Rabia Sorda – Noise Diary (2009)

Te naşti unde te naşti, că e bine sau e rău, n-ai ce-i face. Soartă, şansă, dracu ştie, până la urmă suntem extrem de singuri pe lumea aceasta şi fiecare pe cont propriu. Ne-a lămurit oarecum premieru’ boc ieri: „suntem aici unde ne aflăm” – dar nu despre asta vreau să vorbesc! 😛 Şi nici despre Andrei Gheorghe sau Dan Bittman la Ministerul Finanţelor. 😀 Nu vremurile sunt perverse ci noi…(proşti – propun impozitarea! 😛 ).

Erik Garcia a.k.a Erk Aicrag şi Oscar Mayorga a.k.a. Racso Agroyam s-au născut în Mexic şi în 1993 au „pus-o” de o trupă Electro-Industrial pe curentul Aggrotech botezată Hocico, un cuvânt mexican ce înseamnă ceva foarte-foarte urât şi pe care nu-l veţi găsii în dicţionare.
Despre scena mexicană nu ştiu mai nimic – mea culpa – însă Hocio se pare că au rezistat cu brio, ultimul lor album „Memorias Atrás” datează din 2008, ba mai mult, au traversat şi oceanul, au concertat prin Europa, sunt destul de populari în Germania.
Ambii componenţi au şi câte un proiect „de buzunar”, Racso Agroyam Dulce Liquido iar Erk Aicrag acest Rabia Sorda.
Hocico nu sună cu nimic mai rău ca trupele mari de pe felia Aggrotech, Dulce Liquido abordează un Power Noise destul de asemănător proiectului mamă, mai interesant mi s-a părut acest Rabia Sorda unde pe lângă sonorităţile Electro-Industrial, Erk Aicrag îşi condimentează muzica şi cu elemente folclorice mexicane.

„Noise Diary” este al doilea album, primul, „Metodos del Caos” a fost lansat în 2006 şi muzica, sound-ul mi-a amintit de o altă trupă (obscură), Bigod 20 şi indirect de mult mai celebrii Front 242.
Muzica aceasta este de breşă şi aş spune: breşa este mică. Rockerii conservatori sunt refractari la sonorităţile Electro, pentru gelaţii din cluburile de fiţe, sonorităţile acestea sunt prea agresive. În Vest, unde aceste bariere măcar formal s-au erodat mult mai simţitor, astfel de proiecte sunt mult mai apreciate.

Rabia Sorda (MySpace) sună interesant fiindcă vis a vis de Hocico aici Erk Aicrag amestecă ingenios sonorităţile mai incisive cu abordările EBM din anii ’80, introduce teme mult mai muzicale, unele tradiţional mexicane şi nu în ultimul rând, vocea este mai calmă, melodioasă chiar şi astfel atmosfera mai caldă, mai umană.
Cele 11 piese plus un intro ne călăuzesc totuşi printr-o lume destul de sumbră, umbroasă, lumea frământărilor interioare, al tentaţiilor, al drogurilor şi al confuziei, rătăcirilor.

După intro-ul „First Page”, „Out of Control” este un EBM tradiţional, cu un refren simplu şi lipicios, cu ritmuri de clubbing. „Heart Eating Crows” reduce uşor ritmul, tonurile sunt mai sumbre, refrenul pulsează obsedant.
„Get Your Overdose” sună mai incisiv, amestecul de EBM tradiţional cu sonorităţile mai moderne se leagă bine,  refrenele lui Erk Aicrag prind, temele tenebroase au profunzime. „Burning House” are amprenta simplităţii, minimalismului Depeche Mode, dar şi „întunericul” acestora.

„Monkeyland” readuce viaţa, pulsul în lumea oarecum încremenită, încă o doză, vă rog… „Radio Paranoia” accelerează plăcut, rămânem în zona sonorităţilor anilor ’80, tema este uşor răsuflată şi un sound mai grav, mai incisiv probabil resuscita mai eficient tema. „Mirrors And Knives” revine la minimalismul pulsant, la construcţia simplă din sunete, frânturi de sunete şi ritmurile mecanice, cu toate acestea atmosfera creată este convingătoare, oglinzile reflectă cu precizie disperarea lucidă.
„NME” schimbă tempoul, ne mai trezeşte o dată la viaţă, schimbările de ritm şi atmosferă sunt bine venită, dau puls discului. „Money Talks (And Rots)” are o uşoară notă Techno, clapele colorează interesant melodia, impun ritmul. „A World On Fire” pluteşte plăcut în acelaşi context de anii ’80 minimalist şi este un dans lent, şerpuitor. Finalul, „This Is the End” păstrează pulsul piesei anterioare, compoziţia se desface, straturile de sunete se suprapun şi se lasă ca o cortină…

„Noise Diary” nu este la fel de genial ca „Supercute”-ul din 1994 al amintiţilor Bigod 20, dar are puţin din atmosfera acelui material, este un disc bun pentru momentul potrivit. Este un disc de atmosferă, dependent de starea-n care-l asculţi. Azi s-a nimerit să-mi pice bine. O pagină din jurnal, încă o zi (sau noapte 🙂 ) din viaţa zgomotoasă…

10 comments on “Rabia Sorda – Noise Diary (2009)

  1. Foarte tareeee!!! Mi-am luat doza de energie pentru ziua de azi. (Iti dai seama ca am cautat pana am gasit ce inseamna hocico… hahaha) Pe Walking on Nails il bag pe replay…

  2. pentru Papillion – mă bucur că-ţi plac, sincer nu credeam că o să am succes cu trupa asta… 🙂
    mult mai tare este amintitul album “Supercute” al celor din Bigod 20, da’ n-am găsit nimic de pe el pe YouTube… (păcat că a fost doar un proiect… 🙂 )

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=v82Z-LwL888]

  3. imi plac mexicanii astia (hahaha, ce idee, sa-si scrie numele invers) si impreuna si cu proiectele separate, mai ales Rabia Sorda, de la care retinusem mai demult “A Perfect World”.
    au ceva interesant si aparte, n-as sti sa spun ce anume, dar de ascultat ii ascult cu placere.

  4. Cum ai inceput blogul…
    Dimineata, in drum spre serviciu exact acelasi gand mi-a trecut prin cap vazand cainii de pe strada, ei nu au nicio vina ca s-au nascut, nu au cerut ei sa se nasca, ca si noi oamenii, ne nastem si nu stim ce soarta vom avea.
    O zi frumoasa, Brush! Cat mai multe bloguri, scrie ca scrii bine!

  5. i guess the answer to this is what you wrote yesterday about Them Crooked Vulture…. it is a privilege to some to be able to do music the old way …. not the new way we all do today… that is to say to be in a band not just in pseudo band where you are as good as your hardware is … I still hope to as good as my [k] software is !… wow… I guess this is why in the west it is a pleasure to see such a band as Riffeor was saying… regardless of the ‘short comings’.

  6. pentru UnSoricel – man, am răspuns practic de “n” ori la fiecare şi parcă vorbesc cu pereţii! TCV sună foarte-foarte bine, JPJ cu Dave au creat împreună un sound Vintage incredibil, ce însă nu este dincolo de acest sound este muzica şi piesele. Adică o singură piesă cu teme, idei mai faine – Bandoliers – cred că este totuşi cam puţin… În rest chiar cred că încearcă să fie mai Jack White decât Jack White şi asta în sine cred că e o premisă proastă… dar evident, poate că greşesc şi peste 10 ani o să spun, da domne! TCV au fost mai tari ca Led Zep şi The Doors la grămadă!

    la Cybermental am văzut o tonă de hardware şi da, sună coios însă am mai văzut o treabă: degeaba tona de hardware dacă unii n-au nici idei, nici imaginaţie… (kiEw – 13th Monkey) după 10 ani de experienţă cu software afirm că da, ca sunet te limitează, însă nu asta este rădăcina plasticului muzical de astăzi… şi întorcându-mă puţin în timp, şi Pansament şi Nation’s Slum sunau ca o râşniţă vis a vis de trupele din Vest însă asta nu ne-a împiedicat să scriem piese bune…

    poate de aici şi fascinaţia/frustrarea noastră vis a vis de sunet…

  7. pentru syllah – m-am speriat că este varianta soft la “spune NU drogurilor”! Ha ha ha! 😛 glumeam…. 🙂
    pare interesant, o să sap prin el când o să am ceva timp.
    dacă îţi plac trupele Electro-Industrial te poţi abona la newsletter-ul AKM – primeşti zilnic o piesă de la un artis – ştiu că au fost şi Hocico şi Rabia Sorda şi în general sunt artişti/trupe mai “obscure” din zona asta… Site-ul e în (re)construcţie, dar sper să fie funcţional curând…
    ( http://www.another.ro/ )

1 Pings/Trackbacks for "Rabia Sorda – Noise Diary (2009)"

Leave a Reply to Papillon Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *