singura mea plăcere

Aprind ţigara, sorb din cafea. Ritualul buimac, automatizat, de neocolit pe drumul dintre bucătărie şi birou. Plăcerea devenită rutină. Toate lucrurile corodează. Mă erodez şi eu alături de ele, am ales să nu opun rezistenţă, am ales valul cu urcuşuri şi coborâşuri, am ales să mă ciocnesc, să ricoşez periculos şi să caut şi să adun cioburi. Uneori să mă tai, alteori să-mi revăd chipul distorsionat într-un ciob murdar sau să mă văd aşa cum sunt într-o bucată de sticlă transparentă.

Prima ţigară mi-am aprins-o şi eu din bravură, pufăiam ţanţoş, eram şmecher voie mare. Înainte să ies pe poartă aruncam ţigara-n colţul gurii, mi-o aprindeam şi ieşeam năvalnic pe trotuar şi mă amestecam între oameni, eram şi eu un om mare. Credeam că aşa se vor uita fetele cu alţi ochi la mine, hm, da, acesta da bărbat! Băieţi, fetele nu o să vă privească cu admiraţie pentru faptul că vă aprindeţi după colţul şcolii o ţigară, ci o să vă considere caraghioşi. Dar, ştiu, nu mă credeţi cum nici eu nu credeam la 16 ani chestiile acestea.

Plăcerea a venit mult mai târziu. Ezit să spun, cu maturizarea, fiindcă ar fi un alt act de bravură: nu m-am maturizat nici acum. Savoarea tutunului o simţi rar şi numai când fumezi tutun adevărat, ceea ce găseşti şi mai rar şi doar foarte scump. Ţigara noastră cea de toate zilele este un produs tratat chimic, aromatizat artificial şi nociv.

Eu am descoperit plăcerea fumului. Îmi place să-l privesc, să văd ţigara arzând în scrumieră, – am undeva bine întipărită în subconştient imaginea lui Bob Geldof de la începutul filmului “The Wall”, cu ţigara care arde în mâna lui până la filtru… – urmăresc cu drag dansul ondulat al fumului, mă amăgesc cu ideea că mă inspiră. Micile plăceri nocive… Impurităţile. Da, imperfecţiune, impurităţile fac lucrurile să fie minunate. Dacă aş fi perfect, aş fi Dumnezeu şi m-aş plictisii teribil! Din fericire pentru toată lumea nu sunt, nu vreau să fiu şi nici nu o să devin vreodată!

Tutunul socializează. La muncă îi ştiu după nume doar pe colegii şi colegele care fumează. Cum nu e o plăcere să bei singur, nici să fumezi nu e fain în timpul programului de lucru. “Vi la o ţigară?” – este mereu un colac de salvare de 10 minute din nebunia biroului.

Ţigara de după. Este relaxarea totală. Trag fumul cu sete, savurez tăcerea şi mirosul trupului umed încă lipit de mine. Nu aş renunţa la acele momente pentru nimic în lume! Eram într-un bar acum câţiva ani şi la un moment dat venise o tipă care mi-a picat cu tronc. După încă nu ştiu câte coniacuri mi-am făcut curaj şi am abordat-o: “N-ai vrea să fumezi cu mine ţigara de după? Nu de alta, dar e o plăcere specială şi astfel ne ferim şi de posibilele deziluzii!”

O femeie care fumează este sexy. Are ceva erotic. Fumul, ţigara, buzele… nu ştiu! Da, în creierul meu (pervers) probabil că da, este un fetiş, sunt conştient, mai am câteva în sertar, să fim sănătoşi! Îmi aprind o ţigară, cu nonşalanţă, nu mă vede nimeni la ora asta, da, o fac din obişnuinţă, sunt dependent, renunţ la pâinea mea amară, intermediară, dar nu, nu şi la ţigară. Nu-mi place că-mi pute gura, nu-mi place că-mi miros degetele şi că uneori se îngălbenesc ca şi dinţii, nu-mi convine că hainele se îmbibă cu mirosul fumului, dar nu mă opresc din fumat. Slăbiciune sau din potrivă, cum spunea un prieten, “indiferent câte accize mai pun ăştia pe tutun şi indiferent cât mai scumpesc ţigările, sunt consecvent şi am tăria de caracter să nu renunţ la fumat!” Nu, nu fac propagandă fumatului, dar nici nebunia asta cu interzicerea fumatului nu cred că este produsul unor creiere sănătoase. Eu zic să interzicem şi băuturile, să interzicem şi relaţiile sexuale în afara celor “oficiale” şi chiar şi acelea din cadrul cuplurilor legal constituite să le reglementăm strict. Omul are menirea să muncească şi să mănânce şi să se odihnească exact atât cât să aibă potenţa să muncească cât mai mult sau şi mai mult. Eu zic că fiind sfânta duminică, este ziua şi momentul să ne pocăim radical şi irevocabil. Tragem şliţul şi stingem ţigara!

Şi chiar aşa: “Fumatul este singura mea plăcere?” Habar n-am, mă duc la baie să aflu.

One comment on “singura mea plăcere

  1. Scrumul de tigara cade perfid
    pe langa rostul lui.
    Uiti ca pendula geme
    intre doua trosnituri
    ca usa de fag s-a cioplit singura intr-un altar
    Si poti sa juri ca aburul ceaiului
    devine o franghie aspra
    care-ti plesneste licuricii de dincolo de realitate
    din bezna intunericului in care
    te-ai topit
    te-ai sfarsit
    te-ai domolit.

    ( 09febr.1991 🙂 )

Leave a Reply to imemyself Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *