Crizat. Din nou.

Nu vreau să mă dau mare, dar din puţine lucruri la care chiar mă pricep, una este muzica. Şi am tot scris despre diferite discuri, am făcut-o cu consecvenţă şi o fac şi anul acesta. Anul acesta mai mult ca niciodată.
Nu ştiu să schimb o siguranţă dacă se arde, nici garnitura de la robinet nu ştiu să o repar, nu ştiu cât fac 79 minus 8 la pătrat, dar câtă muzică bag eu „în vene”, nu prea cred că sunt mulţi şi nu doar o bag, dar pierd vremea şi scriu despre cam tot ce consum. OK. “Io” ştiu ce-i aia un “riff”, da’ habr n-am ce reprezintă “un blog de criză sau un blogger crizat”. Să mă lămuriţi, vă rog.
M-a surprins puţin Flavius când m-a nominalizat într-un clasament de bloguri şi bloggeri la secţiune (obscură) „blog de criză sau blogger crizat”, dar nu e o lume perfectă şi în general nu fac „io” mofturi. M-am gândit că Flavius mi-e prieten, ştie mai bine şi evident, ştie şi ce nu ştiu eu. 😀
Acum m-am trezit în aceeaşi oală – a se citii categorie – şi pe un alt blog, la Lucia Verona.


WTF – sau cum ar spune băieţii de după blocuri – what the fuck?!
M-am uitat la categoriile disponibile şi dacă secţiune „Cel mai bun blog de sport” există, cum există şi secţiuni ca „Cel mai schimbător blog” sau „Cel mai gustos blog”, categorie cu blog-uri cu şi despre muzică nu există. Ştiu că muzica nu mai este artă de multă vreme, dar parcă totuşi!
Mă uitam cine mai e pe listă şi l-am văzut pe Zoso. Să mă ierte Einstein şi Newton, dar – să-mi bag p*la! – ce treabă am eu cu omul ăla şi cu blogu’ lui – acela sună chiar ca dracu în context – şi în general cu distinşii (şi distinsele) persoane din listă??!

Crizat e mă-ta. Şi n-am nimic cu doamna/domnişoara Lucia Verona, nu o cunosc şi…din ce se vede, nu mă cunoaşte.

Cum spuneam: nu (mai) vreau să fiu nici nominalizat şi nici votat nici unde. Cred că m-am… crizat. 😛

2 comments on “Crizat. Din nou.

  1. pentru Papillon – nu ştiu cât trafic poţi să-ţi faci cu numele lu’ brushvox, dar cu Zoso sau alţii probabil că da… însă mă gândeam că în paranoia mea sunt şi “io” un semi-zeu sau cel puţin un brand şi dacă se mai folosesc mulţi de numele meu am să cer taxă. 😀 ce pensula mea?! 😛

    îţi doresc o zi senină. 🙂

Leave a Reply to brushvox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *