Eels – Hombre Lobo – 12 Songs of Desire (2009)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=wtmgX2D_ooE&feature=related]

După lansarea albumului „Blinking Lights…”, Eels într-o formulă extinsă pleacă din nou în turneu. Pe lângă Everett se grupează: Allen ‘Big Al’ Hunter pian, contrabas; Jeffrey Lyster (aka Chet Atkins III sau ‘The Chet’) chitară, mandolină, tobe şi un cvartet de corzi format din violoniştii Paloma Udovic şi Julie Carpenter, Heather Lockie la violă şi violoncelista Ana Lenchantin.
În această formulă este imprimat în 2006, la New York un DVD şi CD dublu, „Eels with Strings: Live at Town Hall”, material ce conţine piese de pe toate albumele anterioare.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=Zyqj4xT97HM]

Aparent Eels dispar, le-am pierdut urma şi sincer, credeam că proiectul a fost tras pe dreapta datorită vânzărilor relativ modeste. Tom Waits sau Everett nu sunt mainstream…
Piese mai vechi sau mai noi apar în coloana sonoră a unor filme şi episoade din seriale şi-n 2008 pentru filmul „Yes Man” al lui Jim Carrey, Everett furnizează nu mai puţin de 8 piese, între care una nouă: „Man Up”.

Pe 2 iunie 2009 este lansat „Hombre Lobo (Omul Lup) – 12 Songs of Disere”. Albumul primeşte recenzii amestecate, Pitchfork Media îl notează doar cu 4.6 puncte din 10, recenzii mai favorabile primeşte – şi de data aceasta – în Anglia unde Eels sunt mult mai populari ca-n America natală.
Albumul readuce şi sonorităţile mai Rock, introduce şi elemente mai moderne, dar nu lipsesc nici momentele melancolice, Everett renunţă la sunetele Lo-Fi, discul sună mai curat, rămân aceleaşi orchestraţii aerisite, abordarea minimalistă şi temele inconfundabile scrise de Everett.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=qoqZOR9DTi4&feature=related]

„Prizefighter” aminteşte de Status Quo, este un Rock’N’Roll simplu, fără fiţe, sună surprinzător din partea lui Everett, dar e absolut ok.
„That look you give that guy” vine cu o temă minimalistă pe chitară, putea fi o piesă pe un album Tom Waits sau Bob Dylan, este îmbibată cu o melancolie lucidă, calmă.
„Lilac Breeze” răstoarnă din nou atmosfere, revine Rock-ul zgomotos, este încă un Rock’N’Roll, de data aceasta ambalajul este mai modern, vocea şi basul sună distorsionat, toba are sonorităţi mai moderne, piesa are groove, pulsează, nu se complică cu nimic, totul este simplu şi firesc.
„In My Dreams” reduce din nou tempo-ul, piesa aminteşte de temele de pe „Daisies Of The Galaxy”, are o seninătate şarmantă, toba se ascunde discret în fundal, chitara şi vocea conduc piesa, la acestea se adaugă doar frânturi de sunet plutitoare.
„Tremendous Dynamite” intră zgomotos, reţeta pare să fie: una caldă, una rece. „Hombre Lobo” face referinţă la barba a la ZZ Top pe care şi-a cultivat-o Everett de la video-clipul „Dog Faced Boy”, în zgomotul piesei apar şi aceste versuri. Basul bârâie, toată înregistrarea este uşor distorsionată, Lo-Fi, este o piesă extrem de minimalistă, cam ciudată.
„The Longing” este încă un moment liric cu chitară-voce, tema aminteşte puţin de Mark Knopfler… Lipsesc elementele Lo-Fi, pianele disonante care confereau un şarm aparte acestor teme de altfel bune ale lui Everett.
„Fresh Blood” are un tempo mediu, sonorităţi mai moderne se strecoară în pulsul piesei, puţină electronică şi ceva zgomote însufleţesc piesa incredibil, este unul din momentele cele mai bune de pe disc. Tema este suspect de minimalistă, însă are nerv, prinde viaţă.
„What’s A Fella Gotta Do” calcă acceleraţia, este o temă Rock ce reînvie abordarea concisă de pe „Shootenanny!”, totuşi parcă n-are viaţă, sună puţin steril.
„My Timing Is Off” aminteşte din nou de Bob Dylan, o compoziţie uşoară, o piesă semi-lirică, un Folk mutat într-o zonă de Rock acustic, e plăcută însă îi lipseşte farmecul pe care-l aşteptam de la Everett, amprenta inconfundabilă a primelor albume.
„All The Beautiful Things” readuce ceva din acel farmec, orchestraţia curată, cuminte, lipsa disonanţelor, a sunetelor obscure, reduce din magie, însă piesa aminteşte de temele de pe primul disc.
„Beginner’s Luck” este încă un cântec Rock, tema aminteşte de The Beatles, de anii ’70, simplu şi plăcut, totuşi parcă prea puţin pentru 2009…
„Ordinary Man” închide discul acustic, tot de Dylan mi-am amintit sau de Jim Croce, are acel amestec Folk-Blues, sună plăcut, aşezat… Asta şi este problema.

„Hombre Lobo” nu este un album rău, însă sună steril, nu ştiu din ce motive, Everett a eliminat aproape complet sonorităţile Lo-Fi ce constituiau marca sa, a renunţat la experimente, totul este redus la minim, cuminte şi curăţat şi astfel parcă lipsit de viaţă.
Îi iubesc prea mult pe Eels ca să recunosc că sunt dezamăgit, „Fresh Blood” chiar îmi place, dar este mult prea puţin…

Şi pe 19 ianuarie urmează să fie lansat „End Times”, al 8-lea album Eels. 🙂

6 comments on “Eels – Hombre Lobo – 12 Songs of Desire (2009)

  1. “Fresh Blood” si “That Look You Give That Guy” sunt super faine!

    dar nu-s rele deloc nici “Tremendous Dynamite”, “The Longing”, “My Timing Is Off” 🙂

    acuma… stiu la ce te referi cand ai asteptari mari si unele discuri nu suna la inaltimea lor. cred ca e in firea lucrurilor. si geniul se mai odihneste din cand in cand 😆

  2. pentru Ruby – da, pretenţiile faţă de preferaţi mereu sunt mari… nu-i un disc rău, însă-mi lipsesc de pe el “nebuniile” primelor două albume… şi Everett parcă îşi prelungeşte pauza prea mult. 🙂

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LM15USyxRFU&feature=PlayList&p=32C59FA13310FFE2&index=1]

  3. nu nu poci … prea folksy si cu pretentii pentru mine adica crossover intre indie, pop, folk si mainstream… … ii asociezi pe ‘pustii’ astia exact cu generatia de aici care a stat si s-a uitat la tv cind noi faceam revolutie cit de cit in est si parca priveau un experiment iar azi cinta despre deprimare vestica si lipsa de viitor… daca ai cintat tu despre deprimare estica sau eu despre deprimarea transnationala nici nu s-ar uita la ea ca nu e a lor ii intereseaza exclusiv papucii lor si atit … nimic nou zic eu seamna cu ce eram toti la 20 de ani ! inclusiv noi in Romania lui Ceau … dupa mine ramine muzica de pusti de clase medii care cred ca au ceva de spus … ! iar numele ii da de gol…

  4. pentru UnSoricel – nu ştiu…. “Beautiful Freaks”, “Electro-Shock Blues” şi albumul Mc Honkey – care este ceva cu totul diferit – eu zic că sunt geniale. Everett nu e mainstream şi nici nu cred că o să fie cu amici ca Tom Waits… s-a cam moleşit pe ultimele discuri, asta nici mie nu-mi place, dar textele omului reflectă în mare parte şi frământările mele şi ca şi Manson, îmbătrânim în paralel şi problemele/preocupările noastre sunt asemănătoare… Pe mine m-a prins, da’ nu încerc să conving pe nimeni. 🙂

  5. pt mine ramine departe de realitate mea … si prefer doar sa fi cunoscut acea ‘realitate’ altcindva… care azi mi se pare eronata si asta e sinceritatea mea … desi are o doza de bunatate si naivitate imi ramine in final impresia ca a fost cam infantil ca m-am balacit in ea pina la 27 de ani … ca un pusti .. in final pe undeva si de asta am plecat .. ca sa vad si lucrurile altfel si sa nu ma mai simt legat in ele in asa fel.. altfel spus s-a inchis ea in baie dar potzi cidnva iti dai seama ca ai inchis-o tu !… numai ca sa afli ca daca faci asta, nu mai ai unde sa te pisi !… si perspectiva asta mi se pare mai interesanta azi..

    poate o fi si numele am o reactie adversa la tipar de cind ma stiu… nu e chiar normal avind in vedere ca in tzara asta se face si placina …. da ai auzit bine .. exista eel pie ! ma intreb daca la gagici le place

  6. pentru UnSoricel – he he… femeile astea te fac să crezi că tu eşti vinovat, însă eu am depăşit momentul acesta, admit că sunt 101% egoist şi prefer să mă piş pe mine atâta timp cât pot fi eu însumi dacă ea este bine închisă-n baie. 😀

    (P.S. numele EELS a fost ales – din ce am înţeles “io” – fiindcă primele discuri au fost scoase cu “eticheta” E, şi ca-n raft în magazine după discurile solo să urmeze albumele eels… )

3 Pings/Trackbacks for "Eels – Hombre Lobo – 12 Songs of Desire (2009)"

Leave a Reply to brushvox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *