You Say Party! We Say Die! şi multe X-uri

Am deja câteva discuri şi din zona Punk lansate în 2010, dar deocamdată nu m-a dat pe spate nimic, n-am fugit după gel şi fixativ în baie, nici după spray cu vopsea roşie să-mi fac creastă. O să le adun şi am să le arunc în blender într-o dimineaţă sau fac o omletă… ha ha ha! 😛
Întâmplător m-am împiedicat de aceşti You Say Party! We Say Die! şi chiar dacă ultimul lor album este din 2009 – pare la o îndepărtare de ani lumină! ha ha ha! 😛 , mi s-a părut o gaşcă mult mai interesantă şi o oportunitate de a scrie despre ei… 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tMEykcz9IVU]

Iniţial m-am gândit că sunt un fel de Sigue Sigue Sputnik fiind etichetaţi şi Dance Punk, dar canadienii din Britisch Columbia amestecă secvenţe New Wave cu Indie şi în persoana lui Becky Ninkovic au o solistă energică şi cu personalitate care are atuurile să capteze atenţia.
Au o poveste numai bună pentru presă: basistul Stephen O’Shea şi clăparul Krista Loewen fiind membrii în aceeaşi gaşcă de motorişti – “The Smoking Spokes”, în noiembrie 2003 fiind – evident! –  iarnă şi prea frig să te mai dai cu motoarele, s-au apucat să cânte împreună în pivniţa solistei Becky.
De aici până la completarea găştii cu un chitarist (Jason Nicholas, înlocuit ulterior cu Derek Adam) şi un baterist (Bruce Dyck, înlocuit şi el de Devon Clifford), la concerte prin cluburile locale şi la albumul de debut, „Hit the Floor” din 2005 calea a fost scurtă şi dreaptă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qF1zDgrMa08]

„Lose All Time” este lansat în 2007, faţă de discul de debut are un sunet mai incisiv, este mai Punk, mai dinamic, rămân elementele Electro cu rădăcini în anii ’80, însă amestecul este de data aceasta mult mai închegat, mai organic, materialul are un puls incisiv, degajă energie, are momente explozive.
După multe negocieri, trupa semnează cu casa de discuri Paper Bag Records care le asigură distribuţie internaţională şi este re-editat şi primul disc.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EoypOYRtiFU]

De pe „Lose All Time” mi-a plăcut „Five Year Plan” – un veritabil imn Punk, „Downtown Mayors Goodnight, Alley Kids Rule!”, „Opportunity”, „Monster”, „Poison” şi „Giant Heads”, dar discul curge, tot materialul are vibraţie, trupa mixează în blender-ul personal sonorităţile anilor ’80 cu pulsul anilor ’90, incisivitatea Punk cu degajarea New Wave şi rezultatul obţinut are şarm.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-IQKsrXDHrg]

2009 aduce şi al 3-lea album precedat de un disc cu remixuri – „Remik’s Cube” – scos în doar 1000 de exemplare. Iar cele multe X-uri sunt doar 4. 🙂
„XXXX” şi setul proaspăt de 10 piese lansat oficial pe 29 septembrie 2009 ne prezintă o trupă mai aşezată, sonorităţile Punk dominante de pe albumul anterior au fost înmuiate şi rotunjite, clapele, sintetizatoare au primit ceva mai mult spaţiu, ritmurile sunt ceva mai balansate, orientate spre dans, dar trupa nu şi-a pierdut vlagă, sub amprenta pregnantă Retro, sună viu, au viaţă şi culoare.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OLpEIWlHLPo]

Pomeniam de Debbie Harry şi Blondie,  Becky Ninkovic are atitudinea ei, You Say Party! We Say Die! amintesc de Blondie, cum Becky are puţin şi din şarmul lui Polly Jean Harvey chiar dacă trupa se situează pe o felie mult mai comercială.
„XXXX”-urile din titlul albumului, dar şi din titlul a 3 piese de pe album ascund cuvântul „love”.
Mi-a plăcut „There is XXXX (Within My Head)”, „Cosmic Wanship Avengers”, „Lonely Lunch” şi „Heart of Gold” în mod special, însă discul are şi alte momente bune, discul sună foarte rotund şi gros, are tempo, ţine şi la tăvăleală într-un club, merge rulat şi-n iPod. 😀

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hn3A8UhXJX8&feature=related]

Site oficial
Pagină MySpace
Canal oficial YouTube (YOU(SAY)TUBE! WE SAY CHANNEL! 😛 )

19 comments on “You Say Party! We Say Die! şi multe X-uri

  1. pentru Rifeor – da, sunt OK gaşca asta. 🙂 pe Billy Talent încă nu l-am ascultat, sunt băiat de modă veche, când mă gândesc la Canada am în cap Rush, Dalbello, VoiVod şi… Exciter. sap să văd ce-i şi de capu’ lui Billy Boy. 😀

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=e-e-lZekd2Y]

  2. pentru rifeor – da dude, bună gaşcă a fost şi Malhavok, n-am prea auzit nimic de ei în ultimii ani şi am un singur album, n-am găsit primul lor disc care era genial…. da’ mie îmi place şi “tanti” asta. 🙂

  3. SUper misTO… Daca si in Ro ar rasari citeva Becky cred ca poate Annele Lesko ar fugi speriate si trase de par cum trebe deci ar veni primavara ! .. intrebarea e daca multi ‘romanasi’ n-ar zice ca Becky nu e asa sexy ?…. cind defapt e !… asa ca vezi tu de unde vine cauciucu si puterea lui de atractie.. In Monster par a fi pe undeva prin Europa de Est …

    Ah uitasem de asta de multi ani stiu doar cit mi-a placut:
    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pEkvR6k1ylc&hl=en_GB&fs=1&]

  4. pentru UnSoricel – poate fi Praga, Budapesta şi mii de alte oraşe…. numai din RO nu fiindcă-s prea multe becuri şi nici o hârtie pe jos… ha ha ha! 😛
    da, mi-a plăcut trupa şi tipa, dar tot da, pentru RO tipa nu este suficinet de vulgară şi trupa nu este suficient de comestibilă.
    “Gonna Get….” originalul este Dalbello-ul, dar cover-ul făcut de Tate şi gaşca mi-a plăcut mult la aceea vreme. “Rage for Order” şi “The Warning” sunt 2 albume foarte bune, după “Empire” trupa s-a dus de râpă…

  5. Brush, iti las aceste versuri scrise de Rad Maria (le-am gasit pe net si mi se par potrivite). Eu nu te voi mai citi, nu voi mai putea, sa stii ca imi esti tare drag, esti un om pe care-l admir, chiar daca nu te-am cunoscut personal, mi-as fi dorit asta, dar, cred ca ti-am mai spus, nu am putut atunci cand s-a ivit ocazia, si nu din vina mea. Asa a fost sa fie. Iti multumesc mult pentru sfaturile pe care mi le-ai dat atunci cand ti-am cerut ajutorul. Sa ai parte numai si numai de bine!

    Ramas bun

    “Odata, cand timpul va fi, in bratele vantului,
    Si-l va duce cu el la semnalul dat de sus,
    Cand va fi pe pamant doar un semn de intrebare,
    Si vom sta cu toti incremeniti de durere,

    Si tu care esti acuma si eu aplecat de poveri,
    Nu vom mai avea ocazia sa ne strangem mainile de bine,
    De linistea si pacea noastra, caci va fi un sfarsit,
    Al dublei suferinti si un inceput de Rai.

    Si daca vrei sa ajungi acolo, intreaba-ti constiinta,
    Caci ea face legatura intre tarana
    si Mana care creat-a omul.

    Si daca nu va fi un raspuns,
    Daca nu va fi cu totul de ajuns,
    Cere sa ti se aduca Cartea
    Si solii trimisi sa-ti arate partea,

    Si drumul pe care ai sa-l apuci,
    Obligat fiind destinul sa-l duci.”

  6. pentru Minelus – Nu am înţeles exact ce s-a întâmplat, dar sper să fie bine şi să-ţi fie bine.
    Ai grijă de tine!

  7. pentru Luka D – ţi-am spus că nu cunosc platforma pe care lucrezi, fiecare are dubioşeniile sale, altfel spus: draq să le ia de platforme! 😛 😛 😛

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=D1AZ6nXeEAk]

    Nu multă lume pomeneşte de gaşca asta şi cred că şi mai puţină lume i-a ascultat… apreciez cunoscătorii. 😀

    Cam sărac şi YouTubel cu…. morfină, nici urmă de (look like) ploaie… 😀

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1sheJcFCL6I]

  8. Hai mah nene … zi-mi si mie axtzendentul 😀
    Deci eu m-am apucat de definit baietii rai la mine … si-a iesito nebunie lol deci nu mai dau definitii azi

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=m69_NwWQCYo]

2 Pings/Trackbacks for "You Say Party! We Say Die! şi multe X-uri"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.