Justeţea Justiţiei

O femeie, Marişca Chiş, în vârstă de 54 ani, a fost condamnată la 7 luni de închisoare fiindcă a smuls câţiva ţăruşi înfipţi într-un pământ pentru care se află în litigiu cu un vecin. Eugen Preda a fost eliberat, conform judecătorilor, nu reprezintă pericol public. Nici Sile Pietroi sau Genică Boierică. Lucrurile se petrec simultan în aceeaşi Românie unde numai noi, fraierii contribuabili ne mai mirăm cum un personaj dat în urmărire generală ca Gorbunov se antrena într-o sală alături de poliţişti.
Autorităţile, în frunte cu proaspătul ministru de interne Eugen Preda, ne asigură că Poliţia veghează. Dacă doar dormeau în post, cum era vorba, poate era mai bine. Realitatea însă este alta: poliţia este mituită şi chiar dacă uneori mai este arestat câte un Predoi sau un Pietroi, sunt scoşi pe uşa din spate al Justiţiei. Cu ce tam-tam a fost adus Tolea din Spania să fie eliberat în doar câteva luni, spălat şi pieptănat pe chelie. De la infractorii mărunţi până la marii corupţi din vârful clasei politice, toţi sunt vedete de televizor, defilează cu nonşalanţă şi se declară victime ale unui sistem care le asigură prea multă prezumţie de nevinovăţie. Pentru bună purtare sau o boală mai mult sau mai puţin misterioasă, toate aceste jeguri revin în societate şi îşi văd nestingheriţi de „afaceri”. Cotizează unde trebuie, iar oamenii ordinii întorc capul, justiţia închide ochii, unor politicieni le mai răsare o vilă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Buic70du4k8]

Am citit şi nişte cifre amuzant absurde: la 60.000 de poliţişti avem 122.000 de bodyguarzi. Sunt 1.120 de companii de pază şi siguranţă. Păzea! Mă simt mult mai în siguranţă…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0HOIRnbb0XE]

„Potrivit Codului penal, pericolul social este atingerea adusă uneia dintre valorile ocrotite prin lege. Aceste valori sunt: “România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.” (sursa: Gândul )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hmuDO6ha0-8&feature=related]

Frattini vrea garanţii că nu vor mai ajunge infractori români în Italia. Nicio problemă, le va avea când Italia o să garanteze că nu vor mai ajunge mafioţi Sicilieni în America, de exemplu. Nu vreau să fiu răutăcios cu „fraţii latini”, dar până una alta sunt mai celebrii pentru macaroane şi mafie la export decât pentru Botticelli, da Vinci, Rafael, Paganini sau Vivaldi.
Culpabilizarea colectivă nu rezolvă situaţia nici la ei, nici la noi şi nicăieri. Combaterea criminalităţii se face prin prevenire, să prinzi un borfaş după comiterea faptei nu o să elimine niciodată infracţionalitatea. Corupţie este şi la ei ca şi la noi şi se impun măsuri drastice.

Discursurile menite să ameţească publicul şi electoratul nu duc nici ele nicăieri.
Pe de altă parte şi eu susţin ideea că infractorii ar trebuii ţinuţi în ţară şi sub strictă supraveghere chiar dacă acest fapt contravine principiilor şi legislaţiei mult prea permisive din Uniunea Europeană.
Este încă un caz în care constat că Uniunea este disfuncţională şi ideea unei lumi globalizate trebuie să ţină cont de specificul local. Cred că sistemul American, fiecare stat cu legislaţie proprie, poate fi un model bun de urmat.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=DkfQ5KA3SBA]

America nu ne-a „dat” doar Coca-Cola, McDonalds, Star Wars şi Michael Jackson, ci ne-a binecuvântat şi cu Oscaruri. 🙂 Dar despre Oscaruri îl las pe prietenul meu Alin să-şi dea cu părerea, la filme nu mă pun cu el! Heil Mickey Rourke!

“Praise the Lord
and Praise the Holy Spirit
to save us from your
Freedom, Justice, Peace
Accordance and Illusion
from Arrogance and Pride
from Violence and Confusion
the Great Despair
and Great Depression
Satanic verses
of your superstition
the Land of Plenty…

The Bill of Rights
the Enterprise
the Free Will
and the Unbroken One
your Self-Esteem
and Self-Desire
your Trust in God
and in Religious Fire…”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=aVFctjhkGjI&feature=related]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4w9EksAo5hY]

12 comments on “Justeţea Justiţiei

  1. Ce spuneam mai demult? Cata vreme justitia nu se aplica decat pentru cei marunti n-o sa avem multe altele de care se leaga , si le da apa la moara celor care oricum incalca legea. Tarile straine stiu si au stiut totdeauna sa-si protejeze renumele, n-or sa recunoasca niciodata ce lacune au , dimpotriva le vor pune pe seama altora. Globalizarea? O utopie , intotdeauna popoarele vor tine la apartenenta lor , la mostenire, traditii etc.

  2. pentru lu – ne învârtim în cerculeţe… suntem şoricei într-un experiment? exagerez… 🙂

    Nimic despre covorul roşu şi Mickey Rourke? 🙂

    ‘neaţa!

  3. pentru gabi ghinea – slalom sau mers pe burtă? nici cu înjurăturile nu ajungem nicăieri, da’ ne mai uşurăm…sufletul. oare ajungem în Iad pentru asta? hahahah! 🙂

  4. Aceasta nu e singura marsavie a justitiei romane,daca iti mai amintesti o batrana de peste 70 de ani a fost condamnata tot intr-un litigiu cu pamantul cu un nepot suspus si multele altele.
    Iar in Italia e manreala politicienilor nu de putine ori erau arestati bulgari si rusi si autoritatile ii anuntau ca fiind romani.
    E vina massmediei ca nu arata si gunoaiele lor italiene de la noi din tara care fac destule marsavii , ba dinpotriva mai umfla si mai tare acele stiri despre romanii care au speriat vestul.
    Dar despre belgianul care a casapit o familie intreaga de ce nu au facut valva,despre americanii care omoara in fiecare an,despre acei preoti britanici pedofili si cati altii nu spun nimic de parca ii musca cineva. In schimb ne place sa aruncam cu noroi tot in romani.

  5. pentru iulia m – şi ei, şi noi avem destule uscăciuni. fiecare e menit să-şi facă cuart singur acasă şi noi aici dăm la fel rateuri cum dau şi Italienii… din acest punct de vedere, modelul German pare cel mai eficient: acolo nici nu apuci să calci pe bec şi eşti săltat. Alles clar! Hahahaha!
    Nu sunt toţi belgienii pedofili, nu sunt toţi italienii mafioţi, nu toţi englezii sunt hooligans…
    corupţia este foarte profundă şi se întinde la toate nivelurile, din acest motiv, totul este posibil…

  6. Ştii Brush, judecătorul acela care şi-a pus semnătura pe eliberarea lui Preda, avea în spate pe cineva mult mai mare…Altfel, oricât ar fi fost de cumpărat, tot i-ar fi fost teamă…cel puţin pentru menţinerea serviciului…
    M-am săturat!!!! Nu mai cred în nimeni. Toţi cei care s-au dus acolo, nu sunt pentru ca să facă ceva bun pentru oameni. Au cotizat enorm şi acum vor să-şi refacă bugetul…..Când ai bani poţi trăi şi în Bulgaria sau Praga, dacă prin absurd România ar fi falimentată. Dar biata bătrânică? pentru nişte ţăruşi să facă 7 luni de închisoare?
    Noi suntem vinovaţii!!!
    Vedem, ne revoltăm-tu pe blog, eu ţie, el/ea altuia- dar nu ieşim în stradă uniţi să cerem dreptate….Ne merităm soarta.

  7. pentru lu – dacă dădeai click la Alin aflai că nu. Nu-l laud că îmi e prieten de peste 20 de ani, dar la filme chiar se pricepe. 🙂 şi îmi place şi cum îşi expune părerea… când vine vorba de muzică, ne mai ciondănim….hahaha!

  8. pentru Petra – rămân adept Laibach. 🙂 dar aştept cu interes noul produs Rammstein amânat şi re-amânat…
    o zi faină!

  9. pentru adnana – ai dreptate, ne plângem şi suntem nu vinovaţi, dar în mare măsură responsabili. câinii latră, ursul trece…. aceeaşi melodie.

1 Pings/Trackbacks for "Justeţea Justiţiei"

Leave a Reply to brushvox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *