelează de la soluţii, abordări Heavy şi Progresiv până la elemente din arsenalul Thrash şi chiar Death Metal.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=impRqn44OCA&feature=fvst]

Lucrurile nu stau diferit nici pe acest nou material „The Obsidian Conspiracy” ce urmează să fie lansat în data de 28 mai.
Nucleul dur al trupei este completat de bateristul Van Williams sosit în 1995 şi noul venit, chitaristul Attila Voros.
10 piese de-a lungul a 45 de minute, într-un ton parcă şi mai grav, apăsat decât materialele anterioare, un disc oarecum oglindă (Mirror Black) al vremurilor pe care le trăim.
Discul turuie la intensitate maximă, momente mai relaxate sunt aerisitele „The Blue Marble and the New Soul” şi „She Comes in Colors” care de la o baladă acustică creşte într-o piesă zgomotoasă, „The Day You Built the Wall” care combină frazele mai lente cu exploziile de riff-uri sau „Without Morals” ce readuce-n prim plan pe lângă riff-urile tăioase abordări Progresive.
Este un disc intens pe care modernul se combină organic cu tradiţionalul, Nevermore au nervul care în ultimii ani lipseşte cu desăvârşire de pe materialele celor din Quennsryche şi reuşesc să adapteze şi să îmbine eficient valorile clasice cu sonorităţile moderne, cu greutate, au vitalitate şi sună convingător.
Ediţia limitată Box-Set conţine şi două cover-uri: The Doors „The Crystal Ship” şi The Tea Party „Temptation”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=mT_oPFNJwEM&feature=fvsr]