Clutch – Strange Cousins from the West

Am dat-o pe Blues fraţilor (brothers)! 😆
Am luat-o cu Jack White şi albumul The Dead Weather şi acum m-am  împiedicat de noul material Clutch şi recidivez. Ei, Clutch nu sunt chiar o gaşcă de Blues… 🙂
Trupa Clutch a pornit la drum în 1990 sub numele de Pitchfork în Germantown, Maryland. Materialul scos sub numele Pitchfork în 1991 avea amprente de Blues şi Souther/Stoner Rock. Schimbarea numelui în Clutch şi albumul „Transnational Speedway League Anthems, Anecdotes & Undeniable Truths” din 1993 prezintă o trupă mai musculoasă, agresivă, elementele de Post Punk şi Hardcore au fost împinse în faţă, dar armoniile, abordarea melodică şi colorată, atmosfera purtau în ele notele tradiţionale de Souther şi Stoner Rock, rădăcinile Blues au fost păstrate şi conservate ingenios. „Binge and Purge” este o piesă lentă, apăsate şi de atmosferă, „12 Ounce Epilogu” este o piesă rapidă şi agresivă, „Rats” are riff-uri tipice Southern implementate într-un tempo mai dinamic şi într-o sonoritate agresivă. Trupa poate fi asemănată cu Prong, Monster Magnet şi Helmet.
1995 aduce albumul auto-intitulat „Clutch”, un disc mai lent, prind mai mult contur nuanţele Southern/Stoner şi Blues, dar trupa rămâne în zona Post Hardcore, vocea lui Neil Fallon este abrazivă, cântă strigat, uşor răguşit, chitarele au nerv şi intervenţii stridente. Piese ca „Big News I”, „Texan Book of the Dead”, „Escape from the Prison Planet” sau „Tight Like That” cu amestecul său de Blues şi Hardcore pot fi considerate clasice. Apreciat atât de critică, cât şi de un public foarte fidel care îi urma de la spectacol la spectacol, Clutch se transferă de la independenţi la o casă de discuri majoră: Columbia.
1998 aduce discul „The Elephant Riders”, unul din cele mai reuşite materiale ale formaţiei, o combinaţie perfectă între Blues/ Stoner Rock şi elemente de Hardcore şi Post Punk. Sunetul este mai gros, mai bombastic, dar şi mai curăţat, Stoner Rockul sună al dracului de bine în abordarea Hardcore, elementele se îmbină şi se completează perfect. „Ship Of Gold” prinde prin simplitate şi abordarea directă, în „Eight Times Over Miss October” are ritm balansat şi zgomotul are sens, „Muchas Veces” este un Blues de garaj cu nervul unor punkeri supăraţi şi „Crackerjack” este un Blues/Rock condimentat cu suflători şi rămâne una din marile mele favorite din repertoriul Clutch.
1999 vine cu un nou material, „Jam Room”, revine sunetul mai murdar de garaj, este un disc oarecum mai intens, mai energic, dar elementele Blues/Southern/Stoner se integrează în abordarea abrazivă, sună foarte viu şi sincer. De la piese mai abstracte ca „Going to Marke” până la cele săltăreţe cum e „Who Wants to Rock?”, este încă un material colorat al Americanilor.

„Pure Rock Fury” apare în 2001, trupa se mută la casa de discuri Atlantic şi cum trădează şi titlul materialului, este un disc mai Rock, mai energic, mai nervos şi cu mai multe riff-uri, însă păstrează tradiţii de Blues chiar dacă ambalajul de această dată este mult mai electric şi eclectic. Piesa de titlu este una din cele mai furioase compoziţii ale trupei, dar tot albumul este impregnat cu energie.
„Blast Tyrant” apare în 2004, trupa rămâne pe direcţia mai Heavy, „Mercury” deschide zgomotos albumul ca următoara „Profits Of Doom” să reducă uşor ritmul, dar cu basul greu, chitara zgomotoasă şi interpretarea nervoasă a lui Neil Fallon să transforme piesa într-un alt imn radio. Materialul a fost lansat de DRT Records şi s-a bucurat încă o dată de aprecierea publicului şi al radiourilor independente.
În 2005 este lansat „Robot Hive-Exodus” şi trupa reduce uşor motoarele, revin mai consisten nuanţele de Stoner şi Southern Rock. Este cooptat şi clăparul Mick Schauer.

Strange_cousins_from_the_west

Pe 14 iulie a fost lansat noul disc, „Ciudaţii veri din Vest”.
Cele 11 piese ale noul ui disc au o amprentă pregnantă de Blues, dar Clutch aşează tradiţionalul în făgaşe de Rock Modern, vin cu soluţii ritmice ingenioase şi explorează într-un mod aparte zona aceasta de interferenţă. Combinaţiile de chitarele electrice şi semi-acustice ale lui Nell Fallon şi Tim Sult sunt delicioase, vocea lui Nell Fallon este mai matură, puţin mai cuminte şi mai atentă la melodii. Bateristul Jean-Paul Gaster şi basistul Dan Maines sunt fascinanţi şi fantastici, asigură o bază solidă pe care chitarele şi vocea pot construii aproape orice şi cam asta şi fac. Trec cu uşurinţă din Rock în Blues, din teme tradiţionale în abordări zgomotoase moderne. Muzica celor din Clutch nu este pentru urechi conservatoare ci pentru oamenii deschişi la experimente, la lipsa barierelor stilistice.
Tot discul mi-a plăcut, dar dacă e să evidenţiez câteva piese, mă opresc la „Minotaur”, „Abraham Lincoln”, „Let A Poor Man Be” sau „Freakonomics”. Un disc de „frecat”, încă un material excepţional de la americanii mereu dispuşi la noi experienţe. Clutch rămân o trupă cult, fără vânzări de zeci de milioane, dar cu un public fidel şi merită gustaţi. Au savoare.

Site oficial
Pagină MySpace

6 comments on “Clutch – Strange Cousins from the West

  1. pentru Minelus – bună seara. lucrez la discu’ nou… şi era cazu’ să mai schimbi şi aici headerul, n-am mai schimbat aspectul de multă vreme…
    da… amintiri din concediu şi – poate – puţină dorinţă de schimbare spre bine, o rază de speranţă undeva… 🙂

  2. pentru miruna – nici tânăr debutant nu mai sunt… 😆 numa’ în muzică am peste 20 de ani… ha ha ha! 😆

1 Pings/Trackbacks for "Clutch – Strange Cousins from the West"

Leave a Reply to Minelus Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *