Cutremur, gripa porcină şi alte ştiri „bombă”

Cutremurul. Partea amuzantă este cea cu „v-am spus io!”. Oprescu, Istrate, toate mamele omida, toţi nefericiţii şi toţi preafericiţii fanatici religioşi sau pur şi simplu duşi, acum se umflă-n pene. Şi eu zic: fraţilor, o să fie cutremure, o să plouă, o să fie inundaţii, o să fie căldură toridă şi o să fie secetă şi blocaje-n trafic o să avem şi v-a mai creşte şomajul. Să nu ziceţi că nu v-am spus.
Partea ne-amuzantă a cutremurului este că ne-a prins nepregătiţi cum ne prinde şi ninsoarea în decembrie. Nu avem nici educaţie, nu s-a făcut nici instrucţie pentru astfel de situaţii: liniile telefonice au fost blocate instantaneu, lumea s-a înghesuit pe casa scărilor – locul cel mai nesigur în astfel de situaţii, furnizarea gazelor şi a curentului electric nu s-a întrerupt. În cazul unui seism specialiştii sfătuiesc populaţia să se adăpostească în colţurile camerelor şi zonele de lângă stâlpii de rezistenţă al clădirii. Locurile periculoase pot fi bucătăria, zonele de lângă ferestre sau oglinzi şi scările blocurilor. Nu e nicio ruşine nici să te bagi sub un birou mai solid sau în şifonierul de nuc de la bunica.
Realitatea este că un cutremur mai zdravăn o să ne facă zob. Partea proastă este că nu o să cadă doar clădirile vechi, dar şi blocurile mai noi, sigure din construcţie, dar modificate de locatari fără cap: câţi cretini n-au dărâmat zidurile de rezistenţă să-şi facă sufrageria cu 2 metri pătraţi mai mare? Conform datelor, în Bucureşti sunt circa 2000 de clădiri care oricum stau să cadă. Şi de adie vântul ceva mai tare…

09-04-24_348209-04-24_3500
După boala vacilor nebune şi gripa aviară, acum ne-am procopsit şi cu gripa porcină. Sunt curios când se molipsesc de tuse şi legumele şi fructele…să nu zic de porumb. Poate mămăliga virusată explodează.
Ieri, autorităţile medicale au declarat stare de urgenţă sanitară în Statele Unite, unde au fost înregistrate 20 de cazuri de îmbolnăvire. Experţii epidemiologi şi de boli infecţioase din România şi din Europa au ajuns la concluzia că, în acest moment, în ţara noastră nu există un pericol iminent privind gripa porcină la om, dar autorităţile române au primit o atenţionare privind un risc potenţial în următoarele săptămâni. Altă predicţie din aceeaşi categorie: „v-am spus io!”.
După înjurăturile de tramvai genul „să te văd în coşciug lângă Elodia” sau „să te salte mascaţii ca pe Gigi” acum mai putem adăuga şi „vedea-te-aş gripat! Porcule…”

09-04-24_3537

Gluma-i glumă, tot a fost şi ziua pământului, m-am tot gândit la defrişările de la noi şi mi-a picat fisa! Ştiţi de ce a defrişat Verestoy pădurile? Fiindcă a auzit că românul e frate cu codrul! Ha ha ha! 😛

09-04-24_351509-04-24_3521

În parcurile bucureştene a fost interzisă intrarea cu bicicletele. Oprescu vorbeşte despre „un periferic interior” ca la Paris pentru biciclişti. E drept, vorbeşte pe malul Senei despre asta ci nu pe malul Dâmboviţei.
În paralel, la Timişoara s-a desfăşurat sâmbăta o acţiune de sensibilizare a cetăţenilor faţă de mersul cu bicicleta. Avem o ţară, două roţi şi nimeni la ghidon.

Tot sâmbăta, tot pe două roţi: Asociaţia Motocicliştilor a organizat un miting, prin care şi-au exprimat nemulţumirea legată de neatenţia automobiliştilor din trafic.
În paralel cu protestul din Piaţa Constituţiei, în principalele oraşe ale ţării s-au organizate manifestaţii similare. Tot la civilizaţie, educaţie şi bun simţ ajungem: adică nicăieri.

09-04-24_348909-04-24_3533

Revine şi scandalul de la Plaza Mall. Potrivit imaginilor prezentate de ziarul Gardianul ieri, şeful clanului Preda, Eugen Preda, a fost ţinut  de către poliţişti şi bătut în Plaza Mall. Propun ca data viitoare când mai năvăleşte cu sabia, să fie întâmpinat cu flori.
Nu ştiu de unde pasiunea aceasta de a face din golani eroi şi din borfaşi victime…

Premiul la extragerea Loto 6/49, în valoare de peste 8,8 milioane de euro, nu a fost câştigat nici ieri, futui! Şi mă bazam pe banii aceştia, vroiam să-mi cumpăr o casă-n Vrancea şi să deschid o fermă de porci!

09-04-24_3563

53 comments on “Cutremur, gripa porcină şi alte ştiri „bombă”

  1. Neatza Brush, frumoase flori ai in ograda ta .Ce s-a intamplat cu al tau cont de pe netlog l-ai sters ?
    Un inceput de saptama cat mai placut sa ai !

  2. frumosi castanii infloriti , bine si toate celelalte, dar m-ai suparat asa dimineata, ai sters contul, ai fost si la bere fara mine :P. De ce? 🙁 Hai revino la hotararea de a sterge , plssssss. Uite suflu in papadia asta si nu zboara nici la tine . 😛

  3. ce ne facem fara tine….. 🙁
    “vroiam să-mi cumpăr o casă-n Vrancea şi să deschid o fermă de porci! ”
    [lol]

  4. “(…)vroiam să-mi cumpăr o casă-n Vrancea şi să deschid o fermă de porci! ”

    …porci care vor prezice cutremurele viitoare , nu ? :-/ 😀

  5. pentru lawr – ce măh, eram în armată? sau mai rău… căsătoriţi? …ha ha ha! 😛
    am găsit butonul…. ha ha ha! 😛

  6. pentru lu – eu am traversat ploia doar din rahova, pe tine te-a ţinut frigul şi distanţa în casă…
    am găsit butonul de ştergere şi… l-am folosit. 🙂
    aveţi ce să faceţi: am auzit că aveţi nişte jocuri minunate! ha ha ha! 😛

    faine păpădiile, nu? 🙂

  7. pentru mona1968 – ‘neaţa.
    ei, ce vă faceţi! ce făceaţi şi până acum, mare şmecherie! 🙂

    he, he, he… nu că-s eu deştept, da’ aşa mă plictisesc proştii… 😛

  8. faine toate florile, deci ai gasit butonul:(
    si nici daca promit sa nu lipsesc data viitoare nu revii la hotarare? 🙂 uite ce frumos zambesc -emotic cu clipit des

  9. a uitasem , eu ma joc ca n-am ce citi , nu mai are nici un farmec si oricum cu sau fara joc citesc ce scriu prietenii :p

  10. ” ‘neata. ”

    Am batut parii de mult . 🙂
    Chiar la sensul propriu m-am referit…animale fiind , mai simtitoare , ne anunta pe noi , cei ce ne dam mari simtitori si cu multe minti .
    Azi iti laud cracuta cu frunzulitele ce-au luat parca tot galbenul soarelui . 🙂
    O saptamana faina rau .

  11. Iaaaaa, mă enervezi rău!!!!!!! ce-ţi făcură paginile celea de le-ai şters?
    Orice motive ai invoca, nu ai dreptate. Erau clipe petrecute acolo, satisfacţii, nervi, era un loc creat precum un tablou, o melodie…..

  12. pentru lawr – păi eu n-am prea mai hărţuit pe nimeni… 😛
    chiar crezi că pot să ascundă un buton de mine? ha ha ha! 😛

  13. pentru lu – nu m-am gândit la nici un plan de viitor… căutam butonul şi l-am găsit. 🙂 viitorul este schimbător… 🙂

  14. pentru Dudasapte – îmi place soarele, îmi place cum se vede prin sau pe frunze… 🙂
    o zi şi o săptămână faină.

  15. pentru unicornu’ – frumoşi liliecii albi. m-am bucurat când i-am văzut şi mă bucur că-ţi plac. 🙂
    o zi şi săptămână faină!

  16. Ştiu că nu ai şters cont în ciuda mea, dar oricum gestul mă enervează pentru că nu ţii la creaţiile tale. Sunt spontane generate de trecători…..sper să vină mintea la…..cap!

  17. Frumoase pozele, minunata este natura!
    Eu TE FELICIT pt. hotararea ta. Parerea mea despre netlog o stii.
    O saptamana frumoasa, Brush si sa-mi dai vesti bune despre tine!

  18. Mneatzaaaaaa!!!!! asa da, nu inteleg mesajul administratiei, dar e ok ca ai revenit. Sper sa nu mai faci nazbatii……

  19. pentru adnana – pagina a revenit… 😛 să nu zici că am şters “io” istoria. eu n-am nici un chef de Netlog…

    ‘neaţa.

  20. pentru Minelus – la presiunea maselor (ha ha ha 😛 ) am reactivat contul Netlog… asta însă nu implică şi activitate… ha ha ha. 😛

    toată lumea a vorbit despre netlog, despre poze: constat (încă o dată) că scriu degeaba.

  21. Eu gîndeam că avem un peşte…fără cap!
    PS. Ce fel de casă? Din lemn sau de piatră? Pînă la ”destinaţia X” ai timp să te gîndeşti şi cum să o faci şi ce fel de fermă o să fie da’…din ce şi cu cine?

  22. 🙂 vad ca ai revenit , dar n-ai lasat chiar usa deschisa , yo unde mai zic ‘neata? stiu , aici, se poate , dar si acolo 😛 , o zi frumoasa sa ai!

  23. pentru Monika Stănescu – bicicletă fără om la ghidon este cam tot aia! ha ha ha! 😛
    it was just a joke… nu mă lamentez, dar n-am nici planuri, nici perspective.

  24. pentru lu – mi-a spus adnana că am şters istoria… ha ha ha! 😛 mi-a plăcut exprimarea… 🙂
    1. mi-am pierdut răbdarea pentru Netlog
    2. cum îi răspundeam lui Minelus puţin mai sus, se comentează pozele, ieri s-a pedalat pe tema netlog, constat că scriu absolut degeaba.
    3. pe netlog în fiecare dimineaţă aveam mesageria plină cu “hei am găsit acest blog interesant, vezi filmul cutare, vezi poza cutare…” n-am chef de toate astea… nu vreau să fiu nepoliticos, da’ chiar n-am chef.

    ‘neaţa. 🙂

  25. Buna dimineata! Te pupa Minela, ca esti destept, chiar daca uneori nu sunt de acord cu tine (nu-ti mai aduc aminte, stii tu, ca mi-ai zis atunci ca te-ai saturat de subiect).
    O zi frumoasa!

  26. pentru Minelus – ‘neaţa.

    având în vedere situaţia în care mă aflu – din toate punctele de vedere – sunt nevoit să te contrazic: nu sunt deloc deştept! ha ha ha! 😛

    🙂

  27. ai dreptate si tu, dar hai sa vedem si celalalt aspect de aici, ti se comenteaza pozele in primul rand pt ca plac, in al doilea rand pentru ca se limiteaza lumea la comentarii scurte , zic si eu, pt ca nu e ca dincolo , vor sa zica ceva dar se limiteaza la cat mai putin datorita formatului acestor comentarii, cred, pe de alta parte neinteractionandu-se prea usor , pune un coment si chiar daca a uitat sa zica ceva poate nu revine cum se intampla dincolo , pt ca e nevoie de o noua accesare, nu vede ca ai raspuns. Crede-ma nu scrii degeaba! cine acceseaza citeste, ca nu se comenteaza cum ai vrea sau te-ai astepta e cred din cauza a ceea ce am spus. Sau se mai intampla ca omul sa nu aiba o parere demna de a o redacta in coment. Insa vor sa lase o urma a trecerii pe aici, pt . ca esti citit. cat despre aiurelile de pe netlog, fa si tu abstractie cum facem multi , ignora ce nu-ti place si incearca sa fii tu , acelasi . Poate doar daca nu-ti mai place sa interactionezi cu noi, si vrei altceva ………atunci ……ce sa zic, normal ca alegi ce-ti place.

  28. “Zambeste, atunci cand doare cel mai mult.”
    “Nu pot schimba directia vantului, dar pot schimba pozitia velelor astfel incat sa ajung intotdeauna la destinatie.” Jimmy Dean
    Si, Brush, nu uita, pentru fiecare exista un loc sub soare!

  29. pentru lu – ‘neaţa.
    da şi nu. sunt pagini wordpress unde se discută mai abitir ca vreodată pe netlog… 🙂 sau eu nu-s capabil să provoc discuţii ca pe vremuri – uzura – sau lumea s-a plictisit sau amândouă…
    despre poze ce să zic? la galeria de fotografii nu este nici un comentariu… ha ha ha! 😛
    pe de altă parte am avut o revelaţie azi noapte: e bine şi e normal să nu fiu citit, poate am să şi explic mai târziu. 🙂
    nu este vorba de a vrea sau a plăcea de a interacţiona ci efectiv sunt eu într-o pasă prea proastă să am răbdare de netlog la ora actuală. crede-mă, din 2007 mi-a cam ajuns…

  30. pentru Minelus – încerc să mă concentrez la discul meu, la ce lucrez… sunt “n” factori de stress şi n-am linişte să lucrez, da’ mă străduiesc… de zâmbit o să am timp eventual când termin.
    ‘neaţa.

  31. te cred si mai am o parere, ca deocamdata pe tine te citesc mai mult tot netlogarii , deci sunt invatati cu un anumit tip de coment , aici poate e altceva, o sa ne adaptam si noi tendintelor de aici 😛

  32. pentru lu – poate că da, dar nu neapărat… 🙂 cel puţin nu conform traficului afişat… dar poate că unii nu mai vin de pe link de netlog şi au marcat în browser direct pagina. 🙂
    iar vorbim despre netlog? ha ha ha! 😛

  33. Nu am salvat-o la favorite, am memorat-o! Si scapa de starea asta proasta, toate au o rezolvare, ai incredere.

  34. pentru lu – depinde de browser. 🙂 în explorer se cheamă Favorites, în mozilla firefox bookmarks.

  35. Nu disperat, trist. Zambeste, ca si oamenii destepti au parte de fericire pana la urma. Nu numai prostii, mincinosii, oamenii falsi, ipocriti s.a.m.d. O seara frumoasa sa ai! Eu astept sa inceapa serialul meu preferat “Medium” pe Hallmark. Mai astept si zile insorite pentru mine, ca in ultima saptamana am avut parte numai de neodihna, griji si ganduri negre. Te pupa Minela

  36. pentru Minelus – am citit mai demult la Osho că nu e bine să te împotriveşti stărilor pe care le ai: fericirea, tristeţea, bucuria sau furia trebuie trăite. 🙂
    lucrurile sunt mereu în mişcare, se termină o “fază”, urmează alta. 🙂
    ‘neaţa.

  37. Buna dimineata, Brush! Multumesc. Te rog mult, cand termini tabloul acela cu nudul de femeie (stii care) sa mi-l arati, mi-a placut mult, dar vreau sa-i vad si chipul. Ca nu te las, sa stii.
    O zi magica!

  38. pentru Minelus – am văzut comentariul da’ mă scremeam la… blog. 😛
    n-am mai pictat de vreo 2 luni, tot scremut e, lucrez la noul meu album muzical, e prioritatea zero acum… 🙂

    ‘neaţa şi o zi faină!

Leave a Reply to brushvox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *