Rocks sau… sucks? Marmelada Rock the City

Dacă Mister Morrison pe blogul său 3 zile s-a gândit de ce nu merge rockerul român la diferite evenimente, şi eu, tot Mister, ce plm, şi tot de vreo 3 zile stau ca boul şi mă tot gândesc cine a făcut marmelada aceasta de „Rock the City”? Răspunsul evident se află pe afiş: Marcel Avrem, sau Mister Marcel Avram.  Şmecheru’ care era prieten cu Jackson. Michael Jackson. Fără Mister. De acum câteva luni frunzărind lista evenimentelor am sesizat conflictul de interese de la Arenele Romane între organizatorii concertelor Limp Bizkit şi Queensryche şi mă aşteptam la un nou scandal. Treaba s-a rezolvat elegant: s-a fiert o marmeladă. Să fie tacâmul complet, au lipit de afiş şi Saga, o trupă despre care nici nu mai ştiam că funcţionează. Ceva-ceva brambureală tot a fost: m-au sunat vreo 2 prieteni să mă întrebe: acum unde-i concertu’, la Arcul de Triumf sau în Arene?  Ultima oară s-a anunţat Arene, da’ mai e până duminică… Ha ha ha! 😛 S-au anunţat şi ploi, furtuni, etc… ‘om trăii şi ‘om vedea! (cum spune şi orbu’… )
Soluţia aleasă, până la urmă era unica viabilă cu excepţia unei eventuale reprogramări a unuia din spectacole: ne place sau nu să admitem, tricouri multe pe stradă, public „subţire” la spectacole…
Rocks sau… sucks?

rock_in_the_city

Pentru 130 RON 3 trupe nu-i o afacere proastă, dar revin la cugetarea lu’ Morrison şi repet: roacheru’ român preferă o votcă, o bere-două, descarcă de pe net un album sau un concert, mai greu bagă mâna-n buzunar să dea banii pe un CD (original) sau un bilet la un concert. Cu excepţia concertelor, festivalurilor la care se adună toată suflarea de rockeri din toată ţara (cum au fost concertele Metallica de exemplu), rar am văzut mai mult de 1500-2000 de persoane la un show şi chiar şi în aceste cazuri, cel puţin un sfert din public provenea tot din… provincie. Să nu zic jumătate. Tot de exemplu, la Soulfly anul acesta în hol m-am revăzut cu jumătate din prietenii mei din Braşov. Pe de altă parte, dacă acum 5 ani mai înjuram că băteam drumul la Sofia sau Budapesta să vedem şi noi ceva adevărat, acum sunt săptămâni şi cu 2-3 concerte, de unde atâta bănet să le vezi pe toate frate?! Duminică a fost Placebo, vineri seara urmează Igor Cavalera cu Mixhell, duminică e acest „Rock the City” şi după colţ începe Bestfest-ul cu Aftershock cu tot. Tinerii sunt încă la şcoală, tre’ să tragă de părinţi, cei din generaţia mea avem deja şi noi familie, copii, avem şi alte cheltuieli… Başca, e şi an de criză. Măcar de ar fi doar an ci nu ani…

Bun. Cap de afiş sunt Limp Bizkit şi este absolut corect. Au produs vânzări de peste 33 milioane de CD-uri faţă de Queensryche cu „doar” 20 de milioane. De Saga sub acest aspect nici nu putem vorbii, doar albumul „Worlds Apart” din 1981 s-a bucurat de un oarecare succes comercial în ciuda faptului că abordarea lor este destul de comercială.
Citeam pe Metalhead comentariul lui cursed_val: „i-au usuit Queensryche pe Limp Bizkit de pe arene :))))) aveau in aceeasi zi in aceeasi locatie”… Mai uită-te odată pe afiş, vezi cine e sus cu poză mare. Nu ştiu dacă ai fost anul trecut la Queensryche tot în Arene, eu am fost şi dezamăgitor de puţină lume s-a adunat pentru un astfel de eveniment… Dar nu asta este ideea! Fiecare e liber să asculte ce doreşte şi ar fi o lume tare tristă dacă am asculta toţi aceeaşi muzică!

Pe Fred Durst era la modă să-l urăşti şi să-l înjuri. N-am înţeles niciodată exact de ce, probabil din cauza succesului. „Three Dollar Bill, Y’all$”, debutul discografic din 1997 este un material Heavy 100% şi înrudirea trupei cu Korn îşi are rădăcinile în tatuajele făcute de Fred lui Brian “Head” Welch (chitaristul din Korn) şi în prietenia care s-a legat între cei doi. Nici nu l-am auzit vreodată pe Fred negând „rudenia” Bizkit-ului cu stilul impus de Korn. Cu toate acestea, Limp Bizkit nu sunt Korn, au găsit o formulă şi o cale aparte, mie îmi place amestecul lor de Rap/Hip Hop cu Metalul, a rezultat ceva dinamic, o muzică antrenantă şi cu nerv. Prin textele sale, Fred a dat dovadă şi de inteligenţă şi sensibilitate. Scandalurile nu mă pasionează. Nu mă interesează nici cu cine şi-a tras-o sau şi-o trage Fred, nici cu cine se ceartă. Al treilea lor album, „Chocolate Starfish and the Hot Dog Flavored Water” lansat în 2000 este un material de excepţie, un disc care sună impresionant de bine, de multe ori îl folosesc ca reper când înregistrez câte ceva cu proiectele mele muzicale şi e un disc plin de piese foarte bine nimerite de la „Hot Dog”, trecând prin „My Generation”, „Rollin’” sau „Take a Look Around” până la „The One”, „It’ll Be OK” sau balada gravă „Boiler”. Având în vedere că din 2005, de la al cincilea material discografic, „The Unquestionable Truth (Part 1)” gaşca lui Fred n-a mai scos nimic pe piaţă, probabil vom avea parte de un „Best Of” veritabil duminică. Trupa s-a reaşezat în formula originală, Fred Durst voce, Sam Rivers bas, John Otto tobe, DJ Lethal (ex genialul House of Pain) cu revenirea rătăcitorului chitarist Wes Borland, aşa că: „Alright partner…keep on rollin’ baby.  You know what time it is.”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QoVvfHx8uaE]

Despre Queensryche am scris pe larg în aprilie cu ocazia lansării noului lor material, „American Soldier”. Materialul nu m-a convins nici până-n prezent, resimt profund lipsa părţii Heavy a formaţiei, ţip după un riff nervors, un ritm mai dinamic, după mai mult Metal pe lângă frumoasele pasaje Progresive.
Dacă mă gândesc la concertul de anul trecut, tot un uşor sentiment de dezamăgire se strecoară pe lângă bucuria de ai fi văzut după o aşteptare de fix 20 de ani. Prima parte a concertului, adică tot materialul genialului „Operation: Mindcrime” a sunat prost şi parcă şi lui Tate i-a luat ceva timp să se încălzească pe lângă faptul că şi microfonul i-a mai jucat mici feste. În a doua parte a concertului n-au mai interpretat cum s-a anunţat  integral şi „Operation: Mindcrime II” ci ne-au servit un „Best Of” bun, mi-au lipsit câteva piese vechi şi zău că mi-ar fi plăcut să aud măcar „Red Rain”-ul de pe „Take Cover”, material care în fapt era promovat în turneul de anul trecut. În fine! Ştiu cum e, în cazul lor cu 12 albume la activ, este imposibil să faci un play-list care să satisfacă fiecare fan. Sper ca duminică să pună lucrurile la punct: Take Hold of the Flame!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=rJb3Lcvtn4M]

Saga. Cu toate că trupa canadiană funcţionează practic fără întrerupere din 1971 şi au la activ 20 de albume, eu nu m-am mai intersectat cu ei până ieri seară din 1995 şi probabil cel mai reuşit lor material, albumul concept, „Generation 13”. Acest material este mai Heavy ca majoritatea celorlalte discuri ale lor şi uşoara asemănare cu compatrioţii Rush le-a prins chiar bine. Dacă vreţi să vă împrieteniţi cu ei şi nu aţi ascultat Saga până acum, vă recomand să începeţi cu acest album.
Eu i-am cunoscut prin anii ’80 prin intermediul amintitului album „Worlds Apart”. Nu m-au dat pe spate, recunosc, probabil din acest motiv nici nu le-am mai urmărit cu prea mare interes evoluţia şi după „Generation 13” au turnat-o din nou spre zona mai „moale” şi astfel i-am pierdut complet din vizor.
Saga abordează un Rock Progresiv în care clapa are rolul determinant, dar au şi suficiente chitare, apar şi riffuri, adică sunt o formaţie Rock şi adaug eu, subapreciată. Dacă e să-i „înrudesc” cu o altă formaţia, cel mai la îndemână ar fi probabil Yes şi pe alocuri Marillion-ul de după plecarea lui Fish.
De ieri seară tot ascult proaspătul lor material, „The Human Condition” şi trebuie să recunosc, nu sună deloc rău, are câteva momente chiar foarte reuşite.

Saga Human Condition

Solistul formaţiei, Rob Moratti, sosit în 2007 să-l înlocuiască pe fondatorul Michael Sadler are o voce puternică, colorată, seamănă pe alocuri cu Geoff Tate, „dă bine” în contextul Saga, le-a adus un aer proaspăt.
Piesa de titlu are aproape 7 minute şi deschide albumul. Dialogurile clape/chitară domină compoziţia, vocea este filtrată, trecută prin efecte. Armoniile sunt calde, multe răsturnări, dinamismul traversează toată piesa.
„Step Inside” coboară tonul, este o piesă mai gravă, clapa şi chitara creează tensiune şi presiune, vocea lui Rob ne călăuzeşte într-o lume în care „întrebările te eliberează” dacă nu-ţi pierzi demnitatea.
„Hands Of Time” este un moment aerisit, clapa este undeva o umbră să susţină vocea, creşte lent, se rotunjeşte într-o baladă plăcută, la refren, poate şi din cauza frazei „a lonely place to hide” mi-a amintit de „Silent Lucidity” şi asemănarea cu vocea lui Tate este izbitoare.
„Avalon” readuce ritmul, armoniile mai calde, uşoara asemănare cu Marillion-ul post Fish nu dăunează, ba dimpotrivă, cu vocea lui Rob prinde viaţă, are dimensiune.
„A Number With A Name” rămâne în aceeaşi zonă, dominantă este clapa, dar punctările, intervenţiile chitarei colorează atmosfera, schimbările sunt ingenioase, chiar dacă ritmul nu este ameţitor, piesa are dinamică, răsturnările nu o fragmentează.
„Now Is Now” începe într-o notă mai modernă, tobele sunt uşor filtrate, clapele sunt trecute şi ele prin puţin phaser, Saga ştiu să creeze atmosferă, dovedesc forţa să renască şi sună mai tineri şi mai proaspeţi ca acum 10 ani. Nu-s fan al solourilor de chitară, dar trebuie să admit, Ian Crichton îşi face treaba cu mult bun simţ şi rafinament.
„Let It Go” apasă uşor pe acceleraţie, clapa este completată de chitara susţinută şi de bas pe anumite pasaje de riff, trecerile, urcările şi coborârile sunt dinamice, se evidenţiază din nou capacitatea vocală a lui Rob şi sunt zemoase intervenţiile de pian al lui Jim Gilmour, uneori în dialog cu soloul de chitară.
„Crown Of Thorns” este un moment mai Rock, aduce puţin cu abordarea Queensryche de pe „Empire” („Best I Can”).
„You Look Good To Me” încheie albumul într-un ton optimist, ritmul săltăreţ contrastează cu restul materialului, chitara zgârie în mod plăcut, apoi se retrage discret pentru a lăsa loc vocii vesele, melodioase. Este o piesă parcă vădit comercială, dar deloc deranjant acest aspect.
Surpriză foarte plăcută această faţă nouă, proaspătă a formaţiei şi mă bucur că vin la Bucureşti.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3tS9MgTGwfs]

Limp Bizkit cu Queenrsryche se potrivesc ca nuca-n perete cu toate că mie îmi plac ambele formaţii, dar Queensryche cu Saga fac pereche minunată. Marmeladă sau ciorbă, asta e, suntem în ţara Mioriţei, ciocu’ mic, bine că nu se repetă povestea AC/DC… Chiar, de ce a picat Biohazard şi… s-a reprogramat sau nu Depeche Mode?
Şi nu pot să nu mă repet, dau două bilete virtuale la deja petrecutul Tino & Tarantula pentru o invitaţie la Limp Bizkit. Se bagă cineva? Bodeaproste! Ha ha ha! 😛

10 comments on “Rocks sau… sucks? Marmelada Rock the City

  1. pentru lu – nimic nu-i întâmplător, nici la Depeche n-aveam bilet… ha ha ha! 😛
    cum spui tu, ‘neaţa! 🙂

  2. …bah , cica Biohazard au anuntat ca ei vor sa canta doar daca va fi cap de afis Iris cu Minculescu revenit in fortza cu un ficat brand new ……acuma sa vedem ….

    a fost odata iris…

    asa zicea un cantec ..daca noi nu vom mai fi, va veti aminti ca afost odata iris.

  3. pentru rifeor – eşti pus pe glume, he? 😛
    Bine că nu-l bagă Evan Seinfeld pe minculescu într-un film cu Tera Patrick… ha ha ha ha! 😛 ( http://www.imdb.com/name/nm0782640/ )
    na, că am bifat după AC/DC şi Depeche Mode şi Biohazard! 😛
    next please! ha ha ha! 😛

  4. spoiled for choice… ciorba de varza … ma intreb insa de ce nu dau bilete mai ieftine daca nu cu juma de prrrrretz pt studenti.. unemployed .. old rockers haha… … poate acele sali sunt prea mari pentru cit public este cu adevarat… dar ar fi mai bine pt rock sa ai o sala mai plina si cu juma de pret …

    cum suntem la 20 de ani de cind “cazu’ comunismu” si tot noi ne-am invinetzit .. si cum eterna intrebare anu asta e daca s-a schimbat ceva ? … macar internet E si concerte E … ca lipsea cu desavirsire in iepoaca de ‘aur’ ca nu-i spunea ‘bling’ atunci !

    iar daca ai pierdut vreun concert oricind poti prinde pe you tube clipuri … mai precis la mine pe http://www.rotube.plug-u.net faci search pui numele de trupa si vezi cum a fost Placebo in Bucuresti si Gogol Bordello etc… Vorba lui Caragiale… (poti sa) pui banii in buzunarul celalalt si zici ca ai fost…

    mi-ai readus cheful de Saga… hai sa vaz daca ai dreptate si se mai lipesc de mine …. Queensryche cam de la Silent Lucidity le-a fugit vlaga o fi o chestie de NewJersey ca si BonJovi … poate au devenit prea ‘orchestrali’ iar de LimpB poate era intersant de unde vin… par NY dar nu sunt sigur…

  5. pentru Un Soricel – he he he, băh, tu ai bătut palma cu băieţii de pe metalhead? 😛 😛 😛
    am tot uitat, da’ te “bag” acum – nu în origini – ţi în blogroll: deal bun: eu mă uit la tine, tu la mine şi ne credem amândoi importanţi… ha ha ha! 😛
    ştii că “nu pun botul” la toate prostiile, noul Saga după 2-3 ascultări în căşti sau dat “cu blană”, e chiar fain. 🙂
    Queensryche… fanii uită că Tate n-a agreat niciodată Heavy Metal-ul şi în timp se pare că ideeile lui s-au impus în cadrul formaţiei în defavoarea ei… cred că restu’ trupei nu riscă să-şi piardă front-man-ul ceea ce în cazul lor este o prostie…. chiar tipu’ ăsta nou de la Saga, Rob Moratti, este dovada viie că Tate n-ar fi de neînlocuit, cum şi Tim “Ripper” Owens l-a înlocuit ireproşabil pe Halford în Priest, dar în final a fost dat afară…
    Bizkit sunt din Jacksonville, Florida. 🙂

  6. Eu vin la The Killers 🙂
    Şi e a dracului de greu pentru un puşti să-şi convinge părinţii că Brandon Flowers nu se compară cu cei de la Metallica şi de la Iron Maiden (dealtfel, singurele trupe pe care le consideră rock).
    [Şi să nu mai pomenesc de transport, că mă ajunge aproape cât biletul, for Whatever’s sake!]
    Dar…poate că merită. Nu, sigur merită. Mai ales că sunt pretty sure că n-o să fie aşa de multă lume…să fim serioşi, cine mai ştie When You Were Woung by heart? Sau Mister Brightside? Da’ cine dracu ascultă Snails?
    Da’ ce vorbesc eu aici de alternative cuminte într-un articol care abundă cu nume cu adevărat heavy? :))

  7. pentru Roxanne – despre The Killers puteai să scrii şi la însemnarea despre moartea lu’ Jaco…ha ha ha! 😛
    Nu sunt foarte impresionat de prestaţia celor din The Killers… mie îmi sună artificial şi par uşor pre-fabricaţi… nu ştiu de ce, dar au aşa un iz de producţie ci nu de… creaţie.
    Piesa “Human” dacă o mai aud sau o mai văd odată, mi se face rău… ha ha ha! Pe VH1 la un moment dat era din 10 în 10 minute şi am auzit-o chiar şi-n autobus la radio… în schimb versurile de la Spaceman…

    “It started with a low light
    Next thing I knew they ripped me from my bed
    And then they took my blood type
    It left a strange impression in my head (…)
    The starmaker says it ain’t so bad
    The dreammaker’s gonna make you mad
    The spaceman says everybody look down!
    It’s all in your mind”

    mi-au plăcut. 🙂
    la ora actuală The Killers sunt în vogă… sunt “pe val”. sunt curios dacă vor mai fi pe scenă şi peste 15 ani…poate mă înşel în privinţa lor. 🙂

    dacă am puţin noroc, sper să ajung pe data de 2 să văd Moby şi Motorhead. 😛

    nu scriu numa’ despre interpreţi “heavy” şi Saga chiar nu sunt o trupă Heavy… dar recunosc că am “copilărit” cu chestii Heavy şi am trecut la… Hardcore. 😛

    distracţie plăcută! 🙂

  8. I agree. În ultimul timp au primit multă, ba chiar FOARTE multă atenţie, dar sunt curioasă câţi dintre aşa-zişii fani sunt cu ei de la -Hot Fuss-.
    Sure, mulţi ştiu de “Human”. Iar asta mă face pe mine s-o urăsc. Nici “Spaceman” nu mă prea înnebuneşte. (Sunt chiar curioasă de ce “The world we live in” n-a prins că, de, e nouă.)

    Uite, melodia mea preferată este “Tranquilize” şi trebuie amintită participarea lui Lou Reed la această piesă. Are un aer vintage, şi îmi aminteşte, ciudat, de un sound ttly american dar totodată şi de nişte influenţe britanice.

    http://www.youtube.com/watch?v=UDBmkuLfw2k&feature=fvsr

    Nu înţeleg de ce a dispărut videoclipul oficial…În fine.

    Apoi, ca melodii destul de mediatizate ‘în afară’, amintesc de “Somebody told me (that you got a boyfriend who looks like a girlfriend)” , “Don’t shoot me, Santa” (e nuts rău :)), “Bones”, mulţi ar trebui să ştie de “Mr Brightside” şi să nu mai pomenesc de “When You Were Young”, destul de cunoscută e şi “For Reasons Unknown”… Din păcate, la noi au prins numai astea’ mai comerciale de felul lor, ca “Human”, care spre UIMIREA mea era difuzat şi pe U TV. Probabil o consideră ca fiind house sau mai ştiu eu ce.

    Treaba cu “dacă vor mai fi pe scenă şi peste 15 ani” o aud foarte des, şi sincer nici nu condamn afirmaţia :). Dar îmi place să cred că The Killers o să ţină ceva, pentru că au ceva inedit, ceva care le place şi englezilor ălora mofturoşi, gosh! Dar să fim sinceri, sunt sigură că nici celor de la Oasis nu li s-au dat prea multe şanse în ’92, şi uite-i 8 albume şi 15 ani de existenţă şi nu prea dau semne de oboseală. Şi nici n-o să se uite de Liam aşa de uşor.

  9. pentru Roxanne – ‘neaţa.

    abia acum m-am mai adunat după Limp Bizkit. Genial! De mult n-am mai sărit atâta, nu m-am mai simţit aşa bine la un concert în ciuda vremii aprige…

    până la urmă nici nu contează dacă o trupă rezistă 5 sau 15 ani ci contează ce face. 🙂 rămân totuşi la părerea mea că The Killers nu fac mare lucru… adică tot ce fac am mai auzit de la alţii şi unii au făcut-o mult mai bine. dar gusturile nu se discută, am mai spus şi asta: ar fi o lume tristă dacă toţi am linge la o singură acadea roz…ha ha ha ha! 😛
    nu credeam că Oasis o să reziste şi chiar o să facă treabă bună…nu după primele 2 albume..

    clipurile dispar de pe YouTube fiindcă situl a trecut în administrarea multinaşionalelor şi casele de discuri pretind copyrightul asupra clipurilor…sunt nişte idioţi, am să scriu (şi) despre asta…n-am apucat, intenţionam de anu’ trecut…

    distracţie plăcută la Bestfest, eu sper să ajung joi la Moby şi să-l revăd pe Lemmy. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *