W.A.S.P.

WASP înseamnă viespe, W.A.S.P. este prescurtarea de la „White Anglo-Saxon Protestants” – adică Anglo-saxonii albi protestanţi (puritani) sau – cum s-a vehiculat – We Are the Sexual Perverts – noi suntem perverşii (sexuali), We Are the Sexual Prophets (profeţii sexuali), dar şi „We Are Satan’s People” – un fel de oamenii dracului… 😆
Trupa provine de pe scenă din Los Angeles urmând tradiţia unor nume ca Ratt, Quiet Riot sau Motley Crue. Cu toate acestea – în opinia mea – paralela cea mai evidentă este cu formaţia KISS, Blackie Lawless aminteşte şi ca abordare şi stil, dar şi ca voce cu maestrul Gene Simons.
S-au lansat zgomotos/scandalos cu single-ul „Animal (Fuck Like A Beast)” în 1982 şi au devenit ţinta favorită al PMRC-ului (Parents Music Resource Center – un fel de CNA al industriei muzicale Americane), organizaţie condusă de doamna Tipper Gore, soţia senatorului (şi fostului vice-adjunct) Al Gore. Dragi mei, nu Marlyn Manson a speriat primul America! 😆

Trupa ne vizitează pe 16 noiembrie în cadrul turneului de promovare al noului album „Babylon”, ocazie bună să ne reîmprospătăm amintirile legate de ei.

În 1984 Capitol lansează albumul de debut de pe care exclude amintitul single controversat, dar discul conţine un şir de alte piese cu potenţial devenite clasice: „I Wanna Be Somebody”, „L.O.V.E. Machine” şi „Sleeping (In the Fire)”. Succesul se datorează însă în mare parte ca urmare a show-urilor incendiar/scandaloase, un amestec de Alice Cooper/KISS dus la extremă din care nu lipseşte nici ghilotina, dar nici femeile dezbrăcate, scenele maso, flăcările şi craniile umplute cu „sânge”. Look-ul Glam/Sleazy se combină cu un Heavy Metal american, melodic, sănătos, pe linia KISS, Quiet Riot, Alice Cooper şi Motley Crue, dar mai incisiv, cu o abordare mai în forţă, mai apropiaţi de linia Twisted Sisters.

În 1985 apare „The Last Comand” un alt material compact şi de calitate, piesele de referinţă fiind „Wild Child” şi „Blind in Texas”, dar albumul în ansamblu este unul echilibrat, coerent şi cursiv.

„Inside the Electric Circus” vine imediat anul următor şi păstrează trupa în aceeaşi zonă, lipsesc totuşi piesele de vârf, cel mai de succes fiind cover-ul Ray Charls „I Don’t Need No Doctor” metalizat serios şi integrat perfect în lumea W.A.S.P. Este şi primul disc unde Blackie lasă bas-ul pentru chitară.

„The Headless Children” lansat în 1989 practic închide „epoca de aur” a trupei. Este ultimul disc cu chitaristul Chris Holmes (până la revenirea lui în 1997) şi ultimul material în maniera tradiţională. Sfârşitul anilor ’80 a marcat şi sfârşitul unei era, anii ’90 au scos la suprafaţă o nouă generaţie, noi tendinţe muzicale, piaţa şi industria muzicală s-a schimbat radical. „The Headless Children” este un disc energic, cu nimic mai prejos ca anterioarele, dar probabil şi datorită schimbărilor survenite în lumea muzicii – şi nu numai, interesul pentru trupă a scăzut.

„The Crimson Idol” lansat în 1992 trebuia să fie album solo al lui Blackie Lawless, este tot un material Heavy, dar mai sobru, mai întunecat, mai serios şi Blackie şi-a permis ceva experimente, o uşoară modernizare. Materialul concept spune povestea unui inventat idol Rock, Jonathan Steel, ceva ce lui Marilyn Manson i-a ieşit mult mai bine cu „Antichrist Superstar” (şi celelalte două piese din trilogie, „Mechanical Animals” şi „Holy Wood”) patru ani mai târziu, dar asta este deja o altă poveste.
Jonathan este copilul defavorizat, ratatul familiei şi doreşte să devină un Rock star şi astfel să câştige respectul şi dragostea familiei. Povestea ne introduce în spatele lumii vizibile a show-biz-ului, în mare parte reflectă dezamăgirile lui Blackie şi conflictele inevitabile dintre artişti şi marile companii.

„Still Not Black Enough” scos în 1995 a fost gândit tot ca album solo, dar iarăşi presiunea fanilor şi a casei de discuri l-a făcut pe Blackie să-l scoată sub sigla W.A.S.P.
Materialul continuă oarecum povestea lui Jonathan însă personajul se contopeşte şi mai simţitor cu Blackie şi reflectă mai intens realitatea din viaţa acestuia, tragediile, frământările lui Blackie.

Pentru „Kill Fuck Die”-ul lansat în 1997 revine şi vechiul camarad, chitaristul Chris Holmes. Discul reaşează abordarea tradiţională, sonorităţile Heavy melodioase într-un context mai modern, mai zgomotos, apare o uşoară paralelă Marilyn Manson, dar W.A.S.P. – spre cinstea lor – nu se transformă într-un monstru industrializat, îşi păstrează linia, rămân în zona tradiţională. Materialul sună proaspăt, energic, are incisivitatea ce ia caracterizat la debut, practic consemnează o renaştere a formaţiei.
Materialul este unul din cele mai agresive produse lansate de trupă, au existat speculaţii că ar fi tot un material concept, dar acest fapt nu a fost niciodată confirmat de vre-un membru al formaţiei.

„Helldorado” este scos în 1999, relansează spiritul de scandal cu piese ca „Don’t Cry (Just Suck)”, „Saturday Night Cockfight”, „Dirty Balls” sau „Cocaine Cowboys”, dar fanii conservatori – ce paradox! – n-au apreciat abordarea mai incisivă, stilul mai brutal de abordare a lui Blackie, cu toate că albumul este unul destul de tradiţional, Heavy, dar melodios, modern, dar mai conformist ca precedentul.

2001 aduce al 9-lea album, „Unholy Terror”, un disc în forţă, asemănător sound-ului şi stilului trupei de la începuturi, o întoarcere la rădăcini plină de energie, clasic şi totodată proaspăt.
Chiar dacă-n 2002 Chris Holmes părăseşte formaţia şi pe disc este trecut ca chitarist, Holmes afirmă că nu a participat cu nimic la realizarea acestui disc. Oficial, Holmes s-a retras din trupă fiindcă dorea să cânte ceva mai tradiţional, ceva Blues, cu toate acestea înfiinţează trupa Animals, dar după succesul moderat formaţia se dizolvă şi Holmes se retrage din activitate.

2002 aduce şi un nou material W.A.S.P., „Dying for the World” un disc inspirat din atentatul de la 11 septembrie şi dedicat victimelor. în acest context, materialul este ceva mai sumbru, mai întunecat.

„The Neon God” lansat în 2004 în două etape, discul unu – „The Rise” – în aprilie şi discul doi – „The Demise” – în septembrie, este o revenire la materialele concept şi la sonorităţi ceva mai moi, la sunetul mai tradiţional, un Heavy american combinat cu Hard Rock. Sonorităţile mai întunecate de pe precedentul material se amestecă organic cu o abordare mai monumentală, clasică. Este încă un material clasic şi de calitate marca W.A.S.P.
Tema materialului este legat de paranormal, un orfan abuzat, pe nume Jesse îşi descoperă abilităţile de a citii mintea oamenilor şi ai manipula.

2007 aduce discul „Dominator”, W.A.S.P. îşi dovedesc consecvenţa şi cu acest material, este un Heavy Metal tradiţional, melodios şi tăios simultan, un disc cu amprenta anilor ’80, dar cu un sunet mai amplu, mai gros, aşezat în standardele moderne.

Pe 12 octombrie a fost lansat cel mai proaspăt material: „Babylon” şi turneul „Beast Of Babylon World Tour” atinge şi Bucureştii pe 16 noiembrie.
„Babylon” este construit în jurul temei Biblice al celor 4 călăreţi ai Apocalipsei, nu este strict un album concept, dar are o temă centrală ca şi „Kill Fuck Die”-ul din 1997. Muzical discul se menţine în zona tradiţională, continuă linia precedentului disc, dar readuce şi modelul cover-urilor inserate din era „Inside…”. Astfel avem un remake dinamic la clasicul Deep Purple „Burn” şi un şi mai clasic Chuck Berry: „Promise Land”.

W.A.S.P. sunt nişte supravieţuitori, reprezentanţii Heavy Metal-ului tradiţional american şi al show-urilor teatrale. Întâlnirea cu ei este o întâlnire cu o bucată de istorie a muzicii Rock, o călătorie-n timp înapoi la era glorioasă a Heavy Metal-ului. W.A.S.P. exprimă destul de clar cam ce înseamnă “Sex, Drugs And Rock’N’Roll”!

5 comments on “W.A.S.P.

  1. pentru MicheleLa Belle – dacă sunt în formă, cred că merită văzuţi… pentru tineri să vadă cum era Heavy Metal-ul adevărat, pentru noi… amintiri din adolescenţă. 🙂
    cei drept, am făcut ieri o cură completă WASP…. ha ha ha! 😆 😆 😆

  2. nu ma bag…nu ma atras niik la ei de la bun inceput…nusiu dece!!! inafara de fraza de pe inside the electric circus ..cu “ladys and gents, boys and girls….the music e un pasaport…..” aia a ramas in capul meu de cand am auzit treaba prima oara in ’90, parca …..in rest , peace. 2m glam sucks anyway.

  3. pentru rifeor – 😆 😆 😆
    mie mi-a plăcut “The Last Comand” – am avut vinilur original american la sfârşitul anilor ’80, dar fan nu sunt nici eu… ieri am ascultat toată ziua WASP… 😆 acum mă recreez cu ceva mai zgomotos…. ha ha ha 😆

1 Pings/Trackbacks for "W.A.S.P."

Leave a Reply to MicheleLa Belle Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *