poate

Într-un vârf de ac un zâmbet
stingherit de ipostază,
Se scutură de petale
Şi se ascunde într-o vază

Joc nevinovat sau poate
Vinovăţia nu are chip şi nume
Se sfărâmă-n toţi şi toate
Poate
Ne ascundem pe-nserate
în mulţime printre lume…

Vreau să-ţi simt parfumul şi să mă odihnesc în colţul zâmbetului tău rotund. Să respir ceaţa şi învelit cu misterul dimineţilor umede, să mă strecor într-un cer senin sau în puful mătăsos al norilor plumburii. Nu mă sperie nimic, este atâta linişte în tot acest peisaj uitat de vânt şi rar vizitat de câte o ploaie istovită. Visele şi realitatea se îmbrăţişează mahmure. Nimeni nu recunoaşte nimic din ce s-a întâmplat peste noapte şi nu sunt foarte sigur dacă cineva îşi mai aminteşte ceva. Rămânem cu aroma amintirilor nedezvăluite şi mireasma zorilor la gura canei cu cafea proaspătă.
Nu mai vreau să ratez nimic! (indiferent ce ar însemna nimicul acesta).

6 comments on “poate

  1. mâinile, pe tâmple, simt sudoarea
    timpului dintre noi, patima
    ne stinge în propriul trup
    hai să urlăm
    hai să ne ascundem
    ne pierdem în stări ca de prim ajutor
    hai să ne ascundem
    vrei?
    pe tăcute.

  2. Mirosul portocalei decojite ca o arsura ,sucul strivit de buze al spiralei ce incepe sa urce,risipirea cetii intr-o dimineata de toamna,clipele ce vor scrie o fila cu nerabdare…

Leave a Reply to Mirela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *