Plecând în 1998 sub titulatura Jeff Killed John, Matt Tuck (voce, chitară), Michael Paget (chitară), Nick Crandle (bas) şi Michael Thomas (tobe), studiau muzică la Colegiul Bridgend şi cântau coveruri Metallica şi Nirvana.
Au fost influenţaţi de valul american de Nu Metal, mai cu seamă de nume ca Limp Bizkit (primul album) şi Korn.
Basistul Nick Crandle părăseşte trupa în timpul primei sesiuni de înregistrări, este înlocuit de Jason James şi titulatura schimbată în Bullet For My Valentin.
Curtaţi de Roadrunner trupa refuză oferta şi semnează cu imperiul Sony BMG. După mai multe EP-uri, în 2005 este lansat albumul de debut „Poison” produs de celebrul Colin Richardson (Anathema, Cannibal Corpse, Cradle of Filth, DevilDriver, Fear Factory, Funeral for a Friend, Gorefest, Kreator, Machine Head, Murderdolls, Napalm Death, Overkill, Sepultura, Slipknot, etc), disc ce debutează pe poziţia 128 în Billboard 200 şi ulterior este certificat Aur pentru vânzări ce au depăşit 500.000 de exemplare.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3RiM5eVrCQ4]
„Scream Aim Fire” este produs de acelaşi Colin Richardson şi este lansat în 2008. Albumul a ajuns până pe locul 4 în Billboard şi s-a vândut în peste 300.000 de exemplare.
Ieri, 26 aprilie a fost lansat oficial al treilea album al galezilor, „Fever”.
De data aceasta producătorul Colin Richardson a fost schimbat în favoarea americanului Don Gilmore celebru mai ales pentru lucrul la primele două albume Linkin Park (Hybrid Theory şi Meteora), dar şi pentru colaborările cu Lacuna Coil, Lit, Dashboard Confessional, Avril Lavigne, Eve 6, Good Charlotte, TRUSTcompany, Duran Duran, Hollywood Undead, Scary Kids Scaring Kids.
Schimbări majore în sunetul şi abordare formaţiei însă n-au intervenit. Cele 11 piese (circa 50 de minute) nu vor dezamăgii fani trupei, elementele Metal şi abordările mai Emo/Screamo, post Nu Metal să zic aşa, cu iz american se îmbină la fel de coerent, pasajele zgomotoase cu urlete şi chitare tăioase sunt echilibrate cu pasajele mai melodice, uneori uşor melancolice. Pe lângă infuziile americane, Metallica, Linkin Park, Papa Roach, din zona britanică au rămas prezente elementele marca Iron Maiden, riff-urile geamăne.
Un disc energic, cu multe momente bune, nu aduce nici o inovaţie, dar rămâne pe linia care i-a consacrat. Nu mi-a provocat o febră deosebită, dar este un disc ok.
Alături de formaţiile Airbourne şi Chiodos, din 30 aprilie începe turneul de promovare al noului album în America.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Iz0NfsYRiyI]
e super misto albumul,dar ma asteptat la mai mult screamo,adica…in afara de begging for mercy nu prea sunt multe momente/melodii in care il auzi “grohaind”(cum se zice in randul manelistilor)pe Matt.Tipul ala chiar are o voce fenomenala si stie sa faca un screamo adevarat!…btw,de pe album imi plac pleasure and pain si your betrayal,cel din urma fiind probabil cel mai tare intro pentru o trupa de metalcore….clar!
pentru anarchy19rzvnl – Your Betrayal sună ca Marşul Imperial din Războiul Stelelor în abordarea celor din Metallica. 😀
pe mine nu m-a doborât albumul, dar e OK. Rikets sună mult mai convingător şi au reuşit să pună cap la cap teme şi piese mult mai memorabile. părerea mea. 🙂