Curve şi droguri

Riscurile sociale, conform unui proaspăt comunicat emis de Cotroceni sunt curvele şi drogurile. Despre prostituţie am vorbit în cel mai citit post al meu, „escorte, dame de companie, salon de masa”, accesat de peste 1500 de curioşi. Nu este zi ca motoarele de căutare să nu arunce pe pagina mea oameni în căutare de prostituate: dame companie, escorte gara de nord, femei prostituate… etc.
Societatea făţiş ortodoxă şi pseudo-puritană, sare ca arsă. Cum să dezincriminezi prostituţia şi consumul de droguri?!
Ţara e praf, trenurile deraiază pe o infrastructură în aer, criza se agravează, vin (iar) alegeri, statul este falimentar de atâta hoţie şi nepricepere, de sex şi droguri ne arde? Nu zic că nu avem (şi) mii de alte probleme – ba, chiar spun că nu prea ştiu ce sector nu are probleme – dar constat că orice discuţie despre subiectele fierbinţi ca prostituţia, pornografia şi drogurile este constant inoportună.
Pe de o parte e mare prefăcătoria, politicienii şi-au făcut un obicei din a pupa-n cur reprezentanţii bisericii şi sunt convinşi că prin asta câştigă puncte în ochii votantului turmentat şi probabil că există o masă largă, predominant rurală care chiar pune botul în continuare la astfel de ieşiri  de paradă, pe de altă parte – şi am mai spus şi asta – incertitudinea, portiţele, legislaţia obscură din această zonă, favorizează exact dezvoltarea ei nestingherită şi sunt mulţi oameni din zona politicului sau apropiaţi de ea care au afaceri super profitabile tocmai din aceste activităţi.
Nu pot uita nici „marile acţiuni” pompieristice ale Poliţiei menite să stârpească criminalitatea ale căror victime de fiecare dată au picat biete curve de trotuar şi mărunţi distribuitori de marijuana… Păi dacă aceştia ar fi scoşi din zona penală, Poliţia cu ce s-ar mai lăuda/justifica?
Aşa, cu prevederi semi-obscure, mai scapă şi un Ţiriac junior, capii reţelelor pot să-şi facă treaba liniştiţi şi îşi dau partea şi la Poliţie şi la clasa politică, să fie toată lumea fericită. De ochii prostimii mai bagă o curvă la pârnaie, arestează un student ameţit dintr-o discotecă unde şmecherii ştiau dinainte că o să fie razie şi s-au evaporat elegant…
Fac cum fac, tot fraierii şi fraierele o sug. Sistematic.

Şi tot fraierii sunt poftiţi la vot. Nu legat de prostituţie ci să trimită gaşca veselă odată la 4 ani în parlament sau câte un bufon odată la 5 ani la Cotroceni…  Să trăiţi cum aţi votat! 😆 😆 😆

Acum, guvernanţii ar taxa şi aerul inspirat şi – evident – şi cel expirat. Problema e că ei fac şi cele mai mari afaceri şi cele mai mari evaziuni… Circ şi cozonac? Nuuuu! Sex şi droguri! 😆

FMI ne mai dă nişte bani. Mai că-mi vine să zic: i-aş băga-n curve şi droguri decât (tot) în buzunarul politicienilor! De parcă nu tot acolo ar ajunge… în fine!

De droguri nu mă ating, cu toate că şi sexul e un drog şi… 😀 dar bag suficiente ţigări şi ling destul alcool.

Vine iarna şi… foamea. Sexul şi drogurile o vreme te mai ţin în viaţă… cei drept, iluzoriu.   Sunt un tip responsabil şi mi-am exprimat şi opţiunea electorală:

8 comments on “Curve şi droguri

  1. pentru rifeor – fiecare cu ce-l doare…ha ha ha! 😆 😆 😆 am şi acum 3 litri de ţuică şi vreo 2 de vin… pentru ce droguri? la ce dement sunt, mă tem că drogurile m-ar liniştii şi m-ar transforma într-un contabil blajin… ha ha ha! 😆 femeile m-au inspirat şi mă inspiră.
    discuţia la noi e alta: acum ăştia ar taxa şi aerul, numai să mai scoată bani de undeva… problema este că tocmai ei fac cele mai mari afaceri şi implicit şi cea mai mare evaziune…

    (pentru tine am alte droguri: http://brushvox.wordpress.com/2009/09/22/doi-in-unu-%E2%80%93-import-canada/ 🙂 )

  2. pai daca luai niste Coke sa vezi cum faceai si albumu si editarea, si concertul si aveai grija de cel mic si de Mery si de inca citeva fete deci ferice-ai pe toata lumea si pe tine pina la …. epuizare ….. …

    la virsta asta nu m-ar deranja deloc daca as sti un dealer OK le-as incerca pe toate cele naturale macar odata… plus si un trip cu LSD … amfetaminele oricum sunt prea ieftine si chimice ca sa nu strice… dar cica sex pe Ecstasy nu e rau deloc ca si sexul pe Hash…

    Vorba unui shamanist … daca natura a creat frunza de coca si planta de marihuana .. cum poti tu ca om sa le interzici ??? imm ? alcoolul nu l-a creat natura … l-a pitrocit omu si acu omu ala face bani si din droguri de tot felu dupa cum ziceai …

  3. pentru Un Soricel – eu sunt ca motoristu’ lu’ Zappa: I have small desires… tities and beer… 😆

    cum i-am spus şi lu’ rifeor, sunt eu suficient de trip şi aşa, cred că drogurile m-ar transforma înt-un mieluşel… şi nu e cazul. 😀
    fecioarele sunt şi uşor conservatoare: rămân la femei (homofob) şi la marfa cu care am crescut: ţigări şi alcool… 😆

    ce fac politicienii la noi, e doar circ… nimeni nu s-a gândit la nimic la modul serios… şi acum mă uit la tv şi toţi o ard cu biserica… plm!

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gS6RSctbgdA&feature=PlayList&p=F28445B25543C15F&playnext=1&playnext_from=PL&index=57]

  4. merci de video … chiar ca pe asta nu l-am vazt niciodata am doar audio fileul…

    Poate ar fi cazul cindva sa vorbim mai ‘realist’ de droguri … in final alegerea e a fiecaruia si asta respect … Dpmdv daca as sti un dealer OK as incerca citeva cel putin insa nu injectabil.

    Oricum se pare ca pustii nu prea au de ales … cum e foarte un-cool momentan sa spui ca nu iei droguri doar bei … e recunsocut ca multi nu beau insa iau droguri la weekend …

    adica perspectiva ramine ca drogurile pot fi si recreationale ! nu doar ca sa-ti innecti suferintza sociala etc ! desi in anii 60 se vorbea ca sunt pt mind expansion .. si crema din muzica de atunci cred ca e inca deasupra la orice s-a produs in ultimii 30 – 40 de ani !

  5. pentru Un Soricel – you’re welcome… e un concert excepţional, pe vremuri l-am avut pe caseta video VHS… 😀

    drogurile… “mind is a terrible thing to taste…” sau tot MINISTRY au un album: “the dark side of the spoon”… chestiile acestea în primă fază funcţionează expansiv, dar în final cam toţi au ajuns 6 feet under: Hendrix, Joplin, Morrison, Elvis, Sid Vicious, Ian Curtis, Layne Staley, Kurt Cobain… etc.

    s-a făcut şi se mai face muzică bună cu sau fără droguri şi acum. piaţa e prea plină şi industria impune prea mult rahat…
    o discuţie serioasă ar merita, dar nu există interes (nici) pentru acest subiect, cum nici pentru altele…

Leave a Reply to brushvox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *