2009 pe platane (partea a III-a)

(2009 pe platane (partea a I-a)

2009 pe platane (partea a II-a) )

Am rămas la Rock şi Metale, în zona „grea”.
Trebuie pomenite măcar în treacă şi proiectele celor din Fear Factory: Dino Cazares a revenit cu un album extrem, Heavy şi foarte convingător, al 2-lea album Divine Heresy „Bringer of Plagues”, iar Burton C. Bell a lucrat la proiectul City Of Fire, un disc foarte interesant, un Metal avangardist care oscilează de la faze Post Grunge la Punk.
Tot în zona „limitrofă” a Metal-ului avem şi ultimul album semnat  Rammstein – „Liebe Ist Fur Alle Da” a fost un alt disc foarte aşteptat şi sunt convins că n-a dezamăgit. S-a născut mai greu, dar a meritat aşteptarea şi germanii dovedesc să reuşesc să evolueze, să se mişte, fără să se dezică de trecutul lor şi de elementele care i-au deosebit de restul trupelor, le-au devenit trademark. E un disc cu vână, cu puls, cu un sunet bogat şi bine gestionat, cu idei bune şi bine exploatate. „Pussy” este o satiră perfectă a lumii în care ne porcăim, pe de o parte a lumii entertainmentului, dar nu numai…
Şi mai sunt câteva discuri despre care n-am scris la vremea apariţiei şi merită să vorbim. 🙂 (Şi o rectificare: albumele Kreator şi Napalm Death sunt din 2008)

Punk

Cu un disc de remarcat s-a întors şi veteranul Jello Biafra: Jello Biafra and the Guantanamo School of Medicine – “The Audacity of Hype”. O combinaţie reuşită între sonorităţile Post Hardcore şi influenţele Industriale, o continuare firească după proiectul Lard, discul probabil merita o clasare în primii 10. Biafra a rămas proaspăt şi la fel de intens, incisiv.
S-au întors şi The New York Dolls cu albumul „Cause I Sez So” un disc care putea să apară şi în 1975, bătrânii nu şi-au pierdut nici vâna, nici strălucirea şi este una din puţinele excepţii când o gaşcă reunită după o atât de lungă pauză fac un disc de dragul muzicii, ci nu să îşi mai rotunjească pensia.
Iggy Pop – alt veteran incontestabil – ne-a surprins cu albumul „Préliminaires”, disc marcat de decesul prietenului şi camaradului Ron Asheton. Materialul este îmbibat cu elemente de Blues, Jazz şi surprinzătoare tonuri de Cabaret parizian. Cum spuneam şi în primele două părţi ale acestei retrospective, multe materiale experimentează cu zonele de interferenţă, încalcă şi trec peste barierele stilistice impuse de anumite genuri şi din aceste experimente au rezultat albume de excepţie.
Un alt disc de pomenit este albumul „Grey Britain” al celor din The Gallows şi un alt disc care amestecă stiluri, aduce tonuri şi culori proaspete, o trupă de urmărit: Propagandhi („Supporting Caste”).

Industrial

Chiar dacă aparent greii stilului, Ministry şi Nine Inch Nails, vor să ne părăsească, am avut câteva materiale interesante şi în afara deja pomeniţilor Marilyn Manson şi Rammstein.
Tim Skold – trecut şi prin Manson – ne-a încântat şi cu un album Skold Vs. KMFDM şi a lucrat şi pe ultimul produs KMFDM intitulat „Blitz” al acestora. Despre ambele am scris şi sunt 2 albume intense şi interesante. Tot un chitarist trecut prin Manson, John 5, a lansat albumul „Remixploitation”, un disc ce conţine variante noi şi remixate ale unor piese apărute pe albumele anterioare, reaşezate într-o sonoritate mai Heavy şi mai întunecată.
Combichrist s-au întors cu un material incisiv, „Today We Are All Demons”, din aceeaşi zona am avut şi Psyclon Nine cu un material interesant.
Mi-am făcut şi cunoştinţe noi, Caustic şi albumul „This Is Jizzcore” a fost o surpriză plăcută, şi tot surpriză plăcută a fost şi bavareza Geneviéve Pasquier cu albumul „Le Cabaret Moi”.

Spuneam că aparent ne părăsesc greii, Ministry au mai lansat un remix la genialul „Last Supper” şi Trent Reznor după turneul „Waving Goodbye” şi-a scos sculele la vânzare pe eBuy şi o pauză de doar câteva luni şi-a dat seama că acasă e plictiseală mare, aşa că anul acesta o să avem un nou album Nine Inch Nails şi Trent mai promite şi un material solo, ceva diferit şi… ciudat.

Indie

Zona Indie/Alternativ Rock este tot mai fadă, a devenit trendy şi formală, o maşină de făcut bani. Ascult The Ting Tings sau Paramore, de fapt nu ascult nimic, sunt doar clişee grămadă, de la trupe etichetate „one hit wonder” am trecut la „no hit wonder”, chiar dacă multe din piese ajung în clasamente…
Salvarea vine de la Jack White, proiecte ca amintitul City Of Fire, de la cei care au curajul să experimenteze, să mai caute ceva şi să exprime ceva, din păcate marea masă doar re-împachetează ciunga gata mestecată (şi scuipată) de predecesori.
Mi-a mai plăcut mult şi Mike Patton cu coloana sonoră a filmului „Crank II: High Voltage”.
Însă nu toate experimentele au fost şi reuşite. Exemplu elocvent este albumul „Scream” al lui Chris Cornell.
Dacă acum câţiva ani în clasamentul anual Pitchfork găseam şi 20 de trupe interesante, anul acesta din cele 50 de albume şi trupe premiate, abia de am găsit ceva-ceva de ascultat.

Pop, Dance, etc

Aici m-au convins aproape fără drept la apel A-HA şi noul lor material „Foot of the Mountain”. Pe de o parte se simte o plafonare şi o lipsă de idei, soluţii noi, pe de altă parte persistă valul Retro, întoarcerea la sonorităţile Euro-Disco din anii ’90. Excepţie fac A-HA, au îmbinat stilul lor cu un sound modern şi surpriză plăcută a fost şi duo-ul The Veronicas, cu toate că anul acesta doar au re-editat primele lor 2 albume.
Un alt album care face oarecum diferenţa este şi „The E.N.D.” al celor din Black Eyed Peas.
Un disc bun au livrat şi fabricanţii de succese pe bandă: Pet Shop Boys şi francezii Air.
Însă industria suferă de sindromul „Timbarlake/Timbaland”… Beyonce este dezamăgitoare şi Lady GaGa nu m-a convins.

Muzica românească

Peisajul autohton este dezolant. Pe felia de Metal persistă sunetul de „overdrive” care îmi aminteşte nu în cel mai plăcut mod de chinuiala de la sfârşitul anilor ’80, din acest motiv cred că nu mă pot convinge nici Trooper, Lună Amară, Act, Nexus şi… nimeni. Excepţie fac Viţa De Vie, ei sună bine, însă au problemă gravă de personalitate: de la Soundgarden au migrat la Korn, apoi la Limp Bizkit, au făcut o încercare de Post Grunge/Alternativ şi nu putem ştii ce trend o să mai călărească…
Lucrurile merg mai bine în zona Indie/Alternativ, aici avem câteva trupe interesante, Kumm, Byron, Blazzaj, etc care pot produce surprize, au potenţial.
De scris, am scris doar despre albumul „Zuluoscarbravo” al veteranilor Z.O.B. şi despre un proiect underground: Oedip Piaf . Ambele sunt din zona Punk, aş putea spune sunt extremele: Z.O.B. şi-au făcut cale în mainstream, Oedip Piaf cântă de plăcere, de dragul de a cânta, eventual pentru prieteni şi apropriaţi, muzica lor poate fi descărcată gratuit de pe internet.
În rest… „rege” este Ştefan Bănică Junior, urmat de Proconsul şi Voltaj, Direcţia 5, Holograf şi Iris. Sincer? Jalnic!

Ce aştept de la 2010? Să câştig la loto şi să plec dracului din ţară… ha ha ha! 😛 plm…

Sper să revină Faith No More cu un nou disc, la fel şi Anthrax, Nine Inch Nails şi sunt curios de ce pune la cale Reznor în paralel, Limp Bizkit ne-au promis şi ei album, la ce bine au sunat în Arene, am speranţe mari şi legat de ei. Se întoarce şi Slash cu un nou album, dacă Axl se ţine de cuvânt, ar urma a 2-a parte din trilogia noului Guns’N’Roses… şi o să fie discuri multe, concerte multe, sănătoşi să fim şi… groşi la portofel.

10 comments on “2009 pe platane (partea a III-a)

  1. Poate 2010 va fi un an mai bun pentru muzica romaneasca (desi am indoieli serioase), poate vor veni trupele care s-au anuntat (ne-am cam saturat de tepe)… si poate vei castiga la loto! (Hahaha… stiindu-te asa generos, nutrim si noi sperante…) La multi ani, Brush!

  2. pentru Papillon – La Mulţi Ani încă o dată!
    eu am mai spus, nu avem nici public şi atunci în mod evident şi direct, nici trupe… n-am mai povestit de Cybermental, a fost un mare dezastru cu toate că Brazda, Matze, Cycler sau Eklipse fac chestii interesante…
    concerte multe au fost şi anul acesta, o să vină trupe şi-n 2010… 🙂
    loto? păi cred că n-am mâncat rahat nici când eram mic şi nu o fac nici acum… ha ha ha! 😛

  3. Ai nostri sunt praf. Si eu am impresia ca Vita de Vie sunt intr-o criza de identitate, cumva..iar de Stefan Banica nu vreau sa comentez. Idoli de carton.

    Iti tin pumnii cu castigul de la loto. Vezi sa nu faci ca in bancul cu evreul din sinagoga. Adica…sper ca joci, da? 🙂

  4. pentru Highmage – în zona Electro mai sunt chestii faine, mie îmi plac mult Şuie Paparude, Brazda lui Novac, Cycler, Matze, Eklipse… dar nici aici nu prea există public fiindcă media de cele mai multe ori se face că nici nu există… nu-i cheamă nimeni la Paranghelione, nu-i difuzează la Radio/TV… n-ai cum să scoţi capu’ din cluburi…
    Bănică are trupă tare şi măcar obişnuieşte să cânte live, ce nu înţeleg este cum să dai mii de euro unor formaţii pentru playback? şi la playback au ajuns toţi.

    mai joc şi la loto uneori, sunt donator. 😀

  5. Brush, canta live Banica, dar e atat de … deja-vu si prea comercial…
    Te poti inspira din munca altor artisti, nimic de spus, dar un picut de originalitate acolo nu strica.
    Banica insa e un biet imitator umflat cu pompa de trustul mediapro si nimic mai mult.

  6. pentru Sunt doar.. – adevărat. nu sunt deloc fan Elvis de Dâmboviţa (ha ha ha 😛 ), dar dacă scoţi toate piesele plagiate sau inspirate din muzica românească, nu ştiu dacă rămânem cu 10 discuri… ha ha ha! 😛 ce e naşpa, asta fac fix “artiştii mari” pe care media îi umflă cu pompa de ani de zile, pe unii de zeci de ani. privind lucrurile la rece, nu dau doi bani nici pe iris, holograf, compact, voltaj, etc, etc, etc. e aceeaşi bălăcăreală în timp ce chestii faine sau rămân în zona obscură sau nici măcar scenele de club nu le prind… dar am plecat de la playback: păi am văzut “concerte” iris, holograf, compact şi voltaj full-playback şi mi s-a luat complet. ce să te mai aştepţi de la fufe şi boyband-uri?

  7. Corect spus.
    De fapt totul porneste de la nivelul de educatie muzicala pe care il are “consumatorul de muzica”. Nivel scazut —> media mainstream promoveaza chestii usurele.
    Chiar si in cluburi situatia e cam la fel. Patronii cauta in general trupe care fac cover-uri si / sau care canta aproape pe degeaba. Si tot dupa usurele usor de ingurgitat de fetele si baieteii care vin sa se mozoleasca prin vreun colt.
    Singura sansa a unora dintre cei pe care i-ai mentionat (macar de suie paparude cred ca a auzit aproape toata lumea), deci singura sansa e ca vreun patron de club sa realizeze ca exista un public de nisa care cauta altceva si sa inceapa sa cheme si astfel de trupe.
    Probabil ca se va intampla si chestia asta la un moment dat, si sunt sigur ca va fi o intreprindere de succes

  8. pentru Highmage – un prieten organizează festivalul Cybermental, care e de breşă, pe felia Electro/Industrial… anul trecut au fost 2 zile la Silver Church, locaţie super, sonorizare beton. în seara în care am cântat şi eu nu ştiu dacă erau 50 de oameni în sală, a doua seară ceva peste 100… am invitat şi eu, şi organizatorul toată presa: n-a venit nimeni. organizatorul a pierdut o grămadă de bani şi la un moment dat îţi pui întrebarea: de ce plm să te agiţi, când pe ceilalţi îi dore-n fund?
    Şuie au prins un val şi un moment bun, dar nici ei nu sunt foarte iubiţi de media şi din când în cânt trebuie să arunce pe piaţă câte o chestie “catchy” să mai fie difuzaţi…
    din păcate la noi underground-ul este o chestie haotică, nu o struvtură şi o reţea cu cluburi, fanzine, etc cum este dincolo…

    ‘neaţa!

  9. pentru rifeor – he he…. din nefericire multe din lucrurile pe care le-am spus la începutul anilor ’90 s-au adeverit. nu, nu multe, toate….

Leave a Reply

Your email address will not be published.