Petiţie pentru schimbarea Codului Penal

Comisariatul pentru Societatea Civilă (CSC) a iniţiat o dezbatere publică în vederea înăspririi pedepselor pentru infracţiunile comise cu violenţă, infracţiuni care lezează în mod direct dreptul la siguranţă al cetăţeanului român.
„Astfel CSC propune urgent modificarea Codului penal în privinţa pedepsei pentru crimă cu premeditare de la maxim 25 ani cum este în prezent la detenţie pe viaţă. Acest deziderat nu este o utopie, poate deveni realitate prin strângerea de către centrele pilot ale CSC a minim 500 mii de semnături.
În Bucureşti CSC va demara strângerea de semnături începând de luni 23 februarie ora 10, pe Aleea centrală a parcului din faţa magazinului Unirea în Bucureşti dar şi în alte oraşe din ţară precum: Satu Mare, Arad, Constanta, Bacău etc.” – aflăm dint-un comunicat postat pe site.

O prietenă comenta la blogul anterior: „Noi suntem vinovaţii!!!Vedem, ne revoltăm – tu pe blog, eu ţie, el/ea altuia – dar nu ieşim în stradă uniţi să cerem dreptate….Ne merităm soarta.”
Nu cred că suntem vinovaţi, dar da, suntem responsabili. Vremea ieşitului în stradă a trecut, l-am ratat în 89. Cei care am fost, ne simţim trădaţi. Dar teoretic vorbind am câştigat anumite drepturi şi cred că societatea civilă are capacitatea să pună presiune asupra administraţiei (a Statului) pentru a obţine schimbările, reformele de care tot auzim, dar care întârzie să apară.
Codul Penal trebuie revizuit, pedepsele trebuie înăsprite. Tot sistemul juridic are urgentă nevoie de reformă. Nu avem nevoie doar de legi mai dure ci şi de aplicarea acestora cu consecvenţă. Atât cadrele M.A.I., cât şi judecătorii, magistraţii şi procurorii trebuie protejaţi şi este nevoie de susţinerea lor atât moral, cât şi financiar. Şi în caz de abateri, nereguli, trebuie pedepsiţi şi ei exemplar. Rata mare a criminalităţii n-ar fi posibilă fără corupţia care macină sistemul.
Nu ieşim în stradă, dar o petiţie putem semna. E un pas: mic sau mare, dar de undeva trebuie începută reforma. Sper ca autorităţile să se simtă, să se auto-sesizeze şi de la vorbe, să treacă la fapte. Au amânat prea mult timp reformele…

Însă nu trebuie să neglijăm nici celelalte aspecte: prevenirea infracţionalităţii  prin educaţie şi o normalizare a cadrului economic şi social. Lucrurile interferează şi pentru o soluţionare a problemelor, trebuie acţionat pe toate planurile.

Există şi o ştire pozitivă: doamna Marişca Chiş a fost astăzi graţiată de preşedintele Băsescu.

14 comments on “Petiţie pentru schimbarea Codului Penal

  1. schimbari se impun in toata legislatia, nu numai codul penal , din pacate schimbarile sunt facute de oameni care nu sunt nici capabili si nu au nici interes sa aduca modificari importante . Spui de sustinerea financiara a magistratilor , si a tuturor celor care lucreaza in sistem. Poate ca ai sa fii mirat daca ti-as spune ca un simplu grefier are salariul inca odata cat al meu? Magistratii au salarii foarte bune , comparativ cu multe alte salarii din tara asta, nu stimularea financiara e solutia , ca stimulati sunt , ci constiinta . Asta cum se schimba? Pentru ca oricat ar fi de bine platiti in cele din urma tot de propria constiinta si profesionalismul fiecaruia depinde , si oricat ar avea tot isi doresc mai mult . Coruptia e cea care in cele din urma predomina . Si daca apare vreun “Corrado Cattani” nu e cumva anihilat?

  2. ‘Neata! Si bafta cu referatele acelea… 🙂
    Am sa cobor din metrou la Unirii.
    Eu cred asa : pentru ca iesitul nostru in strada sa aiba si efect, trebuie sa existe o anume conjunctura.Sa spunem ca am iesi, acum, in strada pentru a sustine modificarea Codului Penal. Ma tem ca s-ar gasi n variante pentru transformarea actiunii intr-o bagatela.Asta e un aspect.Altul ar fi ca iesitul in strada “are nevoie” de un singur mare “dusman comun”. Ori… noi avem acum o multime de dusmani, nu stim de care sa ne ferim mai intai.

    Pe de alta parte,nu avem nici exercitiul unor actiuni comune de alt tip.Si nici incredere in ele nu avem, ceea ce nu este de condamnat, zic eu…Nu stiu nici una care sa fi avut efectul scontat Poate ca asa ceva a existat dar nu stiu eu, ceea ce ar putea insemna ca mai sunt suficient de multi alti romani care nu stiu.

    Mi-am dat si eu cu parerea si, pana sa ma vad iesita in strada, ma duc sa semnez macar petitia aceea. Poate, cine stie…

  3. pentru lu – da, toată legislaţia trebuie regândită şi adaptată realităţilor actuale.
    şi cum am mai spus, educaţia, sănătatea, justiţia şi tot ce înseamnă societate şi instituţii, interferează, nu poţi petecii sacul undeva şi să laşi găuri în altă parte… dar tot cum am spus, de undeva trebuie începută treaba…
    din nefericire nu cred că avem nici acum un guvern responsabil şi competent să aibe o viziune globală şi să folosească resursele – acelea care sunt – cu cap şi eficient.

  4. pentru Anna – şi eu voi semna petiţia când merg la examen. 🙂
    poate că nu e mare lucru, dar cum i-am spus şi lui lu, de undeva, cumva, lucrurile trebuie pornite… din păcate guvernanţii se dovedesc încă o dată incapabili şi iresponsabili… presiunea societăţii civile este una din puţinele mijloace pe care le avem…mass-media este şi ea coruptă şi serveşte interesele exclusive a celor care “bagă” banii în ea…
    o zi bună!

  5. Neata Brush, ai dreptate nu iesitul in strada va rezolva infractionalitatea. Aplicarea legii e o problema si in primul rand e vorba de justitie. Toti dau e vina pe politie ,e nu e chiar asa,ca in anii 90 s-au facut incadrari la tona fara sa se tina seama de pregatire are urmarile care le are.
    Dar nu de putine ori am vazut cum infractori periculosi s-au transformat in victime si politistii in inculpati si atunci…….
    nu vreau sa-i apar dar e un mare adevar.
    o zi placuta si bafta la examene !

  6. Citez:
    „Noi suntem vinovaţii!!!Vedem, ne revoltăm – tu pe blog, eu ţie, el/ea altuia – dar nu ieşim în stradă uniţi să cerem dreptate….Ne merităm soarta.”
    Nu cred că suntem vinovaţi, dar da, suntem responsabili.
    ……
    Eu cred ca dna care a afirmat cele de mai sus are dreptate.
    http://dexonline.ro/search.php?cuv=responsabil
    http://dexonline.ro/search.php?cuv=vinovat
    A fi responsabil presupune sa iti fi dat cineva o functie, o sarcina de care sa raspunzi.
    In cazul pus in discutie, nu tie personal si nici noua nu s-a incredintat ceva de care sa raspundem. Daca te referi la faptul ca legile pot fi schimbate in functie de guvernul pe care il alegi ….atunci voi spune …ca ajungi iarasi la vorbele femeii.
    Suntem vinovati!
    spre exemplu : pentru o abatere de la datorie (poate datoria de a vota, de a vorbi, a spune, a actiona)

  7. pentru iulia m – cred că ajungem să discutăm şi de rea-voinţă şi despre lacunele legislative, disfuncţionalităţile unui sistem care cred că de la Constituţie până la Codul Penal a fost gândit să lase portiţe şi loc de interpretare… de aceea cred că este nevoie de reforme reale pe toate planurile, nu de cârpeală…
    o zi faină!

  8. pentru Petra – disfuncţională, aşa cum este ea, democraţia totuşi ne acordă anumite drepturi şi implicit responsabilităţi.
    societatea civilă – adică noi – putem pune sub presiune autorităţile (statul) atunci când nu suntem mulţumiţi de cum acţionează.
    cum am şi scris, nu cred că ieşitul în stradă mai este o obţiune viabilă. am ieşit şi în 89…dar şi asta am mai spus-o.
    vină, responsabilitate….sofisme! cred că vremea vorbelor a trecut şi este nevoie de fapte. petiţia cred că este un prim pas, mingea, totuşi este la guvernanţi…noi doar îi putem presa…

  9. “vină, responsabilitate….sofisme! ”
    Dar tu de ce le folosesti? Si nu iti place sa le foloseasca altii? 🙁
    Ma-ntristez.

  10. ,,Însă nu trebuie să neglijăm nici celelalte aspecte: prevenirea infracţionalităţii prin educaţie şi o normalizare a cadrului economic şi social. Lucrurile interferează şi pentru o soluţionare a problemelor, trebuie acţionat pe toate planurile.”
    Cred ca aici e cheia..
    La noi inca nu exista interferente

    disfunctii,disjunctii ..la tot pasul pentru ca in zadar te straduiesti la scoala sa-i oferi copilului modele ,principii daca familia ii ofera altceva,societatea ii arata alte fete ,justitia e uneori …cum e ..si …nu se poate trage linie sa poti alinia ceva..

  11. pentru Petra – nu asta spuneam ci cred că ideea era să se facă ceva efectiv, nu să ne agăţăm de definiţii, de suprafaţă…
    o seară faină!

  12. pentru Miruna – despre asta vorbesc şi astăzi. lucrurile sunt grave şi conducerea ţării dă dovadă de incompetenţă…dacă mai sunt şi săpaţi şi dezinformaţi de subalterni… dar ce ne mirăm?
    ‘neaţa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *