Tu şi… tutunu’

N-a fost ceva premeditat, de fapt am pomenit despre fumat ca o paranteză, dar s-au stârnit discuţii, şi-a dat lumea cu părerea. Nu tutunul şi nu fumatul este ideea.
Acum câţiva ani când prima oară în America, apoi şi în Europa a început nebunia cu anti-tutunul, am zâmbit şi am făcut mişto în ideea că mişto faci, mişto găseşti. 😆
Dar lucrurile parcă o iau razna.
Cum scrie şi pe Wiki,  tutunul sau „tabacul” (Nicotiana) este o plantă din familia „Solanaceae” familie de care aparţin şi tomatele, cartoful, şi mătrăguna. Tutunul ajunge în Europa după descoperirea Americii în1492. Francezul Jean Nicot a contribuit la introducerea tutunului în Franţa ca plantă medicinală şi a fost considerată ca atare până în secolul XVII, folosită în afecţiunile oculare. Mai târziu s-a reuşit izolarea nicotinei din frunzele de tutun. Iniţial, acest alcaloid a fost folosit ca insecticid, ulterior a fost trecut la categoria droguri.
Evoluţie frumoasă de la medicament la insecticid apoi la drog. 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=w5nRVFM47yA&feature=fvw]

Fumatul dăunează grav sănătăţii, fumatul poate să ucidă, bla, bla, bla, cine vrea să trăiască o veşnicie şi să plătească facturi şi rate la bancă şi la 90 de ani?
Bun. Am şi „io” o întrebare: ce sporturi vă plac? Ce cărţi citiţi? La ce filme vă uitaţi? Ce religie aveţi? Cu cine votaţi? Nu de alta, dar dacă azi cineva decide în locul dumneavoastră ce este bine – sănătos – pentru dumneavoastră, mâine vor decide şi ce şcoală să urmaţi, ce religie să îmbrăţişaţi, cu cine să vă împrieteniţi şi – de ce nu? – cu cine să vă căsătoriţi, cu cine să votaţi… De ce? Fiindcă cineva ştie mai bine ce e bine pentru tine! 😆

Nu fac nici un manifest pro fumat, nu fac nici un lobby.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=XR_TcNG3C0Y&feature=related]

Fumatul este un viciu, creează dependenţă, nu o fi sănătos că tragem fumul în piept şi ne ameţim creierul, dar – şi la asta ţin morţiş – faptul că fumăm sau nu, musai să fie decizia noastră.
Sunt de acord că nu este corect să fumezi în preajma copiilor, sunt de acord că într-un restaurant unde evident sunt şi nefumători şi se mănâncă, să nu se fumeze, n-am nimic împotrivă să nu se fumeze într-un avion, însă nu înţeleg de ce nu ar putea exista şi în continuare vagon sau compartiment de fumători într-un tren, dar trec şi peste asta… E uşor penibil să te duci într-un pub şi în loc de fum să tragi în piept aer condiţionat – treabă de la care multă lume se îmbolnăveşte – şi în loc de bere să bei cu prietenii apă plată cu lămâie şi să zâmbeşti tâmp. În fine! Dar de aici până a discrimina fumătorii, de a interzice fumatul în locurile publice – inclusiv pe stradă – este o cale lungă pe care autorităţile au parcurs-o suspect de repede…
Şi în aceste circumstanţe, treaba cam pute.
Dacă cuiva chiar îi păsa de sănătatea – altuia – se luau măsuri ca atare. De exemplu cum există în unele ţări legi pentru puritatea berii sau a vinului, se putea impune prin lege excluderea chimicalelor nocive din procesarea şi producerea tutunului. Dar despre asta n-am auzit nicio discuţie măcar…

De ce nu vorbim despre discriminarea fumătorilor?

Astfel, cred că toată povestea aceasta este… fum în ochi. Propagandă.

Şi… dresaj. 11 septembrie a fost un bun pretext să legalizeze ce oricum făceau de mult: ne ascultă telefoanele, ne citesc mailurile. Ideea că musulmanii sunt terorişti se tot propagă mai mult sau mai puţin subliminal şi că orientul este un cuib de terorişti ştiu deja şi copii de grădiniţă… 😆 😆 😆  Coincidenţe? Nu cred în ele…Nu iese fum fără foc. 🙂

Phfuuu…. Tu şi tu-tu-NU’.

P.S. Care-mi dă o ţigară că mi-e o sete de-mi chiorăie maţele şi nu ştiu unde dorm la noapte?!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3aIeF5LjaDk&feature=fvst]

4 comments on “Tu şi… tutunu’

  1. “excluderea chimicalelor nocive din procesarea şi producerea tutunului.”
    Asta vroiam sa spun si eu.
    Nu nicotina este daunatoare ci restul aditivilor care sunt de orinul sutelor sau miilor, parca.
    Si-apoi, vrem “libertate”. He-he! Aici ar intra (teoretic) si liberul arbitru (in cazul de fata): am dreptul sa-mi aleg otrava pe care o introduc in organism.

    Plus ca am citit o stire candva. Despre un batran de vreo 85 de ani care, dupa spusele sale, a fumat din frageda copilarie. La varsta de 85, s-au apucat cativa medici sa-i faca niste teste spre a determina cauza pentru care batranul nu facuse cancer si in afara de fibroza (reducerea elasticitatii plamanului) caracteristica varstei nu avea nimic patologic.
    Au gasit ei o enzima in plaman care “fereste”, curata plamanii de impuritati. Culmea concluziilor a fost: ori te tii de fumat ori te lasi cu totul. Pentru ca aceste enzime legau impuritatile introduse in timpul fumatului. Daca se opreste fumatul, inceteaza si procesul. Adica acele enzime nu-si mai exercita aceasta functie pentru ca nu exista motivul. Asadar, este mai periculos fumatul intermitent (perioade de fumat alternate cu cele de nefumat) decat fumatul continuu.
    Daca, spre ex., dupa o luna de nefumat o persoana se reapuca, aceste componente ataca direct plamanul pentru ca-l gasesc “fara aparare”. Acele enzime intra in actiune doar in cazul dozarii unei cantitati constante de subtante din tutun.

    O alta concluzie a fost. Exista persoane care au cantitati mai mici (organismul lor produce mai putine) din astfel de enzime. De aceea ei sunt mai predispusi la bolile ce decurg din fumat.

    Si ca o nota personala.
    Sora mea fumeaza continuu de vreo 30 de ani, Marlboro light (adica de alea care au mai multa hartie in ele decat tutun) 1 pachet pe zi. Recent, s-a prezentat la medicul pneumolog. Fiind fumatoare veche, si-a propus sa i se efectueze niste analize pentru evaluarea starii de sanatate.
    Dupa teste medicul a intrebat-o daca sigur este fumatoare de atata timp. Spre norocul ei nu are absolut nimic patologic pulmonar si se pare ca are alveolele destul de curate.
    Probabil ea se afla in situatia mai sus descrisa.
    Nu am scris acestea ca sa iau apararea fumatorilor. Eu am relatat doar ceea ce am citit si constatat in viata de zi cu zi.
    E drept ca are multe efecte nocive.

    Sunt de acord cu cel zise de tine despre limitarile fumatului in spatii in care se afla copii, restaurante unde se consuma mancare etc.
    La fel si cu situatiile opuse. Spre exemplu la o reuniune, un banchet, chefuri de revelion etc. Se ajunge la faze penibile: ies oamenii in grup sa fumeze cu paharele de plastic jumate umplute cu apa.

    In loc sa se interzica fumatul, ar fi mai util sa se educe populatia astfel incat sa se dea sansa si celor fumatori si celor nefumatori. De ce nu ar putea exista locatii doar pentru fumatori, respectiv doar pentru nefumatori.
    De ce trebuie sa se faca jumi-juma, sa se imparta un spatiu in doua?! Cand bine-merci s-ar putea rezolva fara comlicatii aceasta “imparteala”, daca tot s-a pornit pe acest drum.
    Sa scrie maaaareeeee pe usa: pentru (ne)fumatori.
    Si fiecare sa intre pe propria raspundere! (asta mi-aduce aminte de Dante Alighieri :mrgreen: “toti cei ce intrati aici, lasati afara orice speranta” 😆 😆 😆
    (in liceu scrisesem asta pe usa de la intrare in clasa 😆 pentru profesori)

  2. pentru Petra – da, ai dreptate şi sunt – sau ar fi – multe de spus, n-am vrut să extind subiectul foarte tare şi s-a lipit pur şi simplu ideea cumva de creier că trebuie amintit şi acest aspect al războiului anti-tutun… 🙂
    educaţia… despre asta chiar că am tot vorbit şi… tot degeaba.
    apropo de scris mare pe uşă: mă distrează că printr-o scăpare a legii de la noi, acum pe uşa cârciumilor scrie: “în acest local se fumează!” 😆 😆 😆

    o seară faină. 🙂

  3. Mi-a tiuit ca poate ceva scapa din ecuatia asta … etern se ignora protagonistii adevarati ai tutunului …. adica marile firme care au cu adevarat monopoluri. Doar acum 10 ani existatu inca reclame in centrul fiecarui oras din Ro… nu cred ca ceva s-a pierdut in idea ca acele reclame nu mai exista azi ! Din pacate linia s-a mutat catre est … Rusia si China sunt pietze serioase de desfacerer si lumea a 3-a se ia de tutun de tinara !…

    Scandalul cu tutunul a inceput de la ei.. si la felul in care promovau tutunul ca ‘fashionable’ ‘cool’ si fara nici un efect nociv… Ce s-a dovedit ulterior dupa cum stim este ca ei stiau ca are efect nociv si cancerigen si au tinut asta sub tacere .. mai mult au negat repetat asta … Deci poate victoria ca intentie a fost ca aceste monopoluri globale sa nu poate vinde ce vor ele cum vor si sa minta legat de un produs ce are efecte ‘secundare’ pe linga faptul ca e ‘cool’ si etc.. Ce a iesit pai se vede !

    Poate daca tutunul ar fi fost produs de firme mai mici si cu ceva mai multa etica profesionala poate s-ar fi rostit mai multe adevaruri…si pro si contra….

  4. pentru Un Soricel – da, poveste complexă şi cu bani mulţi la mijloc, deci şi putredă…
    cool pe draq!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *